News

Anchetatorii au adus un excavator pentru a săpa în curtea lui Gheorghe Dincă. Ce s-a găsit în gropile betonate

13.08.2019 | 16:08
Anchetatorii au adus un excavator pentru a sapa in curtea lui Gheorghe Dinca Ce sa gasit in gropile betonate

Anchetatorii s-au întors în curtea lui Gheorghe Dincă, acolo unde astăzi intră în acțiune, așa cum s-a cerut din primele zile de când a explodat cazul Caracal, excavatorul. Procurorii DIICOT se așteaptă să găsească în gropile betonate alte probe care ar putea oferi noi elemente importante în dosarul criminalului în serie care a îngrozit România.

UPDATE, 15:47 Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, spune că, după primele săpături, nu s-a găsit nimic controversat în curtea lui Dincă. „Sunt şocat! Nu sunt gunoaie, e o groape de gunoi. Zeci, sute de metri şi pe adâncimi de 4-5 metri. Nu au ajuns undeva să dea de pământ. Au săpat patru-cinci metri, cred că o să dea de apă şi de pământ nu. Deşeurile le iau şi le sortează pe fiecare în parte şi pe ce cred că au un interes, vor lua la expertiză. Sunt şocat! (…) Nu ştiu cine ar putea să-i ajute să caute acolo. A fost întrebat, dar nu dă explicaţii prea mult. Are o antenă foarte mare, imensă, ancorată. Am aflat că e o chestie pe care stau porumbeii. Atât am vrut să aflu şi am aflat. E o chestiune înaltă, zici că e un centru de telecomunicaţii acolo”, a declarat Pop la România TV.

A ajuns excavatorul în curtea lui Gheorghe Dincă. La ce se așteaptă procurorii

Este posibil ca Gheorghe Dincă să nu le fi omorât doar pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, singurele crime pe care le-a recunoscut până în acest moment. La câteva zile după dispariția Alexandrei, s-a spus că Dincă ar avea în curtea sa un adevărat cimitir și că anchetatorii ar putea găsi oase de la mai multe fete care au ajuns în casa morții.

Oamenii legii au ajuns astăzi cu o aparatură specială pentru a scana gropile betonate din curtea psihopatului din Caracal, ca să știe cu exactitate cum să intervină și cât să spargă din respectivele gropi. Scannerul respectiv poate detecta sub pământ rămășițe ascunse chiar și la cinci metri adâncime. De asemenea, este nevoie ca terenul să fie plat pentru ca acest scanner să poată acționa eficient. În ultima săptămână de cercetări la fața locului, efectuată de procurorii DIICOT s-au găsit mai multe urme de sânge în casă și alte resturi de oase ce păreau a fi umane.

gheorghe dincă
Gheorghe Dincă este cel mai detestat om din România la această oră. Sursa foto: Antena 3

Multe oase, puține certitudini

Procurorii au găsit oase nu doar în casa lui Dincă, ci și într-o pădure de la marginea localității oltene, la indicațiile lui Dincă. Acele oase au fost trimise pentru expertizare la IML, însă nici până în ziua de azi nu se știe dacă aparțin Luizei Melencu, așa cum a spus cu convingere Dincă sau nu. Rezultatele întârzie să apară.

În legătură cu confirmarea ADN-ului Alexandrei de către medicii legiști, familia acesteia continuă să fie sceptici că oasele găsite în casă i-ar fi aparținut. Așa că, pentru a fi 100% siguri de adevăr, familia Măceșanu a trimis oasele și dinții spre expertizare la specialiști din afara țării.