Sport

Analiza lui Joonas Tamm după primele luni la FCSB: „Adversarii își dau viața cu noi!”. Ce îi place să facă în București. Video

Joonas Tamm a făcut analiza primelor luni pe care le-a petrecut la FCSB, dezvăluind și ce îi place să facă în București.
25.11.2022 | 21:00
Analiza lui Joonas Tamm dupa primele luni la FCSB Adversarii isi dau viata cu noi Ce ii place sa faca in Bucuresti Video
Analiza lui Joonas Tamm după primele luni la FCSB. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Fundașul din Estonia a fost votat drept cel mai bun fotbalist al anului în țara sa și consideră că venirea la FCSB l-a ajutat enorm în câștigarea premiului.

Analiza lui Joonas Tamm după primele luni la FCSB

Joonas Tamm a făcut analiza primelor luni pe care le-a petrecut la FCSB, iar fundașul din Estonia pare că se simte minunat la vicecampioana României. Transferul lui Joonas Tamm a fost dezvăluit în exclusivitate de FANATIK.

ADVERTISEMENT

„Mă simt foarte bine, e o onoare să fiu numit cel mai bun jucător al anului în Estonia. Cu siguranță faptul că joc pentru un asemenea club mi-a mărit șansele să câștig premiul. Am avut multe meciuri în Conference League și asta mi-a mărit șansele.

Cred că m-am acomodat destul de bine, mă înțeleg cu toată lumea, au fost momente bune, dar dificile, au fost suișuri și coborâșuri, dar suntem pe drumul cel bun”.

ADVERTISEMENT

„Cred că e un nivel bun în campionat, cu echipe foarte periculoase și cred că acestea dau totul împotriva noastră, iar noi trebuie să jucăm foarte bine ca să facem rezultate bune.

Vom avea un program încărcat, dar noi suntem obișnuiți, nu e nimic nou pentru noi. Trebuie să ne recuperăm bine după meciuri și să continuăm evoluțiile bune din ultimele meciuri”, a spus Joonas Tamm într-un interviu pentru site-ul clubului.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO MAI JOS

„A fost un an încărcat pentru mine!”

Joonas Tamm a continuat și a vorbit despre anul pe care l-a început în Ucraina, după care a fost nevoit să se întoarcă în țara sa natală, ulterior ajungând la FCSB din postura de jucător liber de contract:

„A fost un an încărcat, am început în Ucraina, a trebuit să plec, am plecat în Estonia, am fost liber de contract și în vară am ajuns aici. A fost un an încărcat, dar sunt bucuros unde am ajuns.

ADVERTISEMENT

Am devenit tată în iunie, este un sentiment extraordinar. București este un oraș frumos, sunt multe restaurante bune și sunt parcuri frumoase.

Cred că e un loc bun în care să crești copilul, nu e perfect, dar e un loc bun. Îmi place Franța și Spania cum joacă, dar să vedem cum se descurcă cu adversare mai grele”.

„E plăcut să te uiți la Cupa Mondială, dar nu e același sentiment ca atunci când se joacă vara.

Vrem să câștigăm campionatul și Cupa la FCSB. La echipa națională nu avem o grupă ușoară, dar vrem să luăm fiecare meci în parte și să strângem cât mai multe puncte”, a mai spus Joonas Tamm.

  • 750.000 de euro este cota de piață a lui Joonas Tamm, conform transfermarkt.com
  • 30 de ani are Joonas Tamm

  • Cota BETANO pentru FCSB: 1,40 este cota pentru „1 solist sau ambele marchează” la FC Botoșani – FCSB. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: