Life

Amintiri cu Mălina Olinescu! Regretata artistă ar fi împlinit 49 de ani. Ovidiu Komornyik o plânge și acum

Mălina Olinescu a fost una dintre cele mai apreciate artiste de muzică pop din România. Mâine, 29 ianuarie, interpreta ar fi împlinit 49 de ani.
28.01.2023 | 15:32
Amintiri cu Malina Olinescu Regretata artista ar fi implinit 49 de ani Ovidiu Komornyik o plange si acum
Amintiri cu Mălina Olinescu! Ovidiu Komornyik o plânge și acum. Sursa foto: instagram/ Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Muzica a fost prima dragoste a Mălinei Olinescu și de la vârsta de 5 ani s-a făcut remarcată, cântând pe marile scene la numeroase festivaluri împreună cu corul școlii gimnaziale. La doar 22 de ani prin participarea la Festivalul de muzică de la Mamaia, devenea una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică pop din România.

Mălina Olinescu, retregată de Ovidiu Komornyik

Fiica Doinei Spătaru, interpretă consacrată și rudă cu solistul Dan Spătaru, și a lui Boris Olinescu, actor ilustru în anii 1960, Mălina Olinescu a venit pe lume pe data de 29 ianuarie 1974, mâine, fiind ziua în care marea artistă ar fi trebuit să-și aniverseze frumoasa vârstă de 49 de ani.

ADVERTISEMENT

Destinul, însă, i-a pregătit o altă cale celebrei interprete de muzică pop, și, la 37 de ani a decis să-și curme drumul pe acest pământ. Anii au trecut, însă, rana pierderii ei a rămas în sufletele celor care au cunoscut-o și au avut omagiul de a petrece timp alături de ea. În zi de sărbătoare, Ovidiu Komornyik a făcut confesiuni de suflet despre cea care a fost Mălina Olinescu, omul, dar și artistul.

Eu și Mălina Olinescu suntem născuți în aceeași zi, pe 29 ianuarie. O știu de pe vremea când era în Școala Vedetelor. Din păcate, nu știu ce s-a întâmplat cu minte ei”, a declarat, pentru FANATIK, vădit emoționat Ovidiu Komornyik.

ADVERTISEMENT

Ovidiu Komornyik: ”Într-o zi ne vom întâlni cu siguranță!”

Mălina Olinescu a obținut premiul III la secțiunea ”Interpretare”, în cadrul Festivalului de muzică ușoară de la Mamaia. Un an mai târziu, în 1997, alături de compozitorul Adrian Romcescu, la aceeași competiție, primeau trofeul pentru locul I la secțiunea ”Șlagăre”, cu melodia ”Mi-e dor de tine”.

Rememorând anii tinereții, Ovidiu Komornyik povestește, pentru FANATIK, că adesea cântau prin cluburi împreună, și, mai spune despre frumoasa Mălina că era sensibilă, educată, inteligentă. ”Un copil”, așa cum o numește el, care a plecat mult prea devreme, așa cum este cazul și Laurei Stoica și Mădălinei Manole.

ADVERTISEMENT

Noi am cântat în anumite cluburi în perioada tinereții. Am cântat prin multe cluburi din București. Era un om minunat. Un copil foarte sensibil. O fată educată foarte frumos, era un copil inteligent. Eu îi spun copil pentru că eu eram mai mare decât ea cu câțiva ani. Am apreciat-o enorm.

Din nefericire, sunt o grămadă de colegi care au plecat dintre noi. Laura Stoica, Dumnezeu să o odihnească! Mădălina Manole. Care au plecat mult prea devreme. Dar, cine suntem noi să spunem lucrul acesta. Nu decidem noi când se întâmplă momentul fatidic. Important este că într-o zi ne vom întâlni cu siguranță!”, a mai completat prețuitul artist.

ADVERTISEMENT

Mălina Olinescu, prin ochii marelui Ovidiu Komornyik

An după an Mălina Olinescu bifa reușite după reușite la cele mai mari festivaluri din România. La secțiunea ”Interpretare” a Festivalului Cerbul de Aur, cântăreața era câștigătoarea premiului I. Alături de Adrian Romcescu, în 1998, trimfau la Selecția Națională Eurovision și reprezentau România la Birmingham, în Anglia, cu melodia ”Eu cred”.

Celebrul interpret Ovidiu Komornyik completează seria dezvăluirilor despre Mălina Olinescu precizând că: ”Mălina era disciplinată, era serioasă. Muncitoare. Își făcea lecțiile. La studio când venea avea totul pus la punct. Acum nu se mai procedează așa. Acum se vine cu textul în mână și se cântă câte un vers, câte două. Acum totul este de consum.

Nu avem foarte multe amintiri împreună pentru că era o diferență de ani între voi, ne întâlneam mai mult seara când cântam. Nu aveam o prietenie cum a fost cu Laura Stoica sau cu Mădălina. Cu ele am debutat, am fost la preselecții împreună, la pregătiri. Multe concursuri la care am fost cu toții”, a mai zis Ovidiu Komornyik.

”Cu siguranță că ai venit cu un scop pe această lume”

În noaptea de 12 decembrie 2011, Mălina Olinescu și-a dat ultima suflare la vârsta de 37 de ani. Aceasta s-ar fi sinucis după despărțirea de partenereul ei de viață, prin cădere liberă de la etajul șase al blocului în care locuia. Își doarme somnul de veci la Cimitirul Sfânta Vineri.

