News

Americanii se tem că Taiwanul poate fi atacat de China. Șeful Statului Major din SUA a plecat în Asia

China e mai agresivă ca niciodată și s-ar pregăti să invadeze Taiwan, cred oficiali ai SUA. Generalul Mark Milley a plecat în Indonezia pentru a discuta cu șefii armatelor din zonă.
25.07.2022 | 07:57
Americanii se tem ca Taiwanul poate fi atacat de China Seful Statului Major din SUA a plecat in Asia
China s-ar pregăti să invadeze Taiwanul. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Mark Milley este primul șef de Stat Major care vizitează Asia în ultimii 14 ani, semn că lucrurile sunt tensionate în zonă. Potrivit Sky News, Milley încearcă să impună în Indo-Pacific punctul de vedere al SUA, și să extindă influența americană în zonă. Cu toate acestea, Beijingul se pregătește să cucerească Taiwan, într-un mod sau altul, cred americanii, potrivit sursei citate.

America se teme că Taiwan poate fi atacat de China

Într-un discurs ținut în Indonezia, Milley a avertizat că armata Chinei a devenit mult mai agresivă în ultimii 5 ani, semn că se pregătește de o confruntare armată. De altfel, chinezii nu se ascund să afirme că vor declara război Taiwanului dacă această țară va încerca să-și obțină independența.

ADVERTISEMENT

”Mesajul este că militarii chinezi, în aer și pe mare, au devenit semnificativ mai mulți și vizibil mai agresivi în această regiune”, a declarat Milley.

De asemenea, americanii au anunțat că Beijingul reprezintă ”o amenințare” și principala provocare de securitate pe termen lung a SUA.

ADVERTISEMENT

Generalul Mark Milley se va întâlni în Australia, în această săptămână, cu alți șefi de stat major din zonă. Principalul subiect va fi China, țară care devine o amenințare reală din punct de vedere real în zona Pacificului.

China își dorește cu orice preț Taiwanul și nu va face concesii pentru a-l avea. Potrivit Sky News, americanii sunt convinși că armata chineză va ataca Taiwanul cel târziu până în 2027.

ADVERTISEMENT

Experții militari consideră că războiul din Ucraina declanșat de Putin este studiat cu atenție de Beijing, pentru a trage concluzii și pentru a nu repeta greșelile făcute de ruși în ”războiul fulger” care s-a prelungit spre jumătate de an.

SUA au anunțat că orice amenințare la adresa Taiwan poate fi considerată o chestiune de ”îngrijorare gravă”, însă nu e clar dacă SUA ar interveni vreodată militar ca să ajute Taiwan, sau se vor limita la sancțiuni împotriva Chinei.

ADVERTISEMENT

Șeful Armatei Chineze, generalul Li Zoucheng, i-a transmis deja lui Milley că Beijingul nu va face compromisuri în chestiuni precum Taiwan. Chinezii au cerut, totodată, ca SUA să evite un război, care nu e in interesul nimănui.

ADVERTISEMENT