Sport

Anamaria Prodan s-a retras de la Academica Clinceni! Haos la echipa de Liga 1. Scapă cine poate. Exclusiv

Anamaria Prodan s-a retras de la Academica Clinceni încă dinainte să înceapă colaborarea. Clubul din Liga 1 este în vrie și majoritatea jucătorilor vor părăsi echipa în această iarnă.
07.01.2022 | 10:13
Anamaria Prodan sa retras de la Academica Clinceni Haos la echipa de Liga 1 Scapa cine poate Exclusiv
Anamaria Prodan s-a retras de la Academica Clinceni. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Academica Clinceni este un club aflat în pragul colapsului. Pe ultimul loc în Liga 1, echipa se dezintegrează în această iarnă. Jucătorii își caută noi angajamente și sunt șanse mari ca în partea a doua a sezonului să evolueze juniorii în meciurile rămase.

Anamaria Prodan s-a retras de la Academica Clinceni!

Anamaria Prodan și fiica ei, Rebecca, trebuiau să intre în conducerea clubului și să aibă și un aport financiar, însă, din informațiile FANATIK, Prodanca s-a răzgândit și s-a retras de la Academica Clinceni.

ADVERTISEMENT

Rebecca Dumitrescu chiar a transmis un mesaj din postura de conducător al Academicii Clinceni și nu a ratat ocazia să îl “înțepe” pe fostul soț al mamei sale, Laurențiu Reghecampf:

“Să sperăm că va mai fi în funcție până atunci (n.r. la duelul direct). Îi doresc noroc și toate cele bune. Pentru mine, domnul Reghecampf este departe de ce a fost. Faptul că a pășit într-o altă lume mă întristează, pentru că el era soarele familiei noastre”, a transmis Rebecca Dumitrescu.

ADVERTISEMENT

Finanțatorul “din umbră” a dispărut “în ceaţă!” A plecat şi managerul sportiv Augustin Călin

Însă, cele două părți nu se vor mai duela și pe terenul de fotbal. Decizia vine la o lună după ce au existat promisiuni că echipa va avea un nou investitor în persoana lui Florin Dobrescu, un om de afaceri în vârstă de 32 de ani din Craiova, care a venit la echipă la începutul lunii decembrie.

Însă, Dobrescu a dispărut, iar acum Anamaria Prodan s-a răzgândit și nu se mai implică la Clinceni, astfel că echipa este în derivă. Din informațiile FANATIK, directorul sportiv Augustin Călin, proaspăt sosit la Academica, și-a dat și el demisia.

ADVERTISEMENT

Exod la nivel de lot! Căpitanul a părăsit printre primii corabia şi a semnat cu Dinamo

La nivel de lot este un adevărat exod. Jucătorii își caută noi angajamente, iar mulți dintre ei sunt dispuși să renunțe și la salariile restante pentru a semna cu o nouă echipă, cum a fost cazul fostului căpitan, Răzvan Patriche.

Fundașul central a semnat cu Dinamo zilele trecute și a dezvăluit într-un interviu pentru FANATIK că a renunțat la patru salarii restante pentru a putea să schimbe echipa. Nu este un caz singular.

ADVERTISEMENT

De Amorim nu s-a întors, Pârvulescu a semnat cu Chiajna!

Din informațiile noastre, William De Amorin și Gheorghi Pașov nu s-au întors la echipă, Paul Pârvulescu a semnat cu Concordia Chiajna, iar Florin Achim este aproape de un transfer la Gaz Metan Mediaș.

Pe lângă aceștia, Michael Omoh a fost prezentat oficial la Farul Constanța, Denis Ventura este dorit de Dinamo, în timp ce Rapid a pus ochii pe Thibault Moulin și Bautista Cascini, jucători care în proporție covârșitoare vor părăsi echipa.

Adrian Falub rămâne cu juniorii!

În aceste condiții, noul antrenor Adrian Falub nu va mai rămâne decât cu juniori pentru meciurile rămase în campionat. În acest moment, de la Academica scapă cine poate, fiecare jucător fiind cu gândul la plecare.

Problemele financiare ale echipei sunt acute și situația este fără ieșire. Raza de speranță a venit în luna decembrie când noul finanțator a promis că se va redresa situația, însă pe data de 20 ianuarie se fac 5 luni de la ultimul salariu încasat de jucătorii Academicii.

Academica Clinceni, sparring partner în Liga 1?!

Fără finanțatori, fără conducere și fără jucători, Academica Clinceni este condamnată la retrogradare. Este foarte posibil ca în partea a doua a sezonului, ilfovenii să se prezinte cu juniorii la meciuri și să fie sparring partneri pentru celelalte echipe din Liga 1.

Academica Clinceni este pe ultimul loc în Casa Pariurilor Liga 1, cu 11 puncte adunate în primele 21 de etape.

“Nu am plecat în condiții foarte bune. Eram neplătit de patru luni jumătate. Mi-am depus memoriu și am negociat cu clubul să devin jucător liber. Am plecat fără bani de la Clinceni și am renunțat la bani ca să vin la Dinamo!”, Răzvan Patriche, fostul căpitan al echipei

  • 5 luni au trecut de la ultimul salariu încasat de cei de la Academica
  • 3 este numărul de sezoane pe prima scenă la care a ajuns Academica Clinceni
ADVERTISEMENT