Life

Anca Țurcașiu, momente de fericire. Radu, fiul artistei, s-a căsătorit religios

Anca Țurcașiu este în culmea fericirii. Băiatul îndrăgitei cântărețe de muzică ușoară, Radu, a ajuns la altar cu aleasa inimii sale la numai câteva luni de la cununia civilă.
03.09.2022 | 22:51
Anca Turcasiu momente de fericire Radu fiul artistei sa casatorit religios
Anca Țurcașiu, în culmea fericirii. Băiatul vedetei a pășit în fața altarului. Sursa foto: Facebook.com
ADVERTISEMENT

Vedeta a avut parte numai de momente de fericire în cursul zilei de sâmbătă, 3 septembrie. Fiul artistei, din mariajul cu medicul Cristian Georgescu, s-a căsătorit religios cu partenera sa de viață, o tânără pe nume Andreea.

Anca Țurcașiu, în culmea fericirii. Băiatul vedetei a pășit în fața altarului

Anca Țurcașiu este în culmea fericirii pentru că unicul său fiu, Radu, a pășit în fața altarului. Băiatul artistei a semnat actele la starea civilă în luna aprilie, iar acum a pășit alături de aleasa inimii sale în Biserică.

ADVERTISEMENT

Mirii au fost extrem de emoționați, dar și încântați că și-au jurat credință în fața lui Dumnezeu. La fel a fost și cântăreața, care a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, unde a postat și câteva fotografii de la eveniment.

„Iubiții vieții mele! Ziua cea mare a sosit. Azi, în fața lui Dumnezeu și-au mărturisit dragostea. Am avut emoții foarte mari. Dar, sunt atât de fericită!

ADVERTISEMENT

Iubirea, bunătatea, pacea să vă însoțească mereu!”, a scris cântăreața în dreptul unor imagini publicate pe contul de Facebook.

În niciuna dintre poze Anca Țurcașiu nu apare alături de fostul partener de viață, ci de părinții norei sale, Andreea, care este asistent universitar. Tânăra nu este doar inteligentă, ci și extrem de frumoasă și delicată.

ADVERTISEMENT

Cât despre fiul actriței, Radu, tânărul este profesor de snowbord, fiind pasionat de acest sport de ani buni. De asemenea, băiatul celebrei cântărețe este student la Facultatea de Pedagogie.

Anca Țurcașiu, la nunta fiului său
Anca Țurcașiu, la nunta fiului său, Radu. Sursa foto: Facebook. Colaj: Fanatik

Anca Țurcașiu, în centrul atenției la nuntă

Anca Țurcașiu a fost, cu siguranță, în centrul atenției la nunta fiului său, asta pentru că a purtat o rochie roșie care i-a pus în valoare formele de invidiat. Vedeta are o siluetă demnă de o tânără de doar 20 de ani.

ADVERTISEMENT

În picioare a optat pentru o pereche de sandale în aceeași nuanță cu ținuta, în timp ce accesoriile au fost unele voluminoase. Cerceii s-au remarcat imediat, la fel și inelul cu o piatră generoasă purtat de cântăreață pe inelarul de la mâna stângă.

ADVERTISEMENT