Sport

Amical Dinamo – Gornik Leczna 2-1. „Câinii” câștigă primul amical sub comanda lui Nuno Campos

Dinamo începe seria meciurilor amicale cu un duel împotriva formației poloneze Gornik Leczna. Fanii „câinilor” au posibilitatea să vadă în direct debutul antrenorului Nuno Campos.
20.06.2026 | 19:42
Amical Dinamo  Gornik Leczna 21 Cainii castiga primul amical sub comanda lui Nuno Campos
Dinamo întâlnește formația poloneză Gornik Leczna în primul amical din mandatul lui Nuno Campos. FOTO: Dinamo București
ADVERTISEMENT

După ce în sezonul precedent au ratat obiectivul de a se califica într-o cupă europeană, Dinamo a decis să schimbe antrenorul. Portughezul Nuno Campos i-a luat locul lui Zeljko Kopic și va sta în premieră pe banca tehnică a ”roș-albilor” la partida amicală cu Gornik Leczna.

UPDATE: Dinamo – Gornik Leczna 2-1

Min. 90+1: Final de meci, Dinamo o învinge cu 2-1 pe Gornik Leczna.

Min. 84: Gol Gornik! Polonezii reduc din diferență după o gafă uriașă a lui Alexandru Roșca. Portarul lui Dinamo a pasat mingea unui adversar în propriul careu.

ADVERTISEMENT

Min. 48: Gol Dinamo! Portarul polonezilor respinge în primă fază un șut de la distanță trimis de Mazilu, după care trimite balonul exact în Vadym Kyrychenko, iar mingea intră în poartă.

Min. 39: Gol Dinamo! Alexandru Musi deschide scorul pentru Dinamo cu un șut din apropiere după ce portarul advers a scăpat balonul.

UPDATE: Cum arată primul 11 al lui Dinamo pentru amicalul cu Gornik Leczna

Dinamo joacă primul amical din mandatul lui Nuno Campos, adversari fiind polonezii de la Gornik Leczna. Tehnicianul portughez a ales următorul prim 11 pentru acest duel: Epassy – Sivis, Duțu, Stoinov, R. Radu – Armstrong, Udosen, Licsandru, Cîrjan – A. Pop, Musi. Pe bancă se află Roșca, Ungureanu, D. Irimia, M. Toader, Fudulache, A. Irimia, Soare, Doană, Mazilu, Peter Belive, Kyrychenko și R. Rotund.

ADVERTISEMENT

Dinamo joacă primul amical al verii cu Gornik Leczna

Ajunși în urmă cu două zile în Polonia, acolo unde vor efectua un stagiu de pregătire de două săptămâni, dinamoviștii au intrat imediat în pâine. După ce vineri au avut un prim antrenament, sâmbătă dimineață Nuno Campos a condus o nouă ședință. Sâmbătă după-amiază, de la ora 18:00, portughezul va debuta pe banca tehnică într-un amical cu formația poloneză Gornik Leczna.

ADVERTISEMENT

Întâlnirea va putea fi urmărită în direct pe canalul oficial de YouTube al clubului – 48 TV. Așa cum se obișnuiește la orice început de cantonament, ”câinii” și-au ales un adversar modest pentru primul meci amical, dorind astfel să-și intre ușor în formă. Gornik Leczna este o formație care la finalul sezonului precedent a retrogradat în liga a treia poloneză.

ADVERTISEMENT

Ce jucători are Dinamo în stagiul de pregătire din Polonia

Dinamo a ales ca în această vară să-și facă pregătirea pentru viitorul sezon al SuperLigii în localitatea Kielce din Polonia. Pentru acest stagiu, antrenorul Nuno Campos a convocat un lot format din 29 de jucători.

  • Portari: Devis Epassy și Alexandru Roșca, Costin Ungureanu
  • Fundași: Maxime Sivis, David Irimia, Matteo Duțu, Mihnea Toader, Nikita Stoinov, Luca Fudulache, Raul Opruț, Răzvan Radu
  • Mijlocași: Andrei Mărginean, Godwin Udosen, Cristian Licsandru, Alberto Soro, Cătălin Cîrjan, Cristian Mihai, Casian Soare, Alexandru Irimia
  • Atacanți: Danny Armstrong, Adrian Mazilu, Alexandru Musi, Mamoudou Karamoko, Ianis Tarbă, Ianis Doană, Peter Believe, Alexandru Pop, Raul Rotund, Vadym Kiricenko

Pe lângă duelul din această după-amiază cu Gornik Leczna, Dinamo și-a mai stabilit încă două amicale în acest cantonament. Următorul adversar va fi Motor Lublin, locul 12 în prima ligă din Polonia, iar apoi va fi întâlnirea cu Omonia Nicosia, campioana Ciprului.

ADVERTISEMENT

La întoarcerea din stagiul de pregătire, ”câinii” își vor continua pregătirea la baza de la Saftica. Tot acolo vor mai juca și o partidă amicală împotriva Farului, programată pe 11 iulie, de la ora 11:00.