El este jucătorul pe care Mircea Lucescu l-a evitat mereu. „Mai bine mă întâlnesc în pădure, cu un urs însângerat, decât cu el’

Dispariția lui Mircea Lucescu a lăsat în urmă un val de tristețe pe toate meridianele fotbalului. De la foști jucători, antrenori sau conducători cu care a colaborat, toți își exprimă regretul și, deopotrivă, admirația pentru marele antrenor.

Îndelungata carieră de sportiv și antrenor le-a rămas întipărită și unor fotbaliști de la UTA, cărora intersectarea cu Mircea Lucescu pe dreptunghiul verde le-a marcat cariera. Și nu doar colegilor de la Arad cu care a împărțit vestiarul echipei naționale a României, printre care Gică Gornea, Flavius Domide, Ladislau Brosovszky, Florian Dumitrescu sau Attila Kun II.

Gabor Biro: „Lucescu mă compara cu un urs și fugea de mine!”

Gabor Biro, cunoscut ca Gavrilă Birău în perioada comunistă, a jucat la UTA între anii 1965-’76. Supranumit „fundaşul de fier”, acesta a povestit în cartea „40 de ani și-o Minune” (autori Bogdan Cioara și Radu Romanescu), întâmplări halucinante din viaţa sa de fotbalist, în care a cucerit două titluri de campion al României cu UTA şi dar și din cea de antrenor, când arbitri veneau direct din birt la meci, pe când antrena Strungul Arad.

Cu 319 meciuri în prima ligă, toate la UTA, Gabor Biro (1945-2025) a fost unul dintre cei mai constanţi fotbalişti ai „Bătrânei Doamne” în acei ani. Născut la 11 august 1946, la Sfântul Gheorghe, Biro a venit la Arad de la Oltul Sfântul Gheorghe, în urma unui meci cu naţionala de juniori a Turciei, recomandat de antrenorul Gheorghe Ola. În secuime, Biro a mai practicat sporturi de iarnă ca hochei, ski şi chiar box.

Digi24.ro

De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului

„Mă bucur că am ales fotbalul. Altfel nu ajungeam celebru”, spunea bărbatul cu părul nins, de lângă un perete al locuinţei tapetat cu fanioane şi fotografii înrămate, ale formaţiilor cu care „campioanei provinciei” de atunci s-a întâlnit de-a lungul vremii.

Digisport.ro

FOTO Venezuela, fiica unui uriaș campion, s-a căsătorit la 16 ani. Ce vârstă are mirele + Reacția părinților: ”E evident”

Una dintre încleştările care făceau deliciul meciurilor UTA – Dinamo din anii ’70, era cea dintre Biro, fundaș dreapta şi Lucescu, extremă stânga. „Eu eram mai robust, iar extremele se loveau de mine şi cădeau. Pare de necrezut, dar în doisprezece ani, am primit doar două cartonaşe roşii. M-a ajutat mult fizicul. Chiar Mircea Lucescu, aflat în echipa naţională, înaintea unui meci cu UTA, întrebat în ziar de duelul cu Birău, a spus: ‘Mai bine mă întâlnesc în pădure, cu un urs însângerat, decât cu el’. Lucescu putea să joace pe ambele părţi şi de obicei mă evita”, afirma fundaşul dreapta de odinioară.

Adrian Negrău: „Am fost dorit de Mircea Lucescu la Dinamo, dar am ajuns la Steaua”

Adrian Negrău (58 de ani) a început fotbalul la UTA, în 1987, fiind apoi campion al României cu Steaua București (1988-’89), dar și al Ungariei, cu Honved Budapesta (1992-’93). Postul său de bază a fost centru înaintaș, un veritabil număr 9, dar a ajuns să joace fundaș central, în echipa Stelei dinainte de revoluția din 1989.

Întâmplarea face că Negrău a semnat atât cu Dinamo, cât și cu Steaua, în același timp! În mod normal ar fi trebuit să fie suspendat, dar totul a fost „rezolvat” de Valentin Ceaușescu, care l-a dus la Steaua, deși era dorit de Mircea Lucescu la Dinamo, echipă al cărei antrenor era la acea vreme.

