Partida de vineri, 6 septembrie, dintre România şi Ungaria, stîrneşte polemici şi intrigi mai aprinse decît la orice alt meci, motivele fiind cunoscute şi readuse în prim plan de fiecare dată cînd cele două selecţionate s-au întîlnit, chiar dacă a fost vorba de meciuri oficiale sau amicale. În momentul de faţă, românii au un plus valoric faţă de lotul maghiarilor, iar asta e cauzată de explozia cotelor de transferuri ale steliştilor, care au parte, de doi ani de zile, de un parcurs extraordinar în cupele europene.
Evaluaţi la aproximativ 56 de milioane de euro, lotul lui Piţurcă este favorit, cel puţin teoretic, în faţa vecinilor de la Budapesta, care au, conform transfermarkt.de, jucătorii care împreună însumează cu aproximativ 15 milioane de euro mai puţin. Iar asta în condiţiile în care jucătorul lui Dan Petrescu de la Dinamo Moscova, Balazs Dzsudzsak, va fi cel mai bine cotat fotbalist de pe teren la ora meciului (13 milioane de euro)
Steliştii fac diferenţa!
Atuu-ul nostru în partida de vineri pare să fie scheletul echipei, bazat pe fotbaliştii veniţi de la campioana României, Steaua. Titulari obişnuiţi în mandatul lui Victor Piţurcă şi anunţaţi în primul “11” şi vineri, contra Ungariei, Tătăruşanu, Bourceanu, Chiricheş (deşi transferat la Tottenham, acesta nu a evoluat niciun joc la echipa londoneză) şi Tănase sunt evaluaţi la 17 milioane de euro! În privinţa maghiarilor, cel mai bine evaluat jucător din campionatul intern e Ronald Varga, care evoluează la Gyori Eto (2.000.000 euro).
ROM NIA – UNGARIA
PORTARI
Tătăruşanu (Steaua Bucureşti) – 2.800.000 euro*
Lobonţ (A.S. Roma) – 300.000
Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu)-2.200.000
FUNDAŞI
Alexandru Măţel (FC Astra) – 1.000.000
Srgian Luchin (FC Dinamo Bucureşti) – 1.800.000
Paul Papp (AC Chievo) – 1800.000
Marius Valerică Găman (FC Astra) – 2.300.000
Nicolai Dorin Goian (Asteras Tripolis) – 400.000
Vlad Iulian Chiricheş (Tottenham FC) – 8.000.000
Răzvan Raţ-Dincă (West Ham United FC) – 2.000.000
Iasmin Latovlevici (FC Steaua Bucureşti) – 3.000.000 euro
Dragoş Grigore (FC Dinamo Bucureşti) – 1.600.000
MIJLOCAŞI
Alexandru Bourceanu (FC Steaua Bucureşti) – 3.200.000
Doru Mihai Pintilii (FC Steaua Bucureşti) – 2.500.000
Adrian Popa (FC Steaua Bucureşti) -2.000.000
Cristian Tănase (FC Steaua Bucureşti) – 3.000.000
Ovidiu Ştefan Hoban (FC Petrolul Ploieşti) – 900.000
Gabriel Andrei Torje (Udinese Calcio) – 4.000.000
Alexandru Iulian Maxim (VfB Stuttgart) – 3.000.000
ATACANŢI
Marius Silviu Alexe (US Sassuolo) – 3.200.000
Gheorghe Bucur (FC Kuban Krasnodar) – 1.000.000
Bogdan Sorin Stancu (Genclerbirligi SK) – 3.500.000
Ciprian Andrei Marica (fără echipă) – 2.000.000**
Valoare lot: 55.500.000 euro
*toate sumele sunt exprimate în euro
** Ciprian Marica este liber de contract, dar site-ul transfermarkt.de îl evaluează la două milioane de euro
UNGARIA
Portari
Adam Bogdan (Bolton Wonders) – 2.000.000
Gabor Kiraly (1860 Munchen) – 500.000
Balasz Megyeri (Olympiakos Pireu) – 1.750.000
Fundaşi
Attila Fiola (Paksi FC) – 300.000
Richard Guzmics (Szombathelyi Haladas) – 600.000
Roland Juhasz (Videoton) – 1.500.000
Tamas Kadar (Diosgyor) – 750.000
Zsolt Korcsmar (Greuther Furth) – 900.000
Norbert Meszaros (Debrecen) – 400.000
Vilmos Vanczak (Sion)- 1.500.000
Mijlocaşi
Daniel Bode (Ferencvaros) – 800.000
Balazs Dzsudzsak (Dinamo Moscova) – 13.000.000
Akos Elek (Diosgyor) – 600.000
Tamas Hajnal (Ingolstadt) – 500.000
Vladimir Koman jr. (FK Krasnodar) – 2.000.000
Szolt Laczko (Padova) – 450.000
Adam Pinter (Vereinslos) – 1.000.000
Jozsel Varga (Middlesbrough) – 1.000.000
Atacanţi
Istvan Kovacs (Videoton) – 800.000
Gergo Lovrencsics (Lech Poznan) – 1.000.000
Imre Szabics (Sturm Graz) – 650.000
Adam Szalai (Schalke 04) – 7.000.000
Ronald Varga (Gyori Eto) – 2.000.000
Valoare lot: 41 de milioane de euro