Life

Andreea Esca a dat tonul, acum toate o imită! Prezentatoarele TV, magnet pentru milionari

Andreea Esca este prima mare vedetă din rândul prezentatoarelor TV și, probabil, visul multor tinere care își doresc să apară ”pe sticlă” și care au luat-o drept exemplu. Și nu doar profesional, ci și în viața amoroasă, multe ajungând, ca și starul de la Pro TV, în brațele unor milionari.
08.10.2021 | 12:57
Andreea Esca a dat tonul acum toate o imita Prezentatoarele TV magnet pentru milionari
Prezentatoare de la noi, căsătorite cu milionari. Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Sunt frumoase, celebre și, normal, curtate de bărbații care le văd (și) la televizor. Vorbim, evident, de prezentatoarele TV care sunt, de ani buni, ”afiliate” unui adevărat trend: căsătoria cu bărbați extrem de bogați, chiar milionari. FANATIK vă prezintă câteva dintre vedetele de la televizor care au (sau au avut) căsnicii cu bărbați care pot fi încadrați la categoria ”potenți financiar”.

Andreea Esca a dat tonul căsătoriilor cu milionari

Acum mai bine de 20 de ani, Andreea Esca, cea mai iubită prezentatoare TV de la noi din țară să căsătorea cu Alexandre Eram, un om de afaceri de origine franceză. Îndrăgostiți până peste cap, cei doi au avut parte de o petrecere de nuntă fabuloasă la acea vreme, printre invitați fiind toate notabilitățile vremii.

ADVERTISEMENT

Până la nuntă însă, povestea Andrea Esca, a fost ceva efort în a-l cucerit pe Alexandre Eram, cei doi cunoscându-se la un eveniment monden pe când omul de afaceri francez era implicat într-o altă relație. Cu toate acestea, Andreea Esca, amorezată la prima vedere, a reușit să îl cucerească pe afacerist și, acum, au doi copii împreună, pe Alexia și pe Aris.

Împreună, Andreea Esca și Alexandre Eram au continuat să construiască afaceri ale familiei, iar acum se numără, cu siguranță, în rândul milionarilor din România, cei doi având, și acum, o relație cât se poate de discretă, dar, cel puțin declarativ, fericită.

ADVERTISEMENT

Simona Pătruleasa, 13 ani de la căsătoria cu un om de afaceri putred de bogat

Simona Pătruleasa, prezentatoarea Știrilor de la Kanal D, se poate lăuda și ea cu o relație în care, cel puțin, unul dintre soți este milionar. Ne referim, evident, la Sabin Ivanof, controversat om de afaceri din România.

Încercați de multe probleme, vorbindu-se, la un moment dat, chiar despre o despărțire, Simona Pătruleasa și Sabin au reușit să găsească o cale de mijloc în relația lor, iar în vară au sărbătorit 13 ani de căsnicie și 16 ani de când se cunosc. Mai mult, conform declarațiilor Simonei Pătruleasa, acum, mariajul lor este unul fericit, împlinit la maximum și de fetița de 11 ani pe care o au împreună, Ingrid.

ADVERTISEMENT

Sabin Ivanof este un cunoscut om de afaceri care, de-a lungul timpului, nu a fost ocolit de probleme, soțul Simonei Pătruleasa având, adeseori, ”întâlniri” cu magistrații în procesele pe care le-a avut pe parte economică, unele dintre acestea chiar pierdute.

Andreea Berecleanu, două mariaje și o mică avere

Andree Berecleanu, prezentatoarea care a devenit celebră la Antena 1 și, acum, lucrează pentru Prima Tv, are la activ două mariaje. Primul, cu Andrei Zaharescu, iar cel de-al doilea, cel din prezent, cu unul dintre cei mai cunoscuți medici esteticieni din România, Constantin Stan.

ADVERTISEMENT

Cel de-al doilea soț al frumoasei Andreea Berecleanu este însă și un abil om de afaceri, reușind să transforme talentul său ca medic estetician într-o adevărată sursă de bani, Constantin Stan având mai multe clinici și, implicit, o avere considerabilă.

Ilinca Vandici, căsătorită cu un mic magnat imobiliar

Acum cinci ani, Ilinca Vandici se căsătorea cu Andrei Neacșu, bărbatul căruia i-a dăruit și o fetiță. Iar prezentatoarea emisiunii Bravo, ai Stil! de la Kanal D nu a ales deloc rău. Nu de altceva, dar soțul ei este posesorul unui averi considerabile.

Astfel, Andrei Neacșu, fiul fostului viceprimar al comunei Tunari, a fost destul de inspirat pentru a investi într-unul dintre cele mai rentabile domenii: cel imobiliar. Iar acum, dovedind reale abilități de om de afaceri, vinde și cumpără apartamente pe bandă rulantă, averea lui fiind una care se numără în milioane.

„Andrei mă vâna de câțiva ani. Mă vâna prin oraș. Mi-a spus că m-a sunat, dar eu mândră cum eram nu am considerat important. Nu mi-a plăcut niciodată să mă las ușor. Eu sunt Leoaică, mă lupt. S-a luptat până a venit momentul lui. Ne-am întâlnit exact când a trebuit. Prima relație de la care nu am mai avut așteptări. Înțelesesem despre mine ce vreau de la mine, de la viață. El mi-a spus din prima ieșire că o să fiu soția lui și mama copiilor lui”, spunea Ilinca Vandici în emisiunea lui Mihai Ghiță, În oglindă.

Corina Caragea și Magda Pălimariu, căsnicii discrete cu bărbați puternici

Corina Caragea, una dintre cele mai frumoase prezentatoare ale știrilor sportive de la noi din țară, este căsătorită din vara anului 2018, după ce, anterior, se iubea cu Robert Pongracz de cinci ani. Și, am spune noi, nu a făcut deloc o alegere proastă când vine vorba de averea bărbatului cu care se iubește.

Nu de altceva, dar, conform informațiilor FANATIK, Robert Pongracz este posesorul unei averi de invidiat și, evident, al unui venit care, probabil, este suficient de mare pentru a-și permite orice, fiind vicepreședinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Colega Corinei Caragea de la Pro TV, Magda Pălimariu i-a călcat pe urme când vine vorba de căsnicii discrete. În această vara, frumoasa vedetă TV care prezintă știrile Meteo a decis să se căsătorească – a doua oară – cu un discret, dar foarte bogat, om de afaceri, Ionuț Eriksen, președintele Camerei de Comerț din Norvegia.

De altfel, FANATIK a relatat, în exclusivitate, că Magda Pălimariu s-a căsătorit pe 21 august 2021, la Primăria Sectorului 1 și, după cununia civilă, cei doi soți, încercând să fie cât mai discreți, au mers la Biserica de pe strada Academiei din Capitală pentru a-și face jurămintele religioase.

Oana Cuzino, partaj de milioane cu fostul soț

Una dintre cele mai cunoscute figuri din România, Oana Cuzino, fosta prezentatoare a emisiunii Ce se întâmplă, doctore, a trecut prin două mariaje. Dacă primul s-a sfârșit nu tocmai favorabil, cel de-al doilea a fost o adevărată mină de aur pentru frumoasa care apărea în emisiunile de la Pro TV.

Mai exact, după 12 ani de mariaj, Oana Cuzino și controversatul om de afaceri de origine israeliană Yoav Stern au decis să își spună ”adio”, în ciuda faptului că, împreună, au și o fetiță. La momentul divorțului s-a aflat că Oana Cuzino avea un soț putred de bogat.

Astfel, în 2015, în momentul divorