Andreea Bălan a lăsat toate inhibițiile la o parte și i-a uimit pe fani cu noua ei apariție! Cântăreața a apărut în două fotografii incendiare în mediul virtual, purtând un sutien și câteva accesorii prețioase, iar la pantaloni admiratorii au putut vedea atârnate câteva lanțuri.
Andreea a vrut să intre bine în imaginea de bad girl pentru sesiunea foto la care a participat și i-a ieșit foarte bine acest rol, căci pozele au fost extrem de apreciate de internauți.
Artista a scris și un citat care însoțește cele două poze realizate de fotograful Dragoș Borcanea: „Nu contează ce faci cu viața ta, dar fă-o cu pasiune”.
Imaginile au strâns peste 13.000 de inimioare pe rețeaua de socializare, iar fanii au dat iama la secțiunea de comentarii de asemenea.
„Ești sexy rău, Andreuța; Semeni cu Cher; Beautiful and sexy; Prințesă mare, să ai grijă de tine; Wow, tot mai frumoasă”, sunt doar câteva din comentariile scrise de fanii vedetei.
Andreea a știut să jongleze între imaginea de fată rea și rebelă și femeie de casă, iar de când s-a despărțit de George Burcea, se pare că astfel de apariții o prind tot mai bine.
Cântăreața are toate motivele din lume să fie fericită, mai ales că în viața ei a apărut anul trecut un nou bărbat, fratele Soniei Argint Ionescu de la TVR 1, Tiberiu, alături de care a simțit că a renăscut.
Artista se poate lăuda cu succese și pe plan profesional, nu doar sentimental. Pe lângă muzica pe care o produce de ani buni, blondina este și jurată în emisiunea „Te cunosc de undeva”, pentru care au reînceput recent filmările noului sezon.
Andreea este activă nu doar pe Instagram, ci și pe rețeaua video de socializare Youtube, acolo unde are o pagină de vlogging unde le împărtășește fanilor cele mai frumoase lucruri din viața ei, oameni reușind să o cunoască pe femeia din spatele artistei, pe prietena, pe visătoarea, pe bucătăreasa, dar nu în ultimul rând pe mămica Andreea Bălan.