Life

Andreea Boanță i-a emoționat pe jurații de la Românii au talent. Povestea incredibilă de viață a concurentei

16.04.2021 | 22:47
Andreea Boanta ia emotionat pe juratii de la Romanii au talent Povestea incredibila de viata a concurentei
ADVERTISEMENT

Andreea Boanță i-a emoționat pe jurații de la „Românii au talent” cu versurile pe care le-a compus chiar ea, bazate pe propriile sentimente după ce a trăit ani buni în Italia și despre cât de greu i-a fost să se afle departe de casă. 

Concurenta a ales să compună o piesă dedicată românilor plecați din țară și care se luptă zi de zi cu dorul de cei dragi, așa cum a fost și pentru ea, mesajul ei nefiind ignorat de către cei patru jurați.

ADVERTISEMENT

Andreea Boanță a povestit cum a fost nevoită să crească fără părinți pentru că aceștia erau plecați de pe plaiurile mioritice ca să poată câștiga un trai mai bun.

Andreea Boanță i-a emoționat pe jurații de la Românii au talent

„Mă numesc Andreea Boantă, am 20 de ani şi vin din Bacău, comuna Mărgineni. Sunt agent call center pe limba italiană. La 16 ani am plecat în Italia pentru că părinţii mei erau deja acolo. Eu am crescut cu bunica mea, împreună cu fratele meu. Părinţii mei au plecat în străinătate pentru că în România nu mai aveau ce face. Pur şi simplu nu mai aveau bani să ne întreţină.

ADVERTISEMENT

Tata a plecat cu gândul de a lupta pentru familia lui. După care l-a urmat şi mama mea după un an. Ea ne-a spus că o să plece pentru o lună şi nu s-a mai întors. E greu, e greu ca copil să creşti fără părinţi cu toate că bunica ne-a oferit tot ce aveam nevoie, lipsa părintelui se simte”, a transmis Andreea Boanță în prezentarea ei de la „Românii au talent”. 

Din păcate, perioada petrecută în Italia i-a adus o mare dezamăgire, fiind marginalizată doar din cauza faptului că este româncă, lucru care a afectat-o profund.

ADVERTISEMENT

„În 2016 am decis să plec şi eu împreună cu fratele meu ca să fim din nou o familie şi pot spune că este cel mai mare regret al meu pentru că am plecat în străinătate. În Italia am văzut cum sunt văzuţi românii şi cum suntem trataţi. Cu toate că eu nu am greşit în faţa străinilor se vedea în privirile lor că îşi schimbau privirea când le spuneam că sunt româncă. Ajunsesem să mă întrebe lumea cum mă cheamă şi eu să nu răspund. Mă simţeam izolată, singură, denigrată şi asta mă revoltă”, a continuat concurenta.

Andreea a trecut în etapa următoare cu trei de „da”, pentru că Andra a decis să voteze în funcție de performanțele muzicale, chiar dacă mesajul piesei a impresionat-o profund.

ADVERTISEMENT

„Faptul că tu ai simţit să te întorci acasă şi să îţi demonstrezi ţie că poţi să trăieşti cu fruntea sus… E şi frumoasă, trebuie să ia un DA de la mine. De la Dana Marijuana nu am mai avut o femeie pe hip hop, în mintea mea”, i-a spus Florin Călinescu.

 

ADVERTISEMENT