Ana Porgras de la Survivor România și sora ei, Georgiana, au fost invitate în platoul emisiunii Teo Show de la Kanal D. Aici și-au dezvăluit secretele, apoi au avut de ales între mai mulți bărbați faimoși.
Cele două surori seamănă izbitor, iar acum se bucură că sunt din nou împreună, după ce Ana a fost eliminată din competiție. De altfel, gândul fostei Faimoase a fost constant la mama și la sora ei.
Georgiana locuiește de ceva timp în Italia, iar viața ei a urmat un drum diferit de cel al surorii ei. Nu a fost pasionată de sport, însă se mândrește cu realizările Anei.
Cele două surori au fost despărțite multă vreme, din cauza distanței și a pandemiei.
“Acolo mă luase regretul că nu am petrecut destul timp alături de sora mea. Mi-e greu, am avut o perioadă în care am încercat să mă mut acolo, dar nu am reușit să mă adaptez.
Am rămas de una singură, la Brașov. E greu cu pandemia, dar înainte le vizitam foarte des”, a spus Ana Porgras.
“Eu, când eram mai mică, eram și mai plinuță. Ea avea deja înclinație spre sport. Locuiesc în Italia de șapte ani, cu mama mea. Mie îmi plac bărbații mai romantici, Anei îi plac bărbații care sunt altfel”, a completat Georgiana, sora ei.
Cele două surori au intrat în jocul propus de Teo Trandafir și Bursucu. Pe ecranul din platou au apărut 3 bărbați faimoși, iar Georgiana era pusă să spună cu cine crede că Ana s-ar căsători, s-ar iubi o noapte și pe cine ar trimite acasă.
Dacă în primul caz, Georgiana a dezvăluit că sora ei s-ar căsători cu Victor Slav, ar petrece câteva ore în patul lui Adrian Mutu și l-ar trimite acasă pe Smiley, ultimul caz propus în emisiune a dus la o dezvăluire neașteptată.
Pe ecran au apărut alte trei propuneri de bărbați, printre care se afla și un șeic putred de bogat. “Cred că Ana s-ar căsători cu șeicul”, a spus Georgiana, iar Bursucu a completat cu umor: “Da, că le are harem și ar lăsa-o liniștită. Și ar avea timp…”.
Însă, nimeni nu s-ar așteptat la următoarea replică a Georgianei: “Ar avea timp de o noapte cu Zanni!”.