Prestaţia vedetelor londoneze înainte de partida cu Steaua!

Chelsea, adversara Stelei din Liga Campionilor, a terminat la egalitate derby-ul cu Tottenham, scor 1-1. Pentru echipa antrenată de Mourinho a marcat Terry, în minutul 65....
29.09.2013 | 00:45
Prestatia vedetelor londoneze inainte de partida cu Steaua

Chelsea, adversara Stelei din Liga Campionilor, a terminat la egalitate derby-ul cu Tottenham, scor 1-1. Pentru echipa antrenată de Mourinho a marcat Terry, în minutul 65.

Portughezul a început meciul în formula 4-2-3-1, cu Torres în atac, lăsîndu-l pe camerunezul Eto’o pe banca de rezerve.

CHELSEA (4-2-3-1): Cech – Ivanovici, Terry, Luiz, Cole – Lampard, Mikel (Mata 46) – Ramires, Oscar (Azpilicueta 83), Hazard (Schurrle 69) – Torres 

Meciul a început foarte prost pentru Chelsea, prima repriză aparţinînd în totalitate celor de la Tottenham. Chiar dacă au avut posesia mai bună în prima parte, 52%, albaştrii nu au avut decît o ocazie, şutul lui Lampard în debutul partidei. În schimb, echipa lui Villas-Boas putea marca de cel puţin 4 ori în prima parte, însă doar Sigurdsson a reuşit acest lucru, în minutul 20. Formaţia lui Chiricheş a intrat la cabine în avantaj, scor 1-0.

În pauză, Mourinho a reuşit să schimbe total faţa lui Chelsea, iar pe teren nu s-a mai întors Oki Mikel, jucător care nu a existat în prima parte, în locul acestuia fiind introdus Juan Mata. Odată cu introducerea spaniolului, jocul a aparţinut în totalitate oaspeţilor. Aceştia au avut 4 şuturi pe poartă în primele 20 de minute ale reprizei secunde, iar în minutul 65 Terry a marcat cu capul după o lovitură liberă executată perfect de Mata. În minutul 81, Torres a primit cel de-al doilea galben, fiind eliminat pentru jocul agresiv practicat pe toată durata partidei. Meciul s-a terminat egal, scor 1-1, iar echipa lui Chiricheş este lider cel puţin pînă diseară, cînd Arsenal se deplasează la Swansea.

http://dai.ly/x15an5q

 

Cum au jucat viitorii adversari ai Stelei:

CECH – A avut cîteva intervenţii decisive, reuşind să pareze 3 şuturi foarte periculoase. Nu are nici o vină la golul primit, Tottenham reuşind o fază care l-a adus pe Sigurdsson faţă în faţă cu portarul, poziţie din care nu putea rata.

IVANOVICI – Joc sigur pentru fundaş, în stilul propriu, cu ieşiri în atac. A avut şansa de a marca, însă lovitura sa de cap a trecut pe lîngă. Prestaţie în media echipei.
TERRY – A avut două reprize diferite, fiind înger şi demon pentru Chelsea. Sigurdsson a marcat de lîngă el, după un dribling scurt în careu, însă englezul s-a revanşat cu golul egalizator. În rest, a respins cîteva baloane periculoase din careu care se puteau transforma în goluri.
LUIZ – Meci slab făcut de brazilian, fiind depăşit destul de uşor de mijlocaşii lui Tottenham. Nu a greşit decisiv, dar nu a oferit siguranţă apărării.
COLE – Nu s-a remarcat cu nimic, însă şi-a îndeplinit sarcinile. A urcat de cîteva ori cu mingea, iar în apărare a fost atent şi pentru colegul său, David Luiz.

LAMPARD – Prestaţie slabă în prima repriză, fiind inexistent la mijlocul terenului. După introducerea lui Mata, a intrat în cîteva combinaţii, însă nu a ieşit în evidenţă. Joc modest făcut de englez.
MIKEL – Cel mai slab om al lui Mourinho din prima repriză, cu foarte multe mingi pierdute. Şi-a pus de două ori echipa în pericol, după ce a pierdut mingea în propria jumătate. A fost schimbat în minutul 46, în locul său intrînd Mata.

RAMIRES – Probabil omul meciului pentru Chelsea, mijlocaşul fiind util atît în atac, cît şi în apărare. A reuşit să recupereze foarte multe baloane la jumătatea terenului, iar în faza ofensivă a reuşit cîteva urcări periculoase, cu pase pentru Torres sau Oscar.
OSCAR – Brazilianul l-a dezamăgit pe Mourinho, acesta fiind omul în care portughezul avea cea mai mare încredere că va decide meciul. Oscar a părut depăşit de ritmul jocului, cu puţine atingeri de balon şi fără ocazii de gol.
HAZARD – A fost în media echipei, a reuşit cîteva pase bune, însă nu a pus în pericol poarta adversă. A fost foarte bine anihilat de fundaşul celor de la Tottenham, Walker.

TORRES – Atacantul a făcut tot posibilul să înscrie, însă ghinionul şi apărarea gazdelor l-au oprit. A încercat de 3 ori reflexele portarului Lloris, însă fără succes. O stare de nervozitate pentru spaniol, care s-a şicanat tot meciul cu Vertonghen. Aceste contre i-au adus şi un roşu, după ce a făcut cîteva faulturi dure asupra belgianului.

MATA – Introdus la pauză, spaniolul a adus prospeţime în jocul trupei lui Mourinho. A executat perfect lovitura liberă prin care Terry a egalat, plus cîteva incursiuni care au pus în pericol poarta lui Lloris. A marcat un gol, însă tuşierul l-a anulat, fiind în poziţie afară din joc.
AZPILICUETA – A fost introdus în teren după eliminarea lui Torres, în minutul 82, însă nu a reuşit nimic, atingînd doar de 3 ori mingea.
SCHURRLE – Introdus în minutul 69, germanul a dezamăgit, nereuşind nici o acţiune notabilă. A tras un singur şut la poartă, însă portarul celor de la Tottenham a prins fără probleme.

Tags: