Marius Șumudică a identificat plusurile și minusurile FCSB-ului din remiza cu Sparta Praga, 1-1, din turul 3 preliminar UEFA Champions League.
FCSB a remizat cu Sparta Praga, 1-1, în primul meci din turul 3 preliminar UEFA Champions League. Partida decisivă pentru play-off-ul Ligii Campionilor va fi pe 13 august, pe stadionul din Ghencea, de la 21:30.
Văzând meciul, Marius Șumudică nu s-a declarat impresionat de campioana Cehiei. Mai mult, analistul FANATIK este de părere că Maccabi Tel Aviv, adversara de care a trecut FCSB în turul anterior, cu meciuri oficiale în picioare și neafectată de războiul din Israel este o echipă mult mai periculoasă decât Sparta Praga.
„La ce am văzut eu ieri, sunt două aspecte care trebuie discutate. FCSB s-a discutat foarte bine, în condițiile în care a întâlnit o Sparta Praga mult sub așteptări, din punctul meu de vedere.
Eu nu-i văzusem, dar din ceea ce citeam, mă informasem, credeam că este o echipă cu mult mai multă forță, cu fanii acasă, că-i ajută. Dar au făcut niște greșeli lamentabile, pierdeau foarte ușor mingea. Mi se pare că nu au jucătorii ăia care valorează în jur de 75 de milioane de euro și că sunt de trei ori ca valoare peste FCSB.
Dacă Maccabi avea ritm de joc, FCSB nu trecea niciodată de Maccabi. Fără jucători la Jocurile Olimpice, sau cu deplasările astea din Ungaria, din cauza războiului, FCSB avea un meci de două ori mai greu.
Ca ritm de joc sau agresivitate Sparta Praga are un plus față de Maccabi. Dar ca fotbaliști, să facă diferența, mă așteptam ca FCSB să aibă mari probleme”, a declarat Marius Șumudică la FANATIK SUPERLIGA.
În continuarea analizei, Marius Șumudică a identificat un minus pe care îl are lotul pregătit de Elias Charalambous și Mihai Pintilii. Antrenorul care a cucerit titlul cu Astra Giurgiu în 2016 este de părere că, în prezent, FCSB nu dispune de vreun marcator în compartimentul ofensiv.
„E adevărat că sunt două perioade distincte la FCSB în jocul de ieri. Perioada în care Olaru și Miculescu sunt în teren. E clar, FCSB arată altfel. În momentul în care ies Olaru și Miculescu, care a făcut un joc foarte bun, a câștigat dueluri, s-a bătut foarte mult. Nu mă așteptam să joace atât de bine acolo. Contează foarte mult, ținând cont că FCSB a avut probleme în zona asta. Nu au mai avut un număr 9 de la Thereau, Piovaccari, un număr 9 care să ține foarte bine de minge și să câștige duelurile.
În momentul în care ies Olaru și Miculescu pierd din turație pentru că ei nu au marcatori. Și îi luăm pe rând. Băluță ajunge într-o situație de 1 contra 1, unde Coman o punea cu latul la colțul lung. El încearcă și o lovește foarte prost, se duce în colțul scurt. Nu ai voie să greșești acolo.
Cei de la Sparta Praga parcă au mâncat după ăia de la Maccabi. Nu am văzut în viața mea să pasezi prin careu și să îți fure mingea. Parcă au mâncat după tacâmurile celor de la Maccabi.
A mai avut și Șut ocazie cu poarta goala. Ei nu au marcatori. Nici Miculescu nu este un marcator, nici Popa încă nu și-a intrat în mână. Ei nu au finalizatori. De asta îmi e și frică la meciul de acasă.
Eu nu am văzut o echipă care să fie de speriat. FCSB a avut o șansă enormă să câștige jocul. Aveau o șansă enormă să fie în grupele Europa League și în play-off de Champions League. Nu am văzut jucători, în afară de vârful care a intrat și a dat gol, care 1 la 1 să rezolve ușor duelul, să facă superioritate pe faza de atac. Să nu ai șut pe poartă acasă? Cu fanii în spate?”, a mai spus Marius Șumudică.