Ana Maria Donosa a fost pupila regretatei Stela Popescu, care ne-a părăsit pe 23 noiembrie 2017. Tânăra actriță a jucat pe aceeași scenă cu regina comediei românești, că iubea viața cu toată pofta ei și era un exemplu pentru cei din jur. Ana Maria susține că a ajuns pe scena Teatrului de Revistă Constantin Tănase dintr-o întâmplare și că, marea actriță Stela Popescu este de neînlocuit. De la ea, Ana Maria Donosa are mai multe obiecte, primite în dar, printre care un șirag de perle.
Ana Maria Donosa spune că a fost un copil zvăpăiat. Și-a dorit de micuță să devină actriță, iar dorința i s-a îndeplinit. A vrut să facă televiziune, iar de ceva timp prezintă o emisiunea la N 24 Plus, Actul 2. Într-un interviu pentru FANATIK, actrița susține că trăiește cea mai frumoasă perioadă de până acum şi e recunoscătoare pentru acest lucru.
Cum a fost copilăria ta? Ce fel de copil ai fost? Ai frați?
– Mama, tatăl şi sora mea au fost lumea copilăriei, la Huşi. Mama spune
că am fost un copil zvăpăiat.
Cum ai ajuns la teatru?
– Îmi amintesc o vacanţă pe litoral, când aveam 6-7 ani şi vedeam
pentru prima dată un spectacol. Când s-a deschis cortina am rămas nemişcată: baletul cu pene şi sclipici a deschis prologul spectacolului de variete şi eu eram fermecată!
Apoi, îmi amintesc cu ce emoţie aşteptam să îmi spună mama că mi-a cumpărat o nouă casetă cu poveşti; le ştiam pe toate pe de rost şi le păstrez şi astăzi când, la ora 19.00, bate gongul şi se deschide din nou cortina; eu nu mai am 6 ani, dar tot am emoţii, nu pe scaunul spectatorului, ci pe scenă.
De ce teatru de revistă?
– La Revistă am ajuns „din întâmplare.
Ai cunoscut-o pe regretata Stela Popescu. Ce sfaturi ți-a dat?
-Am jucat în aceleaşi spectacole dar nu am avut replică directă cu
dumneaei. Nu mi-a dat sfaturi, dar iubea viaţa cu toată pofta şi, prin asta, emana deja puterea exemplului. Cred că Stela Popescu a reuşit imposibilul: să fie admirată şi iubită la unison.
Ai jucat pe aceeași scenă cu ea, apoi ai înlocuit-o când ne-a părăsit. Ce ai simțit? Acest lucru te-a motivat mai mult?
– Nu am înlocuit-o; nici nu mi se pare posibil; doar am jucat în două scheciuri în care a jucat şi dumneaei. Faptul în sine de a mă afla pe scenă mă motivează, dar, într-adevăr, prezenţa unor aşa actori face atmosfera foarte intensă.
Ai vreun obiect de la ea?
– Mai multe; de altfel, cred că toate colegele mele au; îmi vine acum în minte un şirag de perle foarte lung, pe care mi l-a dăruit în primul an de teatru.
Cabina ei de la teatru cum arată acum?
– Cabina este neschimbată. Îmi amintesc că Adriana Trandafir a renovat-o foarte frumos şi, fără să-i spună, a lăsat-o să deschidă uşa şi să vadă surpriza.
Ești o femeie frumoasă. Ai un iubit? Ai fost cerută vreodată în căsătorie? Copii îți dorești?
– Răspunsul este da, la toate întrebările. De altfel, trăiesc cea mai
frumoasă perioadă de până acum şi sunt infinit recunoscătoare.
Cum ai trecut peste pandemie?
– Pandemia a fost incredibilă pentru mine. Contrar temerilor, a fost un
moment de deblocare şi de expansiune.
Ai fost în multe țări cu teatrul de revistă și nu numai. Unde ți-a plăcut cel mai mult?
– De fapt, nu am fost în chiar aşa multe ţări; Israelul e incredibil de
primitor, Spania este irezistibilă, iar Moldova este cel mai drag loc.
Se spune că femeile cochete au multe perechi de pantofi și rochii. Tu câte ai?
– Ador rochiile şi mereu mai vreau una.
Ce nu trebuie să lipsească din geanta unei femei?
– Buna dispoziţie!
Unde ai vrea să pleci în vacanță?
– Am vânat vacanţele mulţi ani; acum, cred că vacanţa este timpul petrecut
cu cine îţi place. Dar, ca să răspund concret, Italia şi Franţa sunt în
planul acestei veri.
Ți-ai dorit să faci și televiziune?
– Da! Şi s-a întâmplat! Târziu, dar frumos; Dna Nicoleta Popa, directorul general al postului Naţional 24 Plus, a făcut posibilă emisiunea Actul 2, pe care o prezint şi pentru asta un mare “Mulţumesc”!
Despre emisiune ce ne spui?
– Actul 2 este o întâlnire cu actorii, pe ecran; la teatru ne întâlnim cu
personajele , aici ne întâlnim cu artizanii personajelor. Fiecare actor
este şi un spectacol personal. Iată-l la Actul 2!