Fotbal international

Amintirile lui Filippo Inzaghi după 17 ani. Cum a ajutat-o Cristi Chivu pe AC Milan să câștige Champions League: „A alunecat”

24.04.2020 | 13:56
Amintirile lui Filippo Inzaghi dupa 17 ani Cum a ajutato Cristi Chivu pe AC Milan sa castige Champions League A alunecat
ADVERTISEMENT

AC Milan a câștigat Liga Campionilor în 2003, dar drumul italienilor spre titlu putea fi oprit, în sferturi, de Ajax Amsterdam, unde evoluau Bogdan Lobonț și Cristi Chivu. La 2-2 în retur, fundașul central român a alunecat în propriul careu și i-a permis lui Jon Dahl Tomasson să marcheze în minutul 92, moment rememorat, la 17 distanță, de Filippo Inzaghi.

Cristi Chivu a ajutat AC Milan să câștige Champions League

Ajax, cu Cristi Chivu și Bogdan Lobonț, au fost la un pas de o semifinală de Liga Campionilor în sezonul 2002 – 2003.

ADVERTISEMENT

După ce a trecut de faza grupelor, Ajax Amsterdam a dat peste AC Milan, cu jucători în lot precum Dida, Maldini, Nesta, Pirlo, Seedorf, Shevchenko sau Inzaghi, în sferturile competiției continentale.

Turul, din Olanda, s-a încheiat 0-0, iar calificarea în finală avea să se decidă pe „San Siro”, pe 23 aprilie 2003.

ADVERTISEMENT

Filippo Inzaghi reușea să deschidă scorul pentru Milan, Jari Litmanen egala după pauză, însă la doar două minute Andriy Shevchenko marca pentru 2-1, scor de calificare pentru formația lui Carlo Ancelotti.

În minutul 78, Steven Pienaar dădea lovitura pentru Ajax, care mergea în semifinale la 2-2 datorită golurilor marcate în deplasare, însă prelungirile partidei au adus un moment pe care, cel mai probabil, Cristi Chivu nu l-a uitat mult timp.

ADVERTISEMENT

La un balon trimis de Marco Ambrosini în careul lui Bogdan Lobonț, Cristi Chivu a alunecat și nu a reușit să respingă, Filippo Inzaghi a trimis peste portarul român, iar Jon Dahl Tomasson a împins mingea în poarta goală.

La 17 ani de la momentul în care Ajax a fost la două minute distanță să ajungă în semifinalele Champions League, Filippo Inzaghi a rememorat golul lui Tomasson, marcat după eroare lui Chivu.

ADVERTISEMENT

Acela este unul dintre golurile mele preferate, chiar dacă, la sfârșit, numele meu nu a apărut pe lista marcatorilor.

Cristi Chivu a alunecat, asta ne-a ajutat enorm. Știam că gazonul de pe ‘San Siro’ este alunecos uneori. De aceea, întotdeauna mă asiguram că am crampoanele corecte”, a rememorat Filippo Inzaghi.

Inter și Juventus, victimele lui AC Milan către trofeu

După ce a eliminat Ajax, AC Milan a întâlnit rivala din oraș, Inter, în semifinalele Champions League.

Echipa lui Carlo Ancelotti a reușit să obțină calificarea datorită golului marcat în deplasare, și în finală a învins Juventus, după executarea loviturilor de departajare, pentru al șaselea trofeu al Ligii Campionilor din istoria clubului.

ADVERTISEMENT