„În ’88, părinții mei aveau depuse actele să plece în străinătate. Înainte de meciul cu Poli Timișoara, din tur (n.r., cele două formații luptau pentru promovarea în primul eșalon), am fost chemat la Miliție și mi s-a spus că trebuie să semnez cu Dinamo, altfel s-ar putea să am probleme. Nu se putea pleca atunci din țară și mă aveau la mână. Am fost dorit la Dinamo de antrenorul Mircea Lucescu, după un amical în care am jucat bine. După ce am semnat, urma să rămân la UTA, unde aș fi avut meciuri în picioare.

După o săptămână, Indrieș cu Vaczi, conducătorii de la UTA, au fost la București și mi-au spus că trebuie să mă prezint la Steaua. Am comis o ilegalitate, deoarece am semnat și cu Dinamo și cu Steaua. Aici era Valentin Ceaușescu și nimeni nu se putea pune cu Steaua, era un club prea puternic. Nu a mai contat semnătura de dinainte cu câteva zile. La Steaua am jucat și fundaș central, în locul lui Bumbescu. Eu mai jucasem, cu Biro antrenor, fundaș stânga, la UTA. Dar asta era demult. Nu mi-a fost ușor, trebuia doar să marchez un vârf de atac al adversarilor. Linia de fund era Dan Petrescu – Iovan – Negrău – Ungureanu. Am prins și acea finală de Cupa Campionilor Europeni cu AC Milan, pierdută cu 4-0, la care am fost, însă, rezervă”, a dezvăluit Negrău în cartea „Un sfert de veac alături de prima iubire, UTA – vol.1”, scrisă de Bogdan Cioara.

Gheorghe Vaczi II: „Mircea Lucescu m-a accidentat din greșeală”

Și tot din această carte vine povestea lui Gheorghe Vaczi II (69 de ani), care începe cu prima retrogradare a „Bătrânei Doamne” de pe prima scenă a fotbalului românesc. Se întâmpla în anul 1979, la înfrângerea 0-1 cu Gloria Buzău.

„Eu, Coraș, Cura am ratat din toate pozițiile cu Buzăul. Degeaba lumea îl acuză pe Domide. Am intrat în locul lui după jumătate de oră. Dinulescu, arbitrul, ne-a refuzat două lovituri de pedeapsă. S-a jucat la o singură poartă, dar a scăpat Ghizdeanu și ne-a dat gol. Mai era o șansă, la Râmnicu Vâlcea. La 2-2, Jivan s-a oprit, crezând că e offside, mingea a intrat în poartă printre el și bară și am pierdut. După doi ani am promovat, am stat un an în Divizia A apoi am retrogradat din nou”, sună introducerea celui provenit din familie de fotbaliști. Tatăl său, Gheorghe Vaczi I a fost campion în tricoul lui CAO Oradea în 1949 și cu ITA Arad în 1954, câștigător al Cupei României cu ITA în 1953 și golgeter al campionatului intern în 1949 și ’51, la CAO Oradea, cu 24 respectiv 23 de goluri.

Dar acel sezon 1981-’82 din prima divizie l-a marcat definitiv pe Vaczi II, după o întâlnire cu Mircea Lucescu, care era antrenor – jucător la Corvinul Hunedoara. „În Divizia A m-am accidentat, la un meci cu Corvinul. A fost un corner la poarta lor, s-a respins, Lucescu și-a prelungit mingea, eu am pus piciorul și m-a prins cu crampoanele în pământ, căzând peste mine. Involuntar, cred. Am avut probleme cu ligamentele, o problemă mare, mai ales la înălțimea mea, de 1,90! După aceea, la meciul cu FCM Brașov, am marcat golul 25.000 din prima divizie și m-am accidentat iar. Atunci m-am operat la Arad. Am început să joc, am recidivat și m-am operat din nou, la București. Mie mi-au făcut anestezie pentru o jumătate de oră, crezând că am menisc. Pe când a trecut anestezia, ei lucrau mai bine la picior. Mi-au făcut foraje în jos și m-au anesteziat de la brâu în jos. Am mai încercat să joc, dar n-am mai putut, iar în ’83 m-am lăsat”, rememorează Vaczi II, care a fost apoi antrenor secund și vicepreședinte la echipa fanion din urbea de pe Mureș.