Fosta moderatoare de la Prima TV a venit cu noi detalii despre starea de sănătate. Vedeta nu scapă de operație după ce în urmă cu câteva zile a ajuns de urgență la un spital privat din Capitală, unde a făcut mai multe analize.
Anca Serea are câteva dezvăluiri despre problemele medicale cu care se confruntă. Fosta prezentatoare e nevoită să facă o intervenție chirurgicală care urmează să aibă loc săptămâna viitoare. Momentan, se află sub tratament.
Soția lui Adrian Sînă a realizat încă o dată cât de importantă este sănătatea, vedeta fiind cunoscută cu mai multe afecțiuni. Din păcate, doctorii i-au confirmat că are apendicele inflamat și de aceea trebuie scos neapărat.
„Poate mulți dintre voi au aflat deja din story-urile mele că am trecut printr-o mare spaimă zilele trecute, când duminică dimineața, în urma unor dureri abdominale mari, am ajuns la spital cu suspiciune de apendicită.
M-am aflat doar la un pas de operație… După consult, ecografie și CT, slavă Domnului, diagnosticul a fost confirmat rapid și am fost externată cu acordul meu, iar în prezent sunt monitorizată de către medici și urmez un tratament.
Am scris această postare pentru a vă atrage atenția să mergeți la medic ori de câte ori corpul vă transmite că ceva nu este în regulă și, mai ales, ca să mulțumesc doctorilor, asistentelor de la spital.
Urmează ca săptămâna viitoare să fac această intervenție, am ceva emoții, dar sunt sigură că totul va fi bine”, a scris Anca Serea pe Instagram. În prezent, vedeta ia un tratament pentru a ține lucrurile sub control.
Anca Serea se declară foarte mulțumită de serviciile pe care le-a primit de-a lungul anilor la clinica privată unde urmează să se opereze în curând. În aceeași unitate medicală i-a adus pe lume pe cei 6 copii care o fac fericită și o împlinesc.
Mai mult, soția artistului Adrian Sînă spune că mereu a avut parte de îngrijiri medicale ca la carte. Spitalul beneficiază de doctori apreciați și de Primiri Urgențe. În plus, funcționează non-stop și asigură toate cele necesare pacienților.