După mai bine de un deceniu de la pierderea ei, Ovidiu Komornyik susține că anii zboară mult prea repede, iar după un anumit prag, parcă totul se ofilește o dată cu fiecare clipire. De aceea, marele artist crede că totul trebuie făcut cu sens, și, când nu mai ești, să rămână ceva în urmă, care să le amintească oamenilor de omul, interpretul care ai fost.

Uitându-mă în urmă, și gândindu-mă la ea, la ei, nu știu dacă au trecut anii prea repede, dar, o să vedeți, cu cât înaintați în vârstă, cu atât se duc și mai repede. Cel mai important, pentru noi, este să realizăm că suntem în viață și să-i trăim cu folos. Dacă s-au dus fără folos, atunci chiar nu am avut niciun sens în viața asta. Dacă lași ceva în urma ta, dacă lași lucruri și fapte bune de care lumea să-și aducă aminte atunci când tu nu o să mai fii, cu siguranță că ai venit cu un scop pe această lume și că ți l-ai atins”, a mai mărturisit interpretul piesei ”Ești mireasa vieții mele.

ADVERTISEMENT
Grecii sunt uimiți de nota de plată uriașă achitată de Becali la Salonic....
Grecii sunt uimiți de nota de plată uriașă achitată de Becali la Salonic. A avut 60 de invitați la masă
Jocul politic al PNL sau cum au redescoperit liberalii statul de drept prin...
Jocul politic al PNL sau cum au redescoperit liberalii statul de drept prin ruperea coaliției. „O butaforie de campanie. Pe partea de alocări de bani, lucrurile merg bine”
Povestea pompierului devenit bucătar. Ștefan Popescu, jurat la Chefi la cuțite: “Sunt atras...
Povestea pompierului devenit bucătar. Ștefan Popescu, jurat la Chefi la cuțite: “Sunt atras de foc, chiar dacă nu îl mai sting, acum îl aprind”. Exclusiv
Moment penibil la Kremlin: Putin și-a invitat un important aliat în orașul de...
Moment penibil la Kremlin: Putin și-a invitat un important aliat în orașul de unde acesta tocmai venise
Schema prin care Luminița l-a păcălit Gigi Becali într-o excursie în străinătate. Discreta...
Schema prin care Luminița l-a păcălit Gigi Becali într-o excursie în străinătate. Discreta soție a milionarului a făcut asta!
Wow, ce apariție! Mama Monicai Bîrlădeanu a dat o lecție de stil și...
Wow, ce apariție! Mama Monicai Bîrlădeanu a dat o lecție de stil și rafinament la nunta fiicei sale. Minodora Tătăruşanu a avut două ținute de Oscar la pretențiosul eveniment ș
Elena Merișoreanu intervine în scandalul Jador-Zanni. Prietena manelistului, despre acuzațiile de agresiune: „Stai...
Elena Merișoreanu intervine în scandalul Jador-Zanni. Prietena manelistului, despre acuzațiile de agresiune: „Stai cu un om zeci de ani și nu-l cunoști”
Surpriză de proporții: Gașca Zurli s-a reunit în vechea formulă. Bucătărașul Lulu, Vrăjimăturica...
Surpriză de proporții: Gașca Zurli s-a reunit în vechea formulă. Bucătărașul Lulu, Vrăjimăturica și Fetița Zurli și-au reunit forțele
Ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor de serviciu ale militarilor. Proiectul liberalilor, acuzat...
Ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor de serviciu ale militarilor. Proiectul liberalilor, acuzat că acordă beneficii în plus unei categorii de bugetari
Om de afaceri din Buzău, de la cabinetul stomatologic al soției la administrarea...
Om de afaceri din Buzău, de la cabinetul stomatologic al soției la administrarea pieței de energie. Cine sunt oamenii numiți în locul Roxanei Mînzatu, ajunsă la Comisia Europeană
Veste mare pentru cei ce stau la bloc. Va fi gratuit!
Veste mare pentru cei ce stau la bloc. Va fi gratuit!
Împăcarea anului, după trei ani şi jumătate de ameninţări. Anamaria Prodan: Nu mai...
Împăcarea anului, după trei ani şi jumătate de ameninţări. Anamaria Prodan: Nu mai avem timp de duşmănii şi scandaluri!
DONALD TRUMP a dat LOVITURA! KAMALA HARRIS, în CĂDERE LIBERĂ
DONALD TRUMP a dat LOVITURA! KAMALA HARRIS, în CĂDERE LIBERĂ
Ce pensie alimentară plătește lunar Valeriu Gheorghita pentru cei doi copii ai săi...
Ce pensie alimentară plătește lunar Valeriu Gheorghita pentru cei doi copii ai săi din prima căsătorie
Asistentele britanice care în 1990 au venit în România: „Sunt cruzi și nemiloşi...
Asistentele britanice care în 1990 au venit în România: „Sunt cruzi și nemiloşi și mulți dintre copii se înspăimântă de ei”
Rezistă căsnicia dintre Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță? Celebrul Numerolog Cristian Terran face...
Rezistă căsnicia dintre Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță? Celebrul Numerolog Cristian Terran face predicțiile: „Acest cuplu va avea de trecut de o criză o dată la 4 ani”