ADVERTISEMENT
Fotbal international

Andone s-a accidentat și ratează meciul cu Villarreal! E out și de la națională

Autor: Traian Terzian | 12.05.2018 | 10:30
Andone s-a accidentat și ratează meciul cu Villarreal! E out și de la națională
Florin Andone s-a accidentat și va rata meciul Deportivo La Coruna - Villarreal

Atacantul echipei Deportivo La Coruna, Florin Andone, s-a accidentat și ratează meciul cu Villarreal, ultimul pe teren propriu susținut de galicieni în acest sezon. Cu două etape înainte de finalul sezonului din Primera Division, trupa lui Clarence Seedorf este matematic retrogradată în liga secundă.

ADVERTISEMENT

Site-ul clubului Deportivco La Coruna a anunțat că internaționalul român a suferit o afecţiune musculară şi nu a fost reţinut în lot pentru ultimul meci de acasă din acest sezon, pe Estadio Municipal de Riazor. Meciul în  care galicienii vor întâlni Villarreal se va disputa sâmbătă, de la ora 19:30.

Andone s-a accidentat și ratează meciul cu Villarreal, dar și convocarea la națională

Pe lângă atacantul român, Clarence Seedorf nu-i va avea la dispoziție nici pe fundașul elvețian Fabian Schar – suspendat, portarul polonez Przemyslaw Tyton, mijlocașul din Costa Rioca Celso Borges, fundașul spaniol Eneko Boveda, mijlocașul argentinian Federico Cartabia și mijlocașul spaniol Carles Gil, toți accidentați.

ADVERTISEMENT

Din cauza accidentării suferite, Florin Andone nu va rata doar meciul cu Villarrea, dar și convocareea la naționala României. Selecționerul Cosmin Contra nu l-a chemat la prima reprezentativă pentru meciurile amicale cu formațiile din Chile (31 mai, ora 17:00, în Austria) şi Finlanda (5 iunie, ora 20:30, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești).

Cel mai probabil, Florin Andone va pleca la vară de la Deportivo La Coruna, care nu-i mai poate plăti salariul mare și în Segunda Division. Internaționalul român în vârstă de 25 de ani este dorit de mai multe clubuluri din Premier League.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!