Andreea Bănică își duce concertele cu multe sacrificii, dovedind că viața de artist nu este una ușoară, așa cum își imaginează mulți.
Interpreta de muzică pop-dance a avut o noapte de coșmar înaintea unui concert pe care trebuia să îl susțină în Cotnari. Vedeta care de curând s-a lansat și în afacerile imobiliare a povestit pe contul personal de Instagram prin ce momente de panică a trecut din cauza celor doi copii, Sofia și Noah.
Vedeta le-a spus fanilor că aceștia nu s-au simțit tocmai bine, iar ea nu a putut dormi deloc din cauza asta. Din fericire, n-a fost vorba despre ceva grav, însă stresul și oboseala și-au pus amprenta, în cele din urmă, asupra divei.
„N-am dormit foarte bine, pentru că picii mei, amândoi, au vomitat toată noaptea. Deci am avut o noapte de pomină și chiar visam să dorm, să mă odihnesc, ca azi să fiu în cea mai bună formă la concertul din Cotnari. Ei bine, nu s-a putut. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”, s-a plâns Andreea Bănică pe Instastory.
Dincolo de proiectele muzicale, așa cum am spus și mai sus, Andreea Bănică a devenit și dezvoltatoare imobiliară. Cântăreața și-a deschis un hotel în stațiunea Eforie, unul destul de căutat mai ales în luna august.
Sezonul estival pare că i-a adus ceva bani frumoși în buzunare, pe lângă cei obținuți din spectacolele prin țară. Asta deoarece o noapte de cazare, în plin sezon, ajungea undeva la 550 de lei, iar în primele săptămâni din august toate camerele erau rezervate mai ales pentru weekend-uri.
„Apartamentele sunt foarte mari, la alt nivel decât ce este în Eforie. Am pus mult suflet și ne dorim ca oaspeții să se simtă bine și să prețuiască munca noastră”, spunea Bănică în mediul online, încercând să îi convingă pe turiști să aleagă hotelul ei.