Sport

Andre Agassi şi Steffi Graf, în România. Poveste de amor fascinantă: ”El e căsătorit, eu am un iubit”. Gafă memorabilă la prima întâlnire

Legendarii Andre Agassi şi Steffi Graf, care vor juca sâmbătă la Cluj-Napoca un meci demonstrativ alături de Simona Halep şi Andrei Pavel, au o istorie amoroasă impresionantă.
15.06.2024 | 15:00
Andre Agassi si Steffi Graf in Romania Poveste de amor fascinanta El e casatorit eu am un iubit Gafa memorabila la prima intalnire
Andre Agassi şi Steffi Graf vor juca la Cluj-Napoca Sursa foto Instagram
ADVERTISEMENT

Cap de afiş la Sports Festival de la Cluj-Napoca este meciul demonstrativ de tenis care se va disputa sâmbătă, de la ora 18.00, în BT Arena. Românii Simona Halep, care a fost întâmpinată la sosire de primarul Emil Boc, şi Andrei Pavel vor avea în faţă două nume de referinţă în istoria tenisului, americanul Andre Agassi şi nemţoaica Steffi Graf, probabil cel mai cunoscut cuplu din istoria tenisului, cei doi fiind căsătoriţi din 2001.

Când s-a îndrăgostit Andre Agassi de Steffi Graf

Andre Agassi şi Steffi Graf, care se află pentru prima dată în România, au o poveste de dragoste aparte, care va fi expusă în curând în filmul ”Perfect Match”. Producţia va avea premiera pe Amazon Prime la 28 iunie, în rolurile principale fiind actorul britanic Tony Sebastian şi actriţa germană Lena Klenke.

ADVERTISEMENT

Astfel, aşa cum a recunoscut inclusiv el, Andre Agassi a dezvoltat o adevărată obsesie pentru viitoarea sa soţie, cu mult timp înainte de a o cunoaşte personal. ”M-am îndrăgostit de Steffi de când am văzut-o prima dată, dând un interviu la o televiziune franceză. Am fost uluit de graţia ei subestimată şi de frumuseţea ei naturală”, a recunoscut Agassi.

Prima încercare a lui Andre Agassi de a se apropia de Steffi Graf a fost după Openul francez din 1991, când i-a trimis un mesaj jucătoarei care şi-a încheiat cariera cu 22 de titluri de Grand Slam. ”Dar ea nu mi-a răspuns”, a dezvăluit Agassi în cartea cu memoriile sale.

ADVERTISEMENT

Un an mai târziu, la Wimbledon 1992, Andre Agassi s-a apropiat mai mult de Steffi Graf. În condiţiile în care ambii câştigaseră turneele de simplu, au fost invitaţi la balul de încheiere a competiţiei, iar americanul ”murea de nerăbdare” să poată dansa cu Steffi, aşa cum era tradiţia.

El şi-a cumpărat chiar un smoching de la Harrods, însă evenimentul a fost anulat în ultima clipă. ”Nu voi dansa cu Steffi, dar măcar mă voi întâlni cu ea. După ce am dat mâna, i-am spus că am încercat să ajung la ea la Roland Garros în urmă cu un an, sperând că n-a înţeles greşit intenţiile mele”, a subliniat Agassi.

ADVERTISEMENT

Andre Agassi s-a căsătorit cu Steffi Graf după ce a divorţat de Brooke Shields

Ulterior, relaţia dintre Andre Agassi şi Steffi Graf a luat o pauză de câţiva ani, timp în care americanul s-a căsătorit cu actriţa Brooke Shields, în 1997, iar germanca a avut o legătură amoroasă îndelungată cu un pilot de curse, Michael Bartels. În condiţiile în care mariajul cu Brooke Shields a început să scârţăie, Andre Agassi s-a întors la ”obsesia” Steffi Graf.

Astfel, în 1999, la turneul de la Miami, Agassi a tras sforile pentru a aranja o şedinţă de pregătire cu Steffi Graf. ”De ce vrea el să se antreneze cu mine? El e căsătorit, eu am un iubit. Totul a fost puţin confuz pentru mine”, și-a amintit fosta mare jucătoare. Mai mult, după respectivul antrenament, Steffi a găsit în camera de hotel un buchet de trandafiri trimis de Andre, care i-a sporit nedumerirea. După câteva săptămâni, Steffi Graf avea să afle că Andre Agassi e în proces de divorţ, iar lucrurile au devenit ”un pic mai clare”, aşa cum a declarat chiar ea.

