Sfârșitul anului 2021 i-a adus pe Andreea Antonescu și Traian Spak împreună, la doi ani după ce artista a anunțat divorțul de tatăl fetiței sale.
Chiar dacă și-au spus ”adio” și fiecare a pornit pe drumul său, Andreea și Traian au rămas în relații bune, după cum spune chiar ea, scopul fiind acela ca fiica lor să crească într-o familie normală și fericită.
Tocmai de aceea, de Crăciun și de Revelion, Andreea Antonescu și Sienna au mers în vizită la Traian Spak, în America, acolo s-au adunat toți cei dragi pentru sărbătorile de iarnă. Ultima vizită pe care au făcut-o pe tărâm american fiind în vara anului trecut.
”De data asta toată lumea a zis prezent la această sărbătoare, de Crăciun, de Revelion. Noi suntem în relații foarte bune, însă înainte de orice, cu toate că ne-am separat, știm foarte bine care ne e scopul și planul: Sienna să fie fericită, să-i fie bine. Noi ca părinții, pentru că indiferent de orice acest statut nu ne va fi luat de nimeni niciodată, facem orice ca acest copil să fie fericit”, a spus Andreea Antonescu, conform SpyNews.
Pe lângă fericirea Siennei, în anul ce tocmai a început, Andreea Antonescu, spune sursa menționată, vrea să fie și ea mai împlinită ca niciodată. Lucru care s-ar concretiza dacă diva, care recent a fost zărită la o petrecere în compania unui bărbat misterios, ar mai aduce pe lume un copil.
Și asta în ciuda faptului că divorțul dintre ea și Traian Spak nu s-a mai finalizat de doi ani. Ea fiind cea care și-a dorit să pună ”stop” relației și să se întoarcă în România pentru a-și relua cariera artistică.
”Am venit în România și am avut foarte multe proiecte. Știind ce urmează aici, în țară, am avut puterea de a pune mâna pe telefon și de a-mi asuma faptul că suntem doi oameni raționali.
Știam că relația mea cu Traian s-a bazat pe prietenie, pe sentimente curate, pe sinceritate și respect. Eram pe două continente diferite”, declara Andreea Antonescu în emisiunea ”În oglindă”.
Însă în ciuda distanței și a separării părinților, Sienna ține în permanență legătura cu părintele ei, care se implică foarte mult în buna creștere a fiicei sale.
”Sienna vorbește mult cu Traian, prin Skype, prin Whatsapp video… Ea e fata lui tata. Nu poate nimeni să intervină în acest gen de relații. Ea înțelege situația noastră, e un copil foarte înțelept”, menționa artista, în urmă cu ceva timp.