Dacă Rusia nu va obține o victorie decisivă împotriva Ucrainei, una dintre consecințele secundare pe termen mediu ar putea fi prăbușirea regimului separatist de la Tiraspol. Pe viitor, fiecare metru cub de gaze care intră în Moldova din altă țară decât Rusia va contribui încă puțin la prăbușirea economică a Transnistriei. Războiul a creat condițiile pentru soluționarea crizei, întrucât Ucraina își dorește la fel de mult ca Moldova dispariția regimului separatist, iar probabila independență energetică pe care ar obține-o Moldova în următorii ani va duce la un ascendent al Chișinăului în raport cu Tiraspolul.
Alimentarea tensiunilor din zonă de către Moscova în ultimele zile pare a fi un semn că și Rusia știe că este pe cale să piardă controlul asupra regiunii. Până acum, discuțiile pentru soluționarea definitivă a problemei transnistrene s-au purtat în așa-numitul format 5+2, în care părțile erau Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), la care s-au adăugat Statele Unite și Uniunea Europeană cu statut de observator. Mulți ani, discuțiile nu au dus la nimic concret: Moldova cerea retragerea trupelor ruse ca o precondiție a unei soluții politice, în timp ce Rusia condiționa retragerea de un acord prealabil privind statutul provinciei separatiste. Multă vreme, Ucraina a fost doar un secondant al Rusiei pe această temă, însă războiul a schimbat decisiv această situație.
Nici Ucraina, nici Moldova nu își mai doresc să un acord privind Transnistria care să fie negociat cu Moscova. Vladimir Socor, expert în relații internaționale american de origine română, subliniază, într-un articol scris pentru The Jamestown Foundation, că acest lucru ar fi un impediment pentru integrarea în Uniunea Europeană a celor două țări, integrare care este un obiectiv major pentru ambele.
„Moldova și Ucraina sunt acum țări candidate la UE. Aceasta implică emanciparea lor din formatele de soluționare a conflictelor și aranjamentele de securitate care includ Rusia. Acceptarea Rusiei în aceste formate ar bloca calea europeană pentru ambele state. De asemenea, ar deschide calea pentru reîntoarcerea Rusiei în concertul european cu implicații destructive la scara întregului continent”, scrie Socor.
După ce ani de zile, Kievul a susținut Rusia în problema transnistreană, din 2014 încoace, dar mai ales de după începerea războiului, situația s-a schimbat. Ucraina are acum în spate o zonă în care se află circa 1.500 de militari ruși, motiv pentru care trebuie să țină în regiune efective militare pe care le-ar putea folosi în Donbas sau în altă regiune a frontului. Asta explică și insistența cu care Moscova încearcă să creeze tensiuni în regiune.
Moldova nu a dat semne că și-ar înăspri poziția față de guvernul transnistrean, însă în timp lucrurile s-ar putea schimba. Regimul de la Tiraspol se află deja într-o situație delicată, cu o populație în care rușii și ucrainenii sunt reprezentați în proporții aproape egale. De asemenea, Ucraina a închis granița cu Transnistria încă de la începutul războiului ceea ce a afectat serios economia regiunii separatiste. Deocamdată, Transnistria este în aceeași situație ca și Moldova, dar perspectivele de viitor sunt mai sumbre. Șantajul energetic al Moscovei a făcut ca prețul gazelor pentru Moldova să crească apreciabil, nemaivorbind de sincopele în livrări. Inclusiv Transnistria a fost afectată de acest lucru, ajungându-se în situația sistării temporare a activității oțelăriei de la Rîbnița, care contribuie cu jumătate din producția industrială a regiunii.
Moldova nu poate sista livrările de gaze către Transnistria fără să provoace represaliile ruse, iar cea mai mare parte a energiei electrice necesare Moldovei provine din centrala de la Cuciurgan care are nevoie de gazul rusesc. Capturarea de către ruși a centralei de la Zaporojie și bombardamentele asupra infrastructurii energetice a Ucrainei a făcut ca Chișinăul să rămâne fără o alternativă de aprovizionare. De asemenea, transnistrenii nu-și permit luxul să întrerupă furnizarea de energie electrică pentru Moldova deoarece au nevoie ca guvernul de la Chișinău să permită exporturile regiunii către UE, îndeosebi producția oțelăriei de la Rîbnița.
„Suntem în aceeași barcă. Nu ar trebui să tulburăm echilibrul”, spunea la începutul anului Oleg Serebrian, șeful Biroului de Reintegrare, organism care se ocupă de relațiile dintre Chișinău și Tiraspol. Pe viitor însă, Moldova are șanse mari să elimine dependența de gazele rusești și curentul electric din Transnistria, caz în care aceasta ar supraviețui doar prin bunăvoința guvernului moldovean. Într-o analiză publicată luna trecută de Deutsche Welle, se spune că Transnistria ar putea să intre în faliment și să cadă practic în brațele Moldovei, pentru că fără rutele de contrabandă către Ucraina și gazele primite de la Chișinău nu ar avea șanse să supraviețuiască.
Independența energetică a Moldovei ar putea fi obținută în numai câțiva ani. Din octombrie 2020, a devenit operațional gazoductul Iași-Ungheni, iar exploatarea de către România a gazelor din Marea Neagră, probabilă din 2026, ar ajuta și Chișinăul. Până atunci, Moldova speră să obțină gaze din Azerbaidjan, prin interconectorul dintre Grecia și Bulgaria, care urmează să aducă gazele din Marea Caspică prin România. De asemenea, România a cerut acordul Azerbaidjanului ca o parte din miliardul de metri cubi de gaze pe care îi va primi în perioada aprilie 2023-aprilie 2024 să fie direcționat către Moldova. Ceva mai complicată este situația în privința energiei electrice. Proiectul conectării rețelei moldovenești cu cea românească pe ruta Isaccea-Vulcănești ar putea fi finalizat în 2025, cel mai devreme. Însă dacă ambele proiecte vor fi realizate, în numai câțiva ani Transnistria nu va mai putea șantaja Moldova cu energia electrică și ar depinde de bunăvoința Chișinăului pentru gaze.
Deja în momentul de față autoritățile de la Tiraspol nu își permit să ostilizeze prea mult guvernul moldovean, iar potentații locali nu au interes să se implice în războiul stârnit de Rusia. În ce privește cei 1.500 de militari ruși, este îndoielnic faptul că aceștia ar putea să aibă un impact major asupra desfășurării războiului câtă vreme trupele rusești sunt ținute departe de Odesa. Paradoxal, securitatea militară a Transnistriei a ajuns să depindă tot de Chișinău. Încă de la începutul conflictului, Ucraina s-a arătat dispusă să elimine trupele rusești din regiunea separatistă, dar Moldova nu dorește acest lucru.
„Guvernul moldovean trebuie să ia în calcul posibilitatea ca armata ucraineană să lanseze la un moment dat o ofensivă pentru a îndepărta trupele rusești din Transnistria, a căror prezență obligă Kievul să țină trupe la granița cu Moldova. Ucraina ar putea încerca să captureze depozitul de muniții de la Cobasna, din nordul Tranistriei, unul dintre cele mai mari din Europa. În acest scenariu, Chișinăul ar avea o serie de probleme dificile, precum să reintegreze, administreze și să asigure ordinea în acest teritoriu”, se spune într-un studiu publicat de European Council of Foreign Relations.
Totuși, în acest scenariu Moldova ar avea siguranța că ucrainenii nu își vor permanentiza prezența în Transnistria întrucât Zelenski a declarat public că el consideră acest teritoriu drept parte integrantă a Moldovei. Cert este că Transnistria este un teritoriu prins între două state care îi sunt ostile și nu are la îndemână pârghiile necesare pentru a le contracara planurile. Fără să mai depindă de energia furnizată de Rusia și Transnistria, Moldova poate îngenunchea regiunea separatistă fără să fie nevoită să tragă niciun foc de armă.