Editoriale

Analiză marca Dinu: FCSB a emanat doar întâmplare printre armatele de ţânţari de la Giurgiu!

12.07.2019 | 13:11
Analiza marca Dinu FCSB a emanat doar intamplare printre armatele de tantari de la Giurgiu

Recunoscută acum drept Universitatea Craiova, urmașa „Maximei” lui Iliuță Balaci și Sorinaccio Cârțu, echipa oltenilor a luat invers drumul mătăsii, poposind la Baku. Oraș vechi, încărcat de istorie, pentru că pe acolo au trecut mai toate puterile din lumea asta. Și s-au liniștit puțin abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când ultimii Romanovi și-au pus și ei talpa ghintuită și au creat o gubernie pe pământurilea acelea atât de bogate.

Analiză marca Dinu: FCSB a emanat doar întâmplare printre armatele de ţânţari de la Giurgiu!

Paradoxal, Oltenia atât de depărtată are și puncte comune cu aceste meleaguri de „fulgere” și „foc” ieșite din pământul mustind de petrol. Romanii au stăpânit efemer și ei arealul azer chiar prin Împăratul Traian. Legiunea a XII-a, care i-a cucerit, se numea „Fulminata” și l-a avut general pe Germanicus, fiul scrântitului Nero și frate cu marele Împărat Claudius. A cărui domnie alături de celebra Messalina îl așează din cronicile lui Suetonius și romanele lui Robert Graves în panteonul celor mai mari împărați.

Iar Traian și Domițian au așezat și ținut chiar peste Oltenia Legiunea a XIII-a „Gemina”, constituită din scuturi și săbii, dar mai ales din miile de însoțitori palestinieni. De unde și spiritul comercial deosebit al juveţilor noștri, peste care, de atunci, nu s-a mai așezat nimeni să înmulțească arginții. Oltenii au în gene și așa ceva de la începuturi, la care au adăugat cobilița și „cățaua” lui Brâncuși. Gata cu istoria…

Craiova lui Pigliacelli – Germanicus, omogenitate şi personalitate 45 de minute

Călcând terenul sintetic al conglomeratului de musulmani, ortodocși și catolici al gazdelor azere, distribuția Craiovei, cu doar trei noutăți în lotul de acum, a cam făcut legea în prima repriză. Putea să conducă liniștitor după prestația din primele 45 de minute, în care a dominat cu personalitate și omogenitate în joc. Păcat că spre final un „foc” al gazdelor le-a „ars” poarta după un corner „sărit” cu coarda într-o schemă lucrată bine de azeri. Dar n-au avut mari probleme, chiar dacă o defensivă cu Kelic și Acka în centru te pune puţin pe gânduri… Nu a fost și nu poate fi un scut în fața „celui mai bun pasator” din apărarea oltenilor, portarul descendent ca nume din luptele și de la Rin ale lui Germanicus, Pigliacelli.

Și în partea a doua a jocului, migrația de la Est la Vest a fost infirmată de cursul jocului. Craiova a construit pasând cu siguranță, a fost mereu în apropierea redutei azere și s-a distanțat la două goluri prin reluarea de aproape a lui Roman. Ba chiar putea mări diferența prin șutul lui Bărbuț! Stingând definitiv doar încercările de a lumina careul advers ale ambițioșilor coloniști legitimați local în fotbal. Remunerați din “aurul negru” al acestui teritoriu mereu râvnit. Numai că spre ultimul fluier al cavalerului maltez, coleg de mantie, poate, cu snobulețul craiovean Marcel Popescu, oltenilor li s-a refuzat un penalti vizibil și din Lună, la un fault clar în careu (linia face parte din careu!) al fostului „pandur astral” Erico da Silva asupra lui Qaka. Așa că arbitrul nu-i nicicum „cavaler de Malta”! …Ca „al nostru”… de fapt, doar juvete prăpădit!

Ce-i drept, instinctul locului de a se scutura mereu de cuceritori a dat semne de inoculare și legionarilor cu ghete de acum ai Sebailului, care, culmea, au trecut pe lângă egalare. Nu era drept! Dar mai e, oare, dreptate în lumea în care trăim?! Și mai ales în acest joc supus ades hazardului. Iar noi, cum spunea înfiorător Fănuș Neagu, „suntem prea des pătimași, supuși mereu distrugerii”. Dureros de adevărat…

“Curat creştin Gigi Becali…O dată la doi ani cere iertare ungând călugării cu sute de mii de euroi! Petrache Lupu al II-lea”

A doua dispută a serii în preliminariile Europa League le-a adus fecesebiștilor, din apropiere, modesta înfiripare de fotbal din Orhei. Și asta în roiurile devastatoare de țânțari ale verii de la Giurgiu. Poate și pentru că „țânțarul” apropitar nu se mai regăsește, de atâtea snoave debitate, decât ceva mai aproape de Sfântul Munte al Athosului. Unde, cam la doi ani, cere iertare ungând călugării cu sume de euroi cu multe zerouri. Curat creștin! Biata credință, năpăstuită, a ajuns pe toate canalele „prostmedia” că se slujește astfel… Dar, constatând atâta suferință la acest parcă Petrache Lupu al II-lea, ce nimeni nu i-o oblojește măcar prin tăcere și neluare în seamă, cum ar face orice suflare neatinsă de bigotism, am să-i mai dau atenție doar atunci când va catadicsi și să-și antreneze turma… Jur! Păzește-mă, Doamne atotmilostiv, de provocările minții!