ADVERTISEMENT

Ca un amănunt de culoare, Andre Agassi a comis o gafă la prima întâlnire romantică pe care a avut-o cu Steffi Graf. Carismaticul american a comandat o sticlă de vin, fără să ştie că iubitei sale nu-i place să consume băuturi alcoolice. Relaţia s-a concretizat în octombrie 2001, când s-au căsătorit într-o ceremonie intimă, la care au participat doar mamele lor, cu câteva zile înainte ca Steffi să dea naştere primului lor copil, fiul Jaden Gil. Ulterior, în 2003, s-a născut şi fetiţa Jay Elle.

Câştigător de opt ori în turneele de Grand Slam şi campion olimpic, la fel ca Steffi Graf, Andre Agassi a recunoscut că ”cel mai înalt punct al vieţii sale” a fost atunci când i-a fost acceptată cererea în căsătorie. ”Ea a fost cel mai greu de câştigat”, a admis americanul.

Realizările impresionante cu care se mândresc Andre Agassi şi Steffi Graf, ambii fiind foşti lideri mondiali, au fost recunoscute inclusiv de Simona Halep, care a cunoscut la rândul ei bucuria de a fi numărul 1 în lume. De altfel, Halep a mărturisit înaintea meciului de sâmbătă că Agassi şi Graf reprezintă adevărate modele.

Steffi Graf este singura persoană din istorie, bărbat sau femeie, care a câştigat în acelaşi an toate cele patru trofee de Grand Slam plus titlul olimpic, în 1988.

Andre Agassi este singurul jucător din istorie care a reuşit un Super Slam, adică să fie câştigător în toate cele patru turnee de Grand Slam, campion olimpic şi numărul 1 mondial la finalul anului.

ADVERTISEMENT
De ce Romina Gingașu a refuzat să ia numele de familie al soțului...
De ce Romina Gingașu a refuzat să ia numele de familie al soțului Piero Ferrari: „Știți ce se întâmpla după?”
Fotbalul a luat-o razna, Becali exultă: va câștiga o avere și dacă FCSB...
Fotbalul a luat-o razna, Becali exultă: va câștiga o avere și dacă FCSB pierde toate meciurile ANALIZĂ
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit...
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit fotbalistului cea mai mare sumă din istoria televiziunii! . Fiul Regelui s-a îmbogățit peste noapte
Afacerea cu care o familie de sibieni a dat lovitura. Totul a plecat...
Afacerea cu care o familie de sibieni a dat lovitura. Totul a plecat de la două plante cumpărate de la pepinieră: "Avem clienţi care revin anual"
Naomi Hedman a renunțat la sutien și a întors toate privirile pe litoral....
Naomi Hedman a renunțat la sutien și a întors toate privirile pe litoral. Cum s-a afișat fosta iubită a lui Florin Ristei / FOTO
REDUCERI la facturile de ENERGIE ELECTRICĂ
REDUCERI la facturile de ENERGIE ELECTRICĂ
Bianca Drăgușanu, săltată de Poliție în această dimineată. Vedeta este acuzată de lucruri...
Bianca Drăgușanu, săltată de Poliție în această dimineată. Vedeta este acuzată de lucruri grave
Despăgubiri pentru România și Bulgaria, după refuzul Schengen
Despăgubiri pentru România și Bulgaria, după refuzul Schengen
Încă o NUNTĂ la Națională. Andrei Burcă s-a căsătorit. Cine este Mara, soția...
Încă o NUNTĂ la Națională. Andrei Burcă s-a căsătorit. Cine este Mara, soția lui. Este superbă și are siluetă de model! Nașii sunt și ei foarte cunoscuți!
Germanul care și-a ucis soacra și fiul și și-a rănit grav fiica și...
Germanul care și-a ucis soacra și fiul și și-a rănit grav fiica și soția, încercând să le omoare și pe ele, falimentase familia și pierduse milioane de euro
Ce zice Marina Almășan despre femeia cu care a înlocuit-o Georgică Cornu, la...
Ce zice Marina Almășan despre femeia cu care a înlocuit-o Georgică Cornu, la o lună de la despărțire? „Mi-e milă de ea, dar se potrivesc…”