Legendele celor de la Tottenham Hotspur au primit sâmbătă vizita celor de la AC Milan, într-un meci demonstrativ, care a adunat peste 60.000 de fani în tribunele stadionului londonez. La 45 de ani, Andrea Pirlo a marcat un eurogol pentru gruparea milaneză.
A fost spectacol total sâmbătă în nordul Londrei, la meciul disputat între legendele clubului Tottenham Hotspur și cele de la AC Milan. Gruparea britanică s-a impus clar, cu scorul de 6-2, dar reușita zilei i-a aparținut lui Andrea Pirlo.
Legendarul Robbie Keane a marcat o triplă pentru echipa sa, iar Defoe, Sandro și Brown au înscris de asemenea pentru englezi. În contul Milanului au punctat Zaccardo și Andrea Pirlo. Fostul mare mijlocaș italian a stabilit scorul final în minutul 83, când a marcat fabulos din lovitură liberă.
Cu 401 apariții, 41 de goluri marcate și 71 de pase decisive, Andrea Pirlo era recunoscut pentru felul original în care executa loviturile libere. Se pare că 7 ani de la retragerea din activitate, fostul mare internațional italian continuă să fie un pericol pentru orice portar, mai ales la fazele fixe.
Fanii celor de la Tottenham au început să ironizeze actuala formația antrenată de Ange Postecoglou și au lăsat comentarii ireale pe Twitter: „Am văzut destul, să vină ei să joace”, „Ceva spectaculos. Merită cu vârf și îndesat să poarte tricoul echipei”.
Legende Tottenham (4-2-4): Gomes (46′ Vorm) – Chimbonda (46′ Perry), Dawson, King (30′ Bassong, 59′ Nielsen), Kaboul (46′ Assou-Ekotto) – Sandro (46′ Freund), Tainio (46′ Brown) – Lennon (73′ Falco), Keane (55′ Sheringham), Berbatov, Defoe. Antrenor: Ardiles.
Gloriile AC Milan (3-4-2-1): Dida (46′ Fiori) – Laursen, Roque Júnior, Šimić – Cafu, Giunti (46′ Zaccardo), Ambrosini (46′ Jankulovski), Serginho – Fuser, Pirlo – Ricardo Oliveira (46′ Borriello). Antrenor: Ba.