Analiză la rece a lui Andrei Vochin, după FCSB – CFR Cluj 1-4 și Arsenal – Manchester United 2-3: „Duminica oamenilor care sfințesc locul: Carrick și Pancu”

Sunt duminici în care fotbalul îți arată, simplu și fără să facă paradă, de ce meseria de antrenor nu e despre a sta în fața camerei cu mâinile în buzunar și privirea încruntată. Sunt duminici în care îți amintește că uneori, în mijlocul unei echipe rătăcite, e suficient să apară un om care știe ce vrea ca să se schimbe totul. Nu lotul, nu bugetul, nu norocul. Omul.

Daniel Pancu și Michael Carrick, oamenii zilei în fotbal. Analiza lui Andrei Vochin

La Londra, Michael Carrick a făcut cu Manchester United ce nu părea posibil până ieri: a bătut liderul Arsenal cu 3-2, după ce, cu o săptămână înainte, trecuse și de City. Două victorii care nu sunt doar rezultate, ci semne. Semne că o echipă în derivă poate redeveni echipă în clipa în care cineva o convinge că are voie să creadă din nou. United trăise ani întregi în umbra lui Alex Ferguson, ca într-un muzeu al propriilor amintiri. Și câteodată, când stai prea mult într-un muzeu, uiți că ai fost viu. Carrick a deschis ușa și a lăsat aerul să intre.

Dar duminica asta a fost și a noastră, de aici, din fotbalul pe care îl iubim tocmai pentru că e al nostru. Iar în România, povestea acestei zile se scrie cu litere mari: Pancu.

La București, CFR a câștigat cu 4-1 pe Arena Națională împotriva FCSB-ului. N-a fost un taifun, așa cum ar arăta-o scorul final. A fost o primă jumătate de oră de chin, în care FCSB a dictat ritmul, dar a fost, poate, și o jumătate de oră de suferință acceptată a unei echipe care a atins pământul, dar n-a fost de acord să se și îngroape în el.

Digi24.ro

Dragoș Sprînceană îl acuză pe George Simion că a făcut lobby ca România să fie exclusă din Visa Waiver: „Un mic trădător”. Reacția AUR

Până a urmă a ieșit un 4-1 muncit cu dinții strânși, un 4-1 de echipă care, de la un moment încolo, a arătat că știe ce face. Iar asta e, poate, cea mai mare performanță a lui Pancu: nu scorul, ci felul în care CFR a redevenit CFR.

Digisport.ro

Ion Țiriac face un spital în România: investiție de 100.000.000€! Orașul în care va fi construit

Daniel Pancu, medie de puncte pe meci la CFR cu care se poate lua titlul

Pentru că Pancu n-a venit la un club liniștit. A venit într-un moment crunt, și sportiv, și financiar. A venit când CFR era obligată să vândă tot ce avea mai de preț ca să rămână în picioare: Luis Munteanu, Emerllahu, Hindrich. Practic, să-și scoată din casă mobila bună ca să plătească facturile. Și, totuși, în asemenea condiții, Pancu a făcut ceva aproape scandalos: a început să câștige.

Opt meciuri, șase victorii, un egal, un eșec. Și, mai important, o medie de 2,38 puncte pe meci. O medie cu care, în mod normal, iei titlul. Asta nu e întâmplare. Asta e muncă. Asta e antrenorat. Asta e felul în care un om își pune amprenta pe o echipă care părea că se scufundă și o întoarce spre mal.

De fapt, Carrick și Pancu au făcut același lucru, la niveluri diferite de lume și de bani: au reamintit fotbalului că ordinea începe din cap. Că o echipă nu are nevoie doar de jucători buni, ci de idei bune. Că depresia sportivă nu se tratează cu declarații, ci cu soluții. Că frica dispare atunci când cineva îți dă un plan.

Daniel Pancu, antrenor care trăiește din rezultate

Iar Pancu, în special, începe să scrie o poveste care merită urmărită cu atenție. Pentru că după ce a calificat naționala U21 la turneul final de vara trecută, multă lume îl aprecia, dar încă îl punea într-o vitrină: „E bun la tineri”. Ei bine, fotbalul mare nu te iartă dacă nu ești bun. Și tocmai de aceea acest început la CFR e mai mult decât un parcurs: e o legitimare.

Există antrenori care trăiesc din reputație și antrenori care trăiesc din rezultate. Dar există și antrenori care trăiesc din ceva mai rar: din efectul pe care îl au asupra oamenilor. Să-i facă mai buni. Mai curajoși. Mai limpezi. Mai disciplinați. Pancu, azi, pare unul dintre ei.

Duminica asta a fost a oamenilor care sfințesc locul. Și când fotbalul îți arată că nu bugetul, nu vedetele, nu norocul sunt primul motor, ci un antrenor cu idei și cu coloană, parcă îți vine să crezi iar în ce e mai frumos în jocul ăsta: că uneori, chiar se poate.