Până la urmă, ceea ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat!. FCSB a câștigat la Iași. Nu, nu vă gândiți imediat la Necuratul, tocmai acum când s-a săvârșit slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului, edificiu la care, am aflat, a pus și ÎntâiStătătorul fostei Steaua o piatră de temelie, în valoare de vreo două milioane de euro. Bănuiesc că fără TVA.
Vorbim strict de fotbal și de o normalitate care ar fi trebuit să se manifeste pe tabelele de marcaj ale majorității meciurilor pe care FCSB le dispută cu oricare dintre echipele de la locul 3 în jos. Pentru că vorbim despre un lot cotat pe transfermarkt la vreo 25 de milioane de euro, cu jucători ale căror salarii lunare adunate bat spre milionul de euro, virate în general la timp, cu o bază de pregătire modernă, și care beneficiază de condiții de deplasare, pregătire și refacere cotate la 5 stele.
Duminică seara, în Copou, diferența de tot-ce-se-poate s-a văzut în final și pe tabelă. E posibil ca lucrul să se fi întâmplat așa, pentru că bucureștenii au întâlnit, în sfârșit, o echipă mai măcinată de probleme interne decât a lor. Un loc în care imixtiunea administrativă, sub o altă formă decât cea becaliană, a devenit mai toxică. Prin simplul fapt că ea este multicefală. Cu alte cuvinte, pe lîngă istoricul Palat al Culturii, unde aflăm că mai multe persoane își dau cu părea despre fotbal, Palatul din aleea Alexandru tinde să devină un model. Cu atât mai mult cu cât semnele că Dică mai butonează și singur parcă încep să se vadă.
Aceasta a fost caracterizarea inspirată a lui Emil Grădinescu, spre finalul primei reprize de la Iași, când pe teren nu zăreai decât o luptă continuă în jumătatea mediană, în care mingea, surghiunită, se lovea de ziduri aflate la 30 de metri de fiecare poartă. Rusu și Bălgrădean, cei doi goal-keeperi, au apărut în cadre mai rar decât ne lasă UEFA să-i mai arătăm pe spectatorii care intră ilegal pe teren. Asta pentru că Stoican n-a vrut să joace decât ”lungă și pe a doua”, cele mai multe mingi de la portar, spre exemplu, mergând către masivul Cioinac, 8, următorul pe listă, Platini, primind abia 3. Cam asta a fost construcția Iașului. În rest, apărare (multă) și contraatac (mai deloc).
FCSB a încercat posesia, a avut-o în 65% din timp, dar fără progresie, deoarece adversarul a izbutit să țină liniile apropiate. A rezultat astfel acel fotbal industrial pomenit de Emil, care produs o singură ocazie de gol, Rusescu, minutul 43, și o statistică horror la finalizare.
Schimbările de la pauză ale celor doi antrenori au produs și schimbarea jocului. Mai întâi insistența lui Zaharia, omul care l-a înlocuit pe Bădic, și cursa nebună a lui Flores, din propria jumătate până la careul advers, a însemnat deschiderea scorului. Dar și a jocului.
De partea cealaltă, ieșirea lui Rusescu l-a transformat pe Tănase în acel număr 9 fals, care să coboare între linii și să dezvolte atacul pozițional. Cum Man și Coman au început să intre în centru, aproape de Tănase, iar acesta n-a mai făcut zeci de atingeri, ci a pasat repede și direct, au început să mai apară ocazii și golurile.
Mult mai mult decât în alte partide, FCSB a păstrat posesia. Dar mult mai puțin decît ar trebui în condițiile diferenței de valoare dintre jucătorii ei și ai majorității echipelor de Liga 1. Oricât de direct ar dori Dică să joace, oricât de proastă ar fi suprafața de joc, e insuficient ca, într-un meci, să ai doar un singur pasaj de posesie de peste 45 de secunde!!! Iar de 91 de ori să pierzi mingea într-un timp mai scurt de 10 secunde!!!
Pentru comparație, în meciul cu Lituania, un adversar cu o cota asemanatoare cu a Iașiului, naționala României a avut 8 pasaje de posesie de peste 45 de secunde și doar de 48 de ori a pierdut mingea mai repede de 10 secunde. Dar această problemă nu e doar a FCSB, ci a întregului campionat românesc. De unde și lipsa de cursivitate și de spectaculozitate a multor meciuri din Liga 1. Inclusiv al celui de la Iași.