Fotbal intern

Amintiri din dubla Islanda-România pentru EURO U18 1993: ”Trebuia să pierdem rău”

08.10.2020 | 13:57
Amintiri din dubla IslandaRomania pentru EURO U18 1993 Trebuia sa pierdem rau
ADVERTISEMENT

Partida de baraj dintre Islanda și România se va juca în seara aceasta, de la 21:45. O victorie îi va duce pe ”tricolori” mai aproape de calificarea la Campionatul European din 2021.

Acum 27 de ani, tot într-un joc de baraj și tot pentru calificarea la un EURO, țara noastră o învingea pe Islanda cu 1-0 în deplasare și mergea la Campionatul European din 1993 destinat formațiilor sub 18 ani.

ADVERTISEMENT

În urmă cu 27 de ani s-au jucat două meciuri, tur-retur. Primul joc dintre România și Islanda s-a terminat 0-0, la Plopeni. Returul s-a jucat în Islanda, iar ”tricolorii” aveau nevoie de o victorie.

Bogdan Andone a calificat-o pe România la EURO 1993

Cel mai bun jucător de la dubla cu nordicii a fost Bogdan Andone. El a reușit să înscrie singurul gol al dublei manșe cu islandezii.

ADVERTISEMENT

“A fost 0-0 la Plopeni, dar trebuia să pierdem rău. Am avut noroc cu Babicu’ (n.r. Cristi Munteanu), care a apărat fenomenal. Scăpau ăia câte doi, trei singuri cu el, dar nu l-au depăşit. A fost ceva …

Apoi am jucat la Akranes, era luna mai. S-a jucat pe un stadion aproape de mare. Era o tribună mică şi un dâmb, apoi plaja. Bătea un vânt de nu stătea mingea să execuţi lovituri libere. De fapt, în repriza secundă s-a jucat doar în preajma careului nostru.

ADVERTISEMENT

Degaja Babicu’ şi mingea abia-abia ajungea la 25 de metri. Am dat gol repede, în prima repriză, şi apoi ne-am apărat eroic. Aşa sper să fie şi diseară. Să dea Alibec gol, la fel cum a făcut cu Austria, şi să câştigăm meciul”, a povestit Bogdan Andone care a părăsit-o pe Astra Giurgiu înainte de partida cu Voluntari terminată 2-3.

“Noi avusesem o grupă cu Irlanda de Nord şi Irlanda. Antrenor era Gigi Staicu şi am ajuns la barajul cu Islanda. Jucau foarte previzibil, dar era dificil să te lupţi cu ei. Imediat verticalizau, aduceau mingea în preajma careului şi de câte ori prindeau ocazia o aruncau în faţa porţii. Va fi greu, dar am mare încredere în dorinţa lor de a ajunge la turneul final. Hai, România!”, a adăugat Andone pentru digisport.ro.

ADVERTISEMENT

Ce au făcut românii la turneul final

La Campionatul European din 1993 destinat echipelor sub 18 ani au evoluat Franța, Anglia, Ungaria, Olanda, Portugalia, Spania, Turcia și România. ”Tricolorii” au remizat cu Portugalia (0-0) și au fost învinși de Turcia (0-3) și Ungaria (0-1). România, Olanda și Franța nu au reușit să se impună în niciun meci.

Printre jucătorii care au fost în lotul naționalei sub 18 ani s-au numărat Munteanu, Radu Niculescu, Curt, Carabaș, Cornel Dobre sau Bogdan Andone.

Selecționerul României va folosi un prim 11 ofensiv în jocul cu Islanda. Mirel Rădoi va utiliza câțiva fotbaliști de la campioana României, iar Mario Camora ar putea debuta pentru ”tricolori”. Naționala României nu are amintiri frumoase din jocurile cu nordicii din 1990 până acum. Pentru ”tricolori” partida cu Islanda reprezintă ultima șansă de calificare la Campionatul European din 2021.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 6,90 este cota pentru ”0-1 scor corect” la meciul Islanda-România. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: