Andrea Compagno a ajuns cu FCSB în cantonamentul din Antalya, deși de la întreruperea campionatului s-a discutat doar despre plecarea sa de la FCSB. Italianul e liniștit însă. Așa cum a fost și la interviul acordat revistei FANATIK la finalul anului trecut.
Unul dintre episoadele de care nu vrea să-și mai aducă aminte este ciocnirea cu colegul său Darius Olaru. În precedentele episoade ale interviului premium realizat cu atacantul italian, acesta a vorbit despre Gigi Becali, despre viața la FCSB, despre români și România, despre mult-mediatizatul său bunic.
Ciocnirea cu Olaru de la Ploiești a fost cea mai gravă accidentare din cariera ta?
– Da, a fost cea mai periculoasă. A fost o oră jumătate în care nu m-am simțit bine. Când e vorba de cap, este ceva care te sperie mereu. Nu era problema că îmi curgea sânge, dar îmi venea să vomit… Asta m-a speriat mai mult. Au fost două-trei secunde în care mi-am pierdut cunoștința, în care nu am știut de mine. Îmi amintesc că mă uitam la minge și după…
Tu voiai să mai joci…
– În acel moment, da. Dar după 5 minute am înțeles imediat că e foarte riscant. Doctorul mi-a zis că nu pot să joc, că niciodată nu a văzut ceva mai mare ca rana pe care o aveam.
Ai mai avut probleme ulterior?
– O lună, o lună jumătate m-a durut capul când loveam mingea. Ușor, ușor nu am mai simțit vreo problemă.
Ce mesaj ai pentru fanii FCSB în acest sezon în care nu se acceptă decât titlul?
– Am văzut că anumiți colegi s-au supărat că fanii ne-au apostrofat după meciul cu Rapid. Eu mă supăram mai tare dacă, după ce am pierdut derby-ul care contează enorm, 40.000 de suporteri nu ar fi reacționat!
Adică ți se părea anormal să nu se supere…
– Da, asta zic. E normal că se supără și nu trebuie să fim supărăcioși. «De ce m-au înjurat suporterii?». Cum de ce? Ai pierdut un meci important. Pe fanii FCSB îi simt mereu alături de mine. Dacă am să câștig meciul viitor, știu că ei vor fi acolo și o să-mi zică faptul că sunt mândri de mine. Când pierd un meci, cum a fost cu Rapid, eu accept. Nu trebuie să fii supărăcios.
Ai mers și tu la galerie după eșecul cu Rapid…
– Da, am fost acolo. Când câștigăm, când pierdem, ne ducem mereu acolo. Și când am pierdut campionatul anul trecut la Constanța ne-am dus în fața lor.
Ce ai simțit în noaptea aceea, după meciul de la Constanța? Ai dormit?
– N-am dormit vreo două nopți! A fost foarte urât pentru că aveam o încredere enormă. Trebuia să fie totul perfect. FCSB nu câștigase de mult timp campionatul. Am ajuns acolo și am făcut un sezon senzațional. Credeam că e totul perfect să luăm titlul. A fost un drum incredibil. Mi-amintesc că, atunci când am venit, FCSB era pe locul 14. Ușor, ușor am revenit, am avut foarte multă încredere și nivelul de joc s-a ridicat foarte mult. Am ajuns la 45 de minute, am fost peste Farul Constanța, dar acea repriză secundă a fost un șoc mare!
Te-ai gândit până la ce vârstă o să joci?
– Sper să mai joc muuult timp…
Te vezi pe teren și peste 10 ani?
– Da. Până la 40 de ani! Pentru asta muncesc foarte mult și am grijă ce mănânc, cum dorm, pentru a avea o carieră cât mai lungă. Poziția din teren mă ajută. Toate vârfurile au câțiva ani în plus de jucat față de restul jucătorilor. Poate asta o să mă ajute!
Cea mai mare realizare din carieră?: „Să fiu jucător la FCSB, să joc în cupele europene, să marchez în cupele europene. Să primesc convocare de la naționala Italiei. Tot ce s-a întâmplat în sezonul trecut”.
Visul încă neîmplinit: „Serie A”.
Idolul copilăriei: „Unul care nu este foarte cunoscut, Luca Toni😊!”.
Echipa cu care simpatizezi: „Inter Milano”.
Cel mai bun meci și cel mai frumos gol: „La Anderlecht, când am marcat un gol important. Nu știu dacă a fost cel mai frumos gol, dar am simțit ceva special, diferit, pentru că a fost în deplasare, în cupele europene și împotriva unui jucător foarte important ca Vertonghen. Au fost mulți suporteri români în spatele porții unde am dat gol. A fost un moment foarte frumos, de pus în ramă”
Gigi Becali: Patronul.
Mihai Stoica: Este greu să găsesc în română. „Preciso”, în italiană.
Adrian Mititelu: Șeful oltean.
Squadra Azzurra: Visul.
România: A doua casă.
Mihai Pintilii: Antrenorul-prieten.
FCSB: Cea mai mare echipă la care am jucat.