Bieții așa-ziși basarabeni – acum moldovenii noștri, frați de sânge, nu prea mai sunt decât cu numele, fiind strămutați în gulaguri cei adevărați, după ultimatumul bolșevic din iunie 1940, fiind adusă în schimb o polulație colonizatoare antiromânească de dincolo de Urali, la comanda spărgătorului de bănci țariste Kuba (pentru cei născuți mai târziu, cumplitul Stalin) – deci bieții așa-ziși basarabeni au venit în vechea raia turcească de pe malul Dunării cu mașina. Seamănă iarăși, dureros și pentru noi, istoria! Căci vreme de un an, până când armatelor noastre li s-a ordonat să treacă Prutul, readucând pământul strămoșesc la Patria Mumă, moldovenii din Basarabia au fugit cu căruțele și cu ce aveau pe ei la adăpostul României ciuntite, numai ca să se simtă… ACASĂ! De aceea nu mă mai surprinde că rusofilismul implantat artificial și cu argumentul pumnului acolo, în ființe cu nume și sânge românesc, îl face pe antrenorul diletanților din Orhei, Rusnac (ce nume predestinat!), să declare sfidător că nu se uită la campionatul românesc, ci la cel rusesc!!! Aș scrie pe puțin o sută de pagini revelatoarea cu acest subiect…

Adunaţi cu arcanu’, bieţii basarabeni n-au contat!

Încă de la prezentare, fecesebiștii păreau inspirat echipați. În tricouri ce aduceau cu cele de… camuflaj?!  Desigur, împotriva roiurilor devoratoare a setoaselor insecte urcate parcă de la Nil. Ca joc, ambele combatante au emanat doar întâmplare. Cum tot unicul Fănuș, întrebat, cu câteva luni înainte de sfârșit, de Marius Tucă „Cine conduce România?”, a răspuns cutremurător „Întâmplarea!”… Și nu-i așa?!

Adunații basarabeni, cu arcanu’, parcă, la fotbal, n-au contat nici atunci când inexplicabilul Filip a luat două cartonașe în numai 9 minute. Și împotriva unei încropiri de adversari, care nu le-au pus probleme decât în minutele de prelungiri, Planic își marca… propria poartă! Goliciunea fotbalistică a veniților în ospeție de dincolo de Sfântul Prut s-a arătat și mai găunos chiar atunci când aveau un suflet în plus pe teren. Căci tocmai atunci, prin găurile lăsate în apărarea orheienilor, asemănătoare cu cele dubioase, se zice premeditate, care au dus la cedarea frontului de la Iași, în august 1944, de către unele dintre unitățile militare românești, steliştii Hora, Popescu și Coman, în minutele 85, 86 și 88, n-au nimerit poarta singuri, singurei în fața ei.

Un sfat de la Mister: „FCSB îşi poate perfecționa așezarea și jocul numai prin calitatea antrenamentelor”

Încercând să înțeleg dinamica fecesebiștilor în această primă ieșire oficială pe scenă, aș remarca, totuși, că au marcat două goluri când au jucat în terenul advers dintr-o singură atingere. Puțin, tare puțin, deprimant dacă nu vor aduce în teren destul de repede un fotbal gândit, antrenat prin premeditarea mijloacelor de circulație și finalizare. Pentru că jucând după „Dai și pasează, dai și lansează!” fără scopuri tactice și eficiență în simplitate, suntem prea pedepsiți să constatăm întâmplare mereu în jocul echipele noastre în ultimii ani.

În concluzie, formația fostă în Ghencea își poate perfecționa așezarea și jocul. Dar numai prin calitatea antrenamentelor. Au avut la această primă ieșire câțiva indisponibili, iar în campania de primenire a lotului au făcut bine că au luat jucători tineri, de-ai noștri: Olaru și Vînă. Bine struniți, pot fi câștiguri certe. Om trăi, om vedea… Oricum, e mare lucru că această firmă atât de galonată, ce are continuitate istorică indiferent de micimea unor verdicte juridice ce sfidează realitatea, provocând răzmeriță, face notă discordantă, pozitivă, în aducerea jucătorilor. Nu se poate spune că-i făcută de impresari. Sau că stă la cheremul acestora (atât de mulți și de insignifianți majoritatea dintre ei), ca prea multe dintre echipele primei nostre divizii. Care aduc străni dubioși, intoxicanți, în detrimentul singurei soluții câștigătoare acum în realitatea fotbalului nostru, creșterea propriilor vlăstare. Pare gând de pe urmă, dar ar trebui să fie cel dintâi!