Life

Anamaria Prodan, față în față cu manelistul Dani Mocanu! Andreea Tonciu le-a făcut ”lipeala”

Anamaria Prodan și-a făcut intrarea pe TikTok. Nu doar că face live-uri, dar participă și la meciuri. A jucat cu fiica sa, dar și cu Dani Mocanu.
10.01.2023 | 14:37
Anamaria Prodan fata in fata cu manelistul Dani Mocanu Andreea Tonciu lea facut lipeala
Anamaria Prodan face senzație și pe TikTok. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Anamaria Prodan a urmat exemplul finei Andreea Tonciu și și-a făcut intrarea pe TikTok. Deși are un program încărcat, impresara își face timp și să se distreze. Pe lângă faptul că descoperă secretele live-urilor, face și meciuri, iar fanii o susțin în număr mare. Ba chiar platforma i-a adus împreună pe ea și pe Dani Mocanu, care la finalul lui 2021 îi făcea declarații de dragoste la fiecare pas.

Anamaria Prodan, noua senzație a TikTok-ului. Impresara a intrat în lumea meciurilor pe bani

Ușor ușor, TikTok iese de sub stigmatul de platformă destinată copiilor. Cei care au descoperit tainele algoritmului l-au transformat într-o adevărată afacere. Transgenderul Amarah se numără printre persoanele din care site-ul de socializare a făcut o vedetă, iar Ștefaniei Costache i-a salvat viața, după cum chiar ea dezvăluia într-un interviu acordat pentru FANATIK în trecut.

ADVERTISEMENT

Dar nu doar cei care au nevoie de bani sunt activi pe TikTok, ci și cei care se bucură de succes și faimă. De curând, Andreea Tonciu și-a pus apropiații în cap după ce și-a făcut cont și a început să posteze, iar acum, este live aproape seară de seară.

Modelul ei a fost urmat și de nașa Anamaria Prodan. Chiar dacă avea cont de mai mult timp, mai nou participă și la meciuri, iar oamenii care se bucură de faptul că pot interacționa cu ea, chiar și prin intermediul unui ecran, o susțin într-o majoritate covârșitoare.

ADVERTISEMENT

„Când nu mă găsiți, mă găsiți pe TikTok. Vă mulțumesc din suflet! Andreea (n.r Tonciu), știi câte flori am? Acum am primit 89 de flori, unii sunt albi și unii sunt roșii, care e deosebirea?”, spunea Anamaria Prodan într-unul dintre primele live-uri.

Anamaria Prodan l-a bătut pe Dani Mocanu

La sfârșitul lui 2021, când despărțirea dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf era încă recentă, Dani Mocanu, „regele” YouTube-ului, îi făcea impresarei declarații de dragoste pe bandă rulantă.

ADVERTISEMENT

La momentul respectiv, vedeta nu s-a supărat, din contră, l-a lăudat pe celebrul manelist pentru felul în care știe să profite de situație și să câștige notorietate, dar și bani.

„Bravo lui! O zic clar, totuși, ceea ce face este business, dar lumea nu înțelege. Dani Mocanu face declarații Anamariei Prodan? NU! El își face business-ul și câștigă milioane! Trebuie să îmi dea 10% că sunt manager (râde, n. red.)! Iar eu îl felicit și îi doresc la mai mare!”, declara Anamaria Prodan atunci, în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Dani Mocanu, avalanșă de complimente pentru Anamaria Prodan

La mai bine de un an, TikTok-ul i-a adus împreună. Anamaria Prodan a intrat live cu controversatul manelist, care nu a ezitat să-i facă complimente care mai de care mai înfierbântate.

„De Sfântul Ion, de ziua mea, sunt aici. Am învățat, m-a învățat Andreea aproape tot”, i-a dezvăluit Anamaria Prodan.

„De ce să nu intri? Pentru că tu, până la urmă, ești starul României și platforma e făcută pentru oameni ca tine. Oameni cunoscuți, oameni celebri”, a fost răspunsul manelistului.

În aceste condiții, impresara și-a dorit un meci cu Dani Mocanu, cu toate că experiența lui în domeniu este vastă, mai ales în contextul în care se află în arest la domiciliu, iar timpul liber este la discreție.

„Dacă facem război între noi, ai avantaj că eu nu știu. Nu știu să fac cu coroane, cu tap, cu nu știu ce. Fă un din ăsta, să vedem dacă mă bați rău de tot. Că dacă ești foarte bun, e belea!”, a spus Anamaria Prodan.

@valirichelmy #danimocanu #fy #regii #romania #anamariaprodan #foryou ♬ suono originale – My Xoxo VS

Însă meciul tot de Anamaria Prodan a fost câștigat, spre surprinderea, dar și fericirea acesteia, care la final a primit de la susținători unul dintre cele mai scumpe cadouri.

„Uite, mă. Sunt boss”, a exclamat Anamaria Prodan. „M-a omorât, băi, m-a omorât!”, a reacționat Dani Mocanu.

Anamaria Prodan vs. Sarah, fiica ei cea mică

Iar după ce a prins gustul meciurilor de pe TikTok, Anamaria Prodan și-a ales una adversar pe măsură. A provocat-o chiar pe fiica ei cea mică, Sarah.

@paparazzinew♬ sunet original – Paparazzi TikTok

Tânără, mai începătoare decât mama ei, nu a înțeles prea bine despre ce e vorba, iar învingătoare a ieșit, din nou, Anamaria Prodan. Cu toate acestea, amândouă s-au amuzat și au râs copios pe tot parcursul sesiunii de pe TikTok.

„Hai să facem un meci, mami, că toată comunitatea așteaptă. Trebuie s-o bat pe Sari, pentru că mami niciodată n-a dat în Sari, dar aici pe TikTok, s-o punem la pământ. Mami, îți dai seama ce se întâmplă? O să fie măcel”, spunea Anamaria Prodan în timpul live-ului.

ADVERTISEMENT