După discuția aprinsă cu Denis Alibec a venit prima reacție din partea partenerei sale de viață. Fosta gimnastă Anca Surdu a dezvăluit totul despre momentul imortalizat în parcarea unei locații de lux de la Marea Neagră.
O ieșire într-un club select de pe litoralul românesc s-a transformat într-o discuție aprinsă în cuplu. Anca Surdu (35 ani) s-a arătat foarte deranjată de un gest venit din partea fotbalistului celor de la Farul Constanța, Denis Alibec (35 ani). Blondina nu a stat deloc pe gânduri și a părăsit incinta, însă spiritele s-au încins puțin în parcare.
Sportivul a încercat să lămurească lucrurile cu proaspăta sa soție, iar acum fosta gimnastă vine cu prima reacție. Dubla campioană mondială la trio feminin și la gimnastică aerobică a dat cărțile pe față despre momentul surprins la finalul săptămânii trecute. Tânăra a transmis că nu s-a întâmplat absolut nimic între ei.
Cu toate acestea, a subliniat că într-un mariaj mai sunt conversații care trebuie clarificate. Fosta gimnastă, care s-a căsătorit în urmă cu o lună, susține că cei care au prins din discuția lor au interpretat greșit lucrurile. Se pare că adevărul este cu totul altul, blondina nedorind să explice, de fapt, la ce se referă.
„A fost o simplă discuție ca la oricare alți oameni, atât. Nu cred că suntem atât de importanți ca fiecare ieșire din casă să fie un subiect de articol, mai ales că nu are legătură cu adevărul. Da, discutăm, că de asta suntem oameni, oamenii vorbesc, discută tot felul de situații, mai ales cei care au o căsnicie.
Sunt lucruri interpretate de oameni din jur, nu au nicio legătură cu realitatea. Realitatea este pur și simplu alta”, a declarat soția lui Denis Alibec, pentru cancan.ro. Anca Surdu a vorbit ulterior despre imaginile de la plajă în care pare că este supărată în continuare pe celebrul fotbalist.
„La plajă da, asta este fața mea, da, într-adevăr dacă te uiți la fața mea de angry bird (n.r. râde) ai putea interpreta că sunt foarte supărată și nervoasă, dar nu are legătură cu absolut nimic din ce se întâmplă. Era de la soare, plus că sunt și puțin inflamată fiind gravidă, nu are nicio legătură cu vreo dramă ceva.
Eu înțeleg presa, dar să știți că aici nu a fost nicio problemă. Totul decurge în regulă, suntem bine, totul este ok. Nu am avut grețuri sau alte stări de rău din fericire, suntem bine și eu, și bebelușul”, a completat Anca Surdu, mai arată sursa citată anterior.
În altă ordine de idei, frumoasa blondină abia așteaptă să devină mamă pentru prima oară. Face sport în continuare și a luat cu asalt site-urile pentru bebeluși. Vrea să se familiarizeze cu momentul în care va venit pe lume copilul. Vedeta și Denis Alibec formează un cuplu de 2 ani și sunt extrem de fericiți împreună.
Sportivul nu este focusat doar pe relația amoroasă, ci și pe carieră. A anunțat renașterea clubului Farul, după ce a semnat prelungirea contractului cu formația din Constanța. Atacantul va juca la echipa de la malul mării și în sezonul 2026/2027, decizia fiind luată la sfârșitul lunii iunie 2026. Vestea a venit după ce s-a însurat.