A fost o seară de poveste în Sala Polivalentă din Craiova acolo unde Andra a oferit un moment cu adevărat impresionant la finalul unui concert. Interpreta a cântat imnul Științei alături de mii de oameni, în memoria lui Ilie Balaci, fosta mare glorie a Universității, trecută în neființă în urmă cu doar câteva săptămâni. Spectatorii din sală au gustat din plin surpriza interpretei și „Cântec pentru Craiova” a răsunat din pieptul tuturor.
De altfel, o înregistrare a momentului a apărut la doar câteva ore chiar pe o rețea de socializare care îi aparține Andrei. Aceasta s-a folosit de hashtag-ul Ilie Balaci și le-a mulțumit oltenilor prezenți în sală. Încet, dar sigur, în mediul online și-au făcut apariția apoi mai multe clipuri înregistrate de spectatori.
De remarcat că în timp ce toată sala cânta alături de Andra, pe un ecran se derulau mai multe imagini din istoria Craiovei fotbalistice. Mai mult de atât, Andra a ridicat către public și un tricou al Craiovei. “A fost Aievea la Craiova, a fost finalul incredibil al unei povesti în care eu am crezut. Un final fericit. Mii de oameni care au cantat și au dansat odată cu mine. Mii de suflete care s-au bucurat în același timp. Sunt copleșită! Va iubesc!”, a scris imediat Andra pe o rețea de socializare.
Și fanii Craiovei au ținut să-i mulțumească interpretei. „Mereu emotionante aceste versuri, indiferent de cine le canta. Reprezinta o parte din istoria Olteniei si a Romaniei”, a scris un utilizator. „Balaci de la 8 la infinit”, au punctat alți internauți. „Sublim! A fost un moment înălţător!”, au mai scris oamenii care i-au mulțumit Andrei pentru faptul că nu o dată s-a declarat o fană convinsă a Universității.