Ana, sora Elenei Gheorghe, despre viața de soție de fotbalist: “Singură, fără ajutor”

Frumoasa Ana Pârvulescu-Gheorghe, o bloggerița de succes și sora talentatei Elena Gheorghe, ne dezvăluie detalii exclusive despre cea mai grea perioadă din viața ei. După nașterea celui de-al doilea copil a trebuit să se descurce singură, fără ajutor, pentru că soțul ei, fotbalistul Paul Pârvulescu, trebuia să joace în alt oraș.

Ana Pârvulescu-Gheorghe, viață grea ca soție de fotbalist

Ana Pârvulescu-Gheorghe ne dezvăluie, într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK.RO, legătura fantastică, aproape telepatică, pe care o are cu sora ei, celebra cântăreață Elena Gheorghe. Frumoasa bloggerița își aduce aminte de perioada copilăriei petrecută alături de Elena și Costin, fratele lor și cum nu aveau curaj să ridice vocea în fața părinților.

Ana Pârvulescu ne spune de ce nu s-a apucat niciodată de cântat, cum a câștigat primii bani la 17 ani când a fost angajată de Cristi Brancu la revista VIP și aflăm care este acum, de fapt, legătura dintre ea și Anamaria Prodan.

Iar dacă totul pare roz în viața ei, Ana ne-a dezvăluit că viața de soție de fotbalist nu e tocmai ușoară, ba chiar, în anumite momente, e mai grea decât cea a unei femei care își are, măcar seara, bărbatul acasă.

Digi24.ro

VIDEO Traian Băsescu: Mă îngrijorează foarte tare că sunt cinci milioane de români care ar fi preferat un lider agreat de Moscova

Ana Pârvulescu-Gheorghe: ”Viața mea e o poveste reală”

Ești un blogger de succes. Cât de greu este să te menții în această branșă?

– Succesul este ceva efemer. Am observat asta la omenii cu adevărat mari, sportivi care au fost pe culmile succesului la timpul lor artiști. Deci cu atât mai puțin la mine, care sunt departe de ei, și chiar și de succesul ăsta de orice natură și perioadă.  Pentru mine partea de online este în primul rând ceva care-mi place, mă reprezintă și-mi vine natural. Nu știu cum sunt alte persoane cu o comunitate mai mare, dar eu nu mă gândesc ce content să fac mâine, ce anume să spun ca să fiu urmărită.

Eu mă trezesc dimineața și viața mea decurge în funcție de ce priorități am în viața reală, pe care le prezint și în online. Nu caut să creez povești de dragul urmăritorilor, viața mea este o poveste reală. Iar dacă o parte mare din comunitatea mea îmi răspunde cu zâmbete, felicitări și gânduri frumoase la ceea ce fac eu, înseamnă că acesta este un fel de succes în termeni mai modești.

Digisport.ro

E gata! "Cel mai bine plătit prezentator al televiziunii" pleacă, după 26 de ani. Ce salariu avea și la ce avere a ajuns

Cu ce te mai ocupi, în afară de blogging?

-În afară de partea asta în care îmi prezint viața cu bune și rele am o afacere tot în mediul online, mai exact un brand  de haine de copii și adulți, care poartă numele fetiței mele, Annia, și care s-a născut odată cu ea.  Un alt job, al treilea ar fi cel pe de PR și organizator evenimente, lucru pe care îl făceam foarte des, în urmă cu mulți ani. Acum, din păcate, îl accept ocazional pentru branduri în care cred cu adevărat.  Tocmai în ideea în care nu vreau ea mă aglomerez, pentru că sunt deja angrenată în foarte multe proiecte.

Ana Pârvulescu despre respect: “În fața părinților nu clinteam , nu ridicam glasul”

Cum a fost relația cu părinții tăi? De cine ascultai mai mult, de mama sau de tata?

– Relația mea cu părinții și frații a fost și este într-o legătură strânsă de iubire, respect, recunoștință, așa cum le doresc tuturor familiilor.  Când le povestesc copiilor mei că în fața părinților nu clinteam, nu ridicam glasul, nu comentam și  ca pentru noi cuvântul lor era literă de lege, au impresia că le citesc din cărți nemuritoare sau fabule. Trist, adevărat, dar generațiile s-au schimbat… Cu mama și tata am avut o relație de respect și recunoștință pentru tot ceea ce făceau pentru noi.

De Paște, când mergeam să ne cumpere haine noi, cred că îi pupam și le mulțumeam o săptămână. Generației de azi li se cam cuvine totul și cu greu spun un “Mulțumesc”. Vorbesc în general, la ce văd în jur, căci, deocamdată, mulțumesc lui Dumnezeu, reușesc să ne facem înțeleși în fața copiilor și că muncim mult pentru ceea ce le oferim.

Lecție de viață: “Am învățat cum e să dăruiești fără să primești ceva la schimb”

Cum e să ai un tată preot? Ce ai învățat de la el?

– Mă mândresc că am un tată bun, iar acest tată este și un preot cu har, și nu o spun eu, ci miile de enoriași care vin de zeci de ani la el.  Și de la tata am învățat cum e să dăruiești fără a te gândi că trebuie să primești ceva la schimb imediat. Pentru că oricum vei fi răsplătit de Dumnezeu mai devreme sau mai târziu pentru faptele bune pe care le faci.

Cum te-ai înțeles cu Elena și Costin când erați mici? Cine făcea mai multe boacăne?

– Faptul că a fost o mică diferență între noi, mai puțin de un an, a creat între mine și Elena o legătura puternică, probabil ca cea care mai există între  gemeni. În copilărie am crescut împreună, am mers la aceeași școală, în aceeași clasă, nu am stat niciodată despărțite.

Costin era mai mic și, băiat fiind, încercam să-l ținem mai departe de noi pentru că era foarte pârâcios și, cum refuzam să-i îndeplinim vreo dorință, ne șantaja la părinți. Normal, cu lucruri copilărești, dar acum avem o relație specială toți trei și ne ajutăm reciproc la orice oră din zi și noapte.

Amintiri despre muzică: “Când venea vorba să cânt, mă ascundeam în așa fel încât să nu mă văd, să nu mă aud”

Cum de n-ai urmat și tu o carieră muzicală? Sau jurnalismul te-a cucerit din start?

– Nu m-a atras scena, deși mama a încercat să mă împingă un pic forțat la început. Mergeam cu Elena la Palatul Copiilor dar când venea vorba să cânt mă ascundeam în așa fel încât să nu mă văd, să nu mă aud, iar Elenei îi plăcea să fie prima, cât mai aproape de microfon. De atunci am știut că ea o să fie pe scenă și eu în culise, sprijinind-o cum știu mai bine.

Probabil culisele de care spuneam au fost fix startul în meseria de ziarist pe care o doream. Și uite așa prima mea știre pe care am scris o în revista VIP a fost despre  talentata și frumoasa Elena Gheorghe, sora mea.

Când ai câștigat primii bani din viața ta?

– Primii bani pe care i-am câștigat au fost la vârsta de 17 ani când, după câteva luni de practică, am fost  angajată la revista VIP de către redactorul șef de pe atunci, Cristi Brancu. Pe ce i-am cheltuit? Pe haine, evident, poate de asta acum am ajuns să le fac, să nu mai cheltuiesc atât de mult.

Ana Pârvulescu, despre depresie și viața de mamă cu soț fotalist

Cum este mama Ana? Mai severă, mai permisivă? Ce ai învățat de la copii tăi?

– Ar trebui să întrebati copii și ei vor răspunde: “Mama Ana este rea atunci când nu ne da câte dulciuri vrem, când ne trimite la culcare la ora 21, când nu ne lasă să stăm pe telefon cât dorim noi. Mama Ana e bună pentru că petrece cât de mult timp poate cu noi, pentru că de multe ori e și tată, pentru că niciodată nu zice “nu” atâta timp cât ne poate oferi ceea ce ne dorim”, În concluzie, nu există mamă perfectă, ci mamă cu bune și mai puțin bune.

Te-ai confruntat, atunci, cu depresia postnatală?

– M-am confruntat cu o perioadă mai grea pentru că Paul juca în alt oraș, iar eu eram o mamă cu un copil de 5 ani și un bebeluș nou născut singură, fără ajutor.  Dar am trecut  peste cu ajutorul familiei. Deci am și uitat perioada aceea și vreau să încurajez tinerele mămici că vor trece și ele la fel de repede, iar dragostea pentru copiii lot  le va șterge din memorie tot ce a fost mai dificil.

Anamaria Prodan este nașa fiului tău. Părea că totul e bine și frumos, dar s-a întâmplat ceva pe parcurs.

– Nu știu ce părea și ce nu mai pare, căci nu-mi cunoaște nimeni cu adevărat relațiile. Anamaria Prodan este nașa lui Lucas.

“Nu arăt foarte bine, am în plus vreo 5 kg”

Arăți foarte bine. Ții vreo dietă, faci vreun efort sau ai gene bune?

– Nu arăt foarte bine. Am în plus vreo 5 kg, de câteva luni bune nu reușesc să mă organizez să merg din nou la pilates. Am și momente în care aș mânca tot frigiderul, dar noroc cu postul intermitent pe care îl țin și-mi funcționează foarte bine. Mănânc prima masă la ora 13.00, apoi o gustare la 15.00 și încă o masă la 19.00, și până a două zi la ora 13.00 beau doar apă sau ceai. Este modul în care funcționez acum pentru a mai slăbi, dar, în primul rând, pentru a mă menține, căci după 35 de ani arderile sunt tot mai grele și metabolismul leneș.

Totuși, ai vreun viciu alimentar la care nu poți renunta?

– Da, clar, pastele sunt viciul meu alimentar, în orice formă și culoare și cu orice  fel de sos.

Te urmăresc pe facebook. Ești foarte sinceră și spui mereu lucrurile verde-n față. Ai avut vreodată de suferit din cauza sincerității tale?

– Mă bucur că eman această sinceritate, probabil că este calitatea cu care am reușit să-mi cuceresc comunitatea de oameni care mă urmăresc în online. Nu am avut de suferit niciodată în acest sens, sau nu de curând, pentru că am fost sinceră în anumite chestiuni care nu au lezat oamenii, apropiații sau nu am creat situații conflictuale. Pentru că,  paradoxal, sunt sinceră, dar și pașnică în același timp.

Care a fost cel mai greu moment din viața ta?

– Eu nu vorbesc niciodată de momentele grele pentru că le atrag și vreau să le țin departe de prezent. Sau, din când în când, să mi le amintesc eu cu mine singură, pentru că sigur am avut de învățat din ele.

“Viața e prea scurtă pentru regrete”

Ai vreun regret, personal vorbind?

– Dacă am vreun regret? O să-ți răspund foarte scurt, și îl poți lua și tu ca un sfat: viața e prea scurtă pentru a avea timp de regrete.

Cum era Ana de acum 20 de ani în comparație cu cea de acum?

– Ana de acum 20 de ani era timidă, fricoasă și sinceră. Acum a mai rămas doar Ana sinceră, dar mult mai puternică, ambițioasă  și greu de demoralizat.

“Mă iubesc cu bune și rele”

Dacă ar fi s-o iei de la început, există vreo greșeală pe care nu ai mai repeta-o?

– Dacă ar fi să o iau de la început probabil n-aș mai fi eu cea de azi, iar eu mă iubesc cu bune și rele, cu greșeli și învățăminte, cu viața pe care am avut o și o am.

Ai vreun vis pe care nu ți l-ai îndeplinit încă?

-Sunt visătoare în continuare. Când mă trezesc am să vi le povestesc, că nu e doar unul, am mai multe.