DINAMO. Andone, impresionat de Rapid: “Nu credeam că poate fi posibil!”

Răzvan Scarlat   
in Dinamo
31/07/2016, 10:37
DINAMO. Andone, impresionat de Rapid: “Nu credeam că poate fi posibil!” GALERIE FOTO

“Cîinii” şi “alb-vişinii” s-au întîlnit sîmbătă într-o partidă amicală care s-a terminat la egalitate, scor 9-9. Meciul a fost organizat pentru a atrage atenţia dispariţiei a încă unui brand important din fotbalul românesc. În sală au fost prezenţi peste 2.000 de suporteri dinamovişti şi giuleşteni care au uitat de rivalitatea dintre echipe pentru moment.

“Impresionant, sînt două galerii care s-au înfrăţit prima dată în istorie. Nu credeam că poate fi posibil, la ce rivalitate există. Păcat că nu putem vedea acelaşi spectacol şi la un Dinamo – Rapid în Liga 1, pe teren”, a spus Ioan Andone, antrenorul dinamoviştilor.

Florin Bratu, fost atacant la Dinamo şi Rapid, a tras alarma în privinţa situaţiei în care se află formaţia giuleşteană şi, implict, fotbalul românesc.

“Trebuie luate măsuri, că dispar echipe de tradiţie, care aduc un alt parfum confruntărilor din fotbalul intern. Ce vor face copiii rămaşi fără idoli din România? Se îndepărtează de fotbal şi se orientează către Pokemon?!”

Ştirea MOMENTULUI

Gigi Becali vrea ca FCSB să o copieze pe CFR Cluj. “Aşa se câştigă campionatul!”

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×