News

Anchetă în Galați după ce două mașini ar fi fost incendiate intenționat. Vehiculele aparțin aceluiași proprietar

Poliția din Galați a deschis o anchetă după ce două mașini au luat foc în toiul nopții. Oamenii legii cred că acestea ar fi fost incendiate intenționat, deoarece vehiculele aparțin aceluiași proprietar
28.03.2022 | 12:21
Ancheta in Galati dupa ce doua masini ar fi fost incendiate intentionat Vehiculele apartin aceluiasi proprietar
ADVERTISEMENT

Incendiu violent în Galați. Două mașini au fost cuprinse de flăcări. Anchetatorii consideră că vehiculele ar fi fost incendiate intenționat, deoarece acestea aparțin aceluiași proprietar și erau parcate în locuri diferite.

Anchetă în Galați după ce două mașini ar fi fost incendiate intenționat

În noaptea de duminică spre luni, la ora 03:15, pompierii gălățeni au fost solicitați, printr-un apel la 112, să intervină la un incendiu pe strada Roșiori din municipiu, unde două mașini parcate au fost cuprinse de flăcări.

ADVERTISEMENT

Militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Ajunși la locul incendiului, pompierii au constatat că focul se manifesta violent la două autoturisme care erau parcate în locuri diferite. În urma anchetei, aceștia au constatat că vehiculele aparțin aceluiași proprietar.

ADVERTISEMENT

Pompierii au precizat că au mai fost afectate și alte autoturisme în urma incendiului puternic.

“Incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite, fiind afectate în proporţie de 90, respectiv 100 la sută două autoturisme (Mini Cooper şi Hyundai), care au acelaşi proprietar. Alte patru autoturisme au fost afectate de radiaţia termică”, au declarat reprezentanţii ISU Galaţi, scrie Adevărul.

În urma verificărilor, pompierii au stabilit drept cauză probabilă acţiunea intenţionată. Poliţia a deschis un dosar de cercetare penală în acest caz.

ADVERTISEMENT

“Valoarea preliminară a prejudiciului cauzat  se ridică la aproximativ 50 000 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de distrugere. În urma cercetării la faţa locului şi a activităţilor investigative, se va stabili cauza incendiului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Galaţi, potrivit sursei menționate anterior.

O mașină a luat foc în Brașov

Cu doar două zile în urmă, o mașină din Brașov a ars ca o torță până la venirea pompierilor.

ADVERTISEMENT

“În această dimineață am fost anunțați de izbucnirea unui incendiu la un autoturism, în municipiul Brașov. La fața locului s-au deplasat 2 echipaje cu apă si spumă și un echipaj SMURD.

S-a intervenit pentru stingerea incendiului. În urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.

ADVERTISEMENT
Tags: