Frumoasa blondină a dezvăluit câteva rețete din bucătărie, în ultima vreme postând numeroase imagini în care apar preparatele culinare cu care-și delectează familia.
Supa de găluști este un fel de mâncare cu care cântăreața i-a impresionat pe internuați, foarte multă lume întrebându-se care sunt ingredientele pe care le folosește.
Andreea Bănică nu a stat prea mult pe gânduri și a împărtășit cu fanii rețeta pe care o pregătește pentru soțul ei și pentru cei doi copii, Sofia și Noah.
Andreea Bănică, o gospodină desăvârșită. Cum pregătește artista supa de găluști
Produsele folosite de Andreea Bănică sunt puține la număr, dar chiar și așa preparatul se bucură de un gust desăvârșit și un aspect foarte plăcut.
Iată care sunt ingredientele pe care se bazează frumoasa blondină atunci când pregătește supă cu găluști pentru cei dragi.
Ingrediente necesare pentru supa de găluști:
- 4 morcovi
- 2 cepe
- 1 țelină
- 1 păstârnac
- o legătură de pătrunjel
- un praf de sare
Ingrediente necesare pentru găluște:
- 60 grame de griș
- 2 ouă
- o lingură de ulei
- un praf de sare
- un vârf de cuțit de praf de copt sau bicarbonat stins.
Andreea Bănică, supă de găluști. Mod de preparare
Andreea Bănică obișnuiește să le spună fanilor de pe Instagram care sunt ingredientele pe care le folosește la produsele culinare pentru cei dragi, însă nu și felul în care le prepară.
Cel mai probabil supa de găluști este realizată după o rețetă clasică, așa cum este cunoscută de foarte multă lume. Unele gospodine folosesc carne de pui, altele nu.
- Legumele se spală bine, se curăță și se toacă cubulețe
- Se adaugă în oala în care a fiert un litru de apă cu puțină sare
- Într-un castron se bat cele 2 ouă cu un praf de sare
- Se adaugă peste ouă bicarbonatul de sodiu și uleiul și se amestecă bine
- Se pune și grișul în ploaie și se amestecă până când se omogenizează totul
- Compoziția trebuie să fie una densă. Se lasă la rece pentru câteva minute
- Când legumele sunt aproape fierte se scot pe o farfurie și se strecoară supa
- Se lasă supa la foc mic pentru a fierbe ușor și se formează găluștele cu lingura
- Pont: lingura trebuie să fie înmuiată în supa fierbinte pentru a ieși perfecte
- Se lasă totul la fiert până când găluștele își măresc volumul
- Găluștele trebuie să fie moi și pufoase
- Supa se mai lasă pe foc pentru câteva minute
- La final se potrivește cu sare și se adaugă pătrunjelul proaspăt tocat
- Unele gospodine lasă în supă și legumele pentru a nu avea un fel de mâncare „gol”
- Spor la treabă!