Finala Românii au talent 2024 a fost, cu siguranță, una încărcată de emoție. Dar s-a desprins din mulțime și a făcut un pas mare în față Emanuel Marica. Concurentul i-a dedicat momentul mamei sale și a făcut-o pe Andra să plângă.
După un sezon plin de momente care mai de care mai spectaculoase, finala Românii au talent 2024 nu putea fi altfel decât senzațională. Concurenții care au urcat pe scenă au dat tot ce avut mai bun pentru a-i impresiona pe cei de acasă și a obține votul publicului.
Dar Emanuel Barica nu a urcat pe scenă pentru telespectatori, nici măcar pentru jurați. Artistul stradal a gândit întreg spectacolul pentru mama sa bolnavă, pe care nu o mai are alături.
Deși fizic, ea e în viață, nu se poate bucura de bărbatul care a devenit băiatul său. Nu are de unde să știe că Emanuel a fost văzut și este admirat de o țară întreagă și nici că mii de oameni îi apreciază arta.
Emoțiile au trecut dincolo de ecran, iar lacrimile nu au curs doar pe obrajii concurentului. Probabil că mulți au avut ochii umezi privind de acasă finala Românii au talent 2024, în timp ce Andra a riscat să-și strice machiajul superb și a dat frâu liber sentimentelor.
În doar câteva minute, atât cât a avut la dispoziție în finala Românii au talent 2024, Emanuel Barica a schițat emoțiile sale pe două planșete imense, dorul pentru mama sa, lipsa îmbrățișării femeii care i-a dat viață.
Și ca și cum presiunea nu era destul de mare, atunci când jurații au început să vorbească, cu greu nu a izbucnit, ștergându-și continuu chipul cu mâinile murdare de vopsea neagră. Mihai Bobonete i-a recunoscut, sincer, că abia acum îi înțelege arta.
„Abia acum pot să spun, fără să mă pricep foarte mult la artă, este operă de artă, pentru că are foarte mult suflet. Ești un mare artist”, a spus juratul în finala Românii au talent 2024.
Iar Andi Moisescu a mărturisit, vizibil emoționat, că deși ajunge în curând la 52 de ani, a învățat de la concurentul de la Românii au talent ce contează cu adevărat în viață. Deși este un gest considerat o normalitate, mulți îi conștientizează valoarea abia când e mult prea târziu.
„Eu am realizat care este cel mai prețios lucru din lume, deși este atât de simplu. Acest gest este îmbrățișarea mamei”, a dezvăluit, cu glas tremurat, Andi Moisescu, în finala Românii au talent 2024.
Finalistul Românii au talent este unul cu o poveste de viață emoționantă. El provine dintr-o familie de etnie romă. Și dacă până la patru ani întreaga familie a locuit într-o vilă, tatăl său a pierdut locuința la barbut.
La cinci ani, Emanuel a fugit de acasă și șase luni a trăit pe străzi. A dormit prin metrouri până când poliția l-a găsit și l-a dus acasă. Când a crescut, a început să deseneze pe stradă, iar acum își expune lucrările în galeriile de artă din Berlin, Paris sau Linz.
„Fiecare lucrare a mea este ca un dans al vieții. Parcă vreau să îmbrățișez arta pentru că mi-a fost aproape în tot timpul ăsta. M-a ținut ferit de toate lucrurile rele și primejdioase. Mi-a fost și prieten și iubită și mamă și tată. Și cu arta am adus oamenii aproape de mine”, a povestit Emanuel Barica, conform protv.ro.