Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și-a anunțat strategia pentru următorii 4 ani. Instituția avertizează că vor avea loc controale drastice asupra veniturilor persoanelor fizice.
Scopul acestor verificări este acela de a reveni, până la finalul anului 2022, la nivelul înregistrat în anul 2019, pentru indicatorul Gradul de conformare la declarare şi la plată.
Potrivit strategiei pentru perioada 2021-2024, un alt obiectiv este reprezentat de creșterea ponderii veniturilor colectate în PIB din perspectiva administrării fiscale cu 2,5%.
În această săptămână, ANAF și-a publicat strategia pentru următorii 4 ani în dezbatere publică. Până în 2024, instituția vrea să scadă decalajul fiscal la TVA cu ”până la 10%”. Un alt obiectiv este reprezentat de creșterea ponderii veniturilor colectate în PIB din perspectiva administrării fiscale cu 2,5%.
Persoanele fizice vor fi atent monitorizate de fisc în următorii ani, dat fiind faptul că noua strategie are în vedere intensificarea controalelor asupra veniturilor acestora, scopul final fiind revenirea, până la finalul anului 2022, la nivelul înregistrat în anul 2019, pentru indicatorul Gradul de conformare la declarare şi la plată.
Iată paragrafele din Strategia Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru perioada 2021-2024 care se referă la persoanele fizice:
1. Acțiuni concomitente și colaborative ale structurilor de inspecție fiscală, antifraudă fiscală și control venituri persoane fizice care să vizeze aspecte privind atât persoanele juridice implicate în activități cu caracter fraudulos, cât și identificarea și verificarea beneficiarilor reali ai acestor companii, cu posibilitatea urmăririi traseelor de fraudă și de mutare a profiturilor în alte jurisdicții.
2. Eficientizarea acțiunilor de executare silită destinate recuperării arieratelor fiscale. Având în vedere faptul că din perspectiva conformării voluntare s-au creat numeroase instrumente privind procesul de administrare fiscală, din punct de vedere al acțiunilor de executare silită destinate recuperării arieratelor fiscale și în egală măsură, în ceea ce priveste prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, acțiunile ANAF se vor derula în sistem integrat vizând atât persoanele juridice, cât și persoanele fizice care au calitatea de asociați, administratori până la beneficiarul real, în condițiile legii. Această modalitate de investigare a comportamentelor fiscale necorespunzatoare va aduce cu certitudine o eficiență sporită în ceea ce privește colectarea veniturilor la bugetul general consolidat, din sfera ANAF.
Un alt capitol al strategiei pentru următorii 4 ani se referă la eficientizarea acțiunilor de executare silită pe care ANAF le întreprinde.
”Eficientizarea acțiunilor de executare silită destinate recuperării arieratelor fiscale. Având în vedere faptul că din perspectiva conformării voluntare s-au creat numeroase instrumente privind procesul de administrare fiscală, din punct de vedere al acțiunilor de executare silită destinate recuperării arieratelor fiscale și în egală măsură, în ceea ce priveste prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, acțiunile ANAF se vor derula în sistem integrat vizând atât persoanele juridice, cât și persoanele fizice care au calitatea de asociați, administratori până la beneficiarul real, în condițiile legii.
Această modalitate de investigare a comportamentelor fiscale necorespunzatoare va aduce cu certitudine o eficiență sporită în ceea ce privește colectarea veniturilor la bugetul general consolidat, din sfera ANAF”, se mai arată în document.