News

ANAF, alertă privind o fraudă în numele instituției: ”Pentru siguranța dumneavoastră, nu deschideți aceste emailuri”

ANAF a atenționat populația, marți, privind o nouă tentativă de fraudă în numele instituției. Email-urile prin care sunt păcăliți oamenii.
15.04.2025 | 19:22
ANAF alerta privind o frauda in numele institutiei Pentru siguranta dumneavoastra nu deschideti aceste emailuri
Tentativă de fraudă în numele ANAF. Emailul pe care nu trebuie să îl deschideți. Sursa foto: ANAF / Facebook / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atenționează, marți, 15 aprilie, asupra unor noi tentative de fraudă. Infractorii virtuali se folosesc de această instituție pentru a fura date confidențiale de la cetățeni.

Tentativă de fraudă în numele ANAF. Email pe care nu trebuie să îl deschideți

Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al instituției, Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția cetățenilor în legătură cu o nouă campanie de emailuri false (email spoofing).

ADVERTISEMENT

Pentru a atrage oameni nevinovați în capcană, acestea sunt transmise în numele instituției. În aceste mesaje, oamenii sunt înștiințați că ”au dreptul la rambursare datorită plăţii în exces a impozitelor”.

FOARTE IMPORTANT! ANAF îi înștiințează pe cetățeni să nu deschidă aceste emailuri. În cazul în care o fac, aceștia nu trebuie să acceseze documentele anexate sau linkurile din conținut.

ADVERTISEMENT

Pentru siguranța dumneavoastră, vă sfătuim să NU deschideți aceste emailuri, iar dacă au fost deschise să NU accesați documentele anexate sau linkurile din conținut. De asemenea, evitați să efectuați plăți sau să transmiteți date confidențiale!

Totuși, în cazul în care ați interacționat cu astfel de materiale sau site-uri false, ANAF vă recomandă să raportați imediat aceste situații autorităților. Vă asigurăm că departamentele de specialitate ale Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală tratează cu deosebită seriozitate securitatea cibernetică a instituției și a contribuabililor, care este o prioritate absolută”, au transmis cei de la ANAF, în comunicat.

ADVERTISEMENT

Ce este un email spoofing

Un email spoofing reprezintă de regulă o tentativă de fraudă financiară. Prin intermediul acestei strategii, atacatorii încearcă să impersoneze diverse instituții, aici e cazul ANAF.

ADVERTISEMENT

Atacatorii mai pot folosi și tehnici de phone spoofing. În aceste situații, numărul de telefon afișat pe ecranul persoanei vătămate pare a fi al unei instituții oficiale. Phone spoofing este falsificarea ID-ului de apelant. Infractorii virtuali pot face să pară că apelurile lor telefonice provin de la un anumit număr – fie unul cunoscut și/sau de încredere pentru destinatar, fie unul care corespunde unei anumite locații geografice.

Tags: