În prezent, liderul Ligii 1 este CFR Cluj, cu 48 de puncte obținute. Locul secund este ocupat de FCSB, care se află la două lungimi în spatele trupei lui Dan Petrescu. Podiumul este completat de Universitatea Craiova, care a strâns 42 de puncte.
Helmut Duckadam susține că, din punct de vedere al lotului și a formei sportive, FCSB este peste CFR Cluj, astfel că formația antrenată de Toni Petrea este favorită la câștigarea titlului de campioană.
Totodată, fostul mare goalkeeper consideră că titlul nu se va juca în ultima etapă și că una dintre FCSB și CFR Cluj nu va reuși să o învingă pe Universitatea Craiova, în meciul direct.
„Nu mai poate să-i încurce nimeni, doar ei între ei. Etapa aceasta este liniștită, din punctul meu de vedere. Toate cele trei vor câștiga și după vom vedea.
FCSB este favorită, din punctul meu de vedere. Și ca lot, și ca formă sportivă, este peste CFR, la ora actuală. Să vedem dacă reușesc să mențină această constanță în victorii și în evoluții.
Nu cred că se va juca cu titlul pe masă în ultima etapă. Eu cred că, în mare, se poate hotărî până atunci, pentru că ambele joacă cu Craiova. Cu siguranță una se va împiedica”, a declarat Helmut Duckadam, în exclusivitate, pentru FANATIK.
„Eroul de la Sevilla” mai spune că, deși Universitatea Craiova trece printr-o perioadă bună, nu crede că echipa din Bănie mai poate spera la titlul de campioană, în acest sezon.
„Nu cred (n.r. că Universitatea Craiova se mai poate bate la titlu). Diferența e prea mare. Nu cred că CFR și FCSB se vor încurca atât de mult încât Craiova să poată recupera.
În schimb, Craiova ar putea să le încurce pe cele două, într-un meci direct. Cred că oltenii sunt cei mai în formă, la ora actuală”, a mai spus Duckadam.
FCSB și CFR Cluj se vor întâlni în ultima etapă din play-off. Însă, meciul s-ar putea disputa la Buzău, deoarece stadionul „Arena Națională” va fi ocupat de un festival, care va avea loc în acea perioadă.
Derby-ul FCSB – CFR Cluj este programat în una din zilele weekend-ului 21/22 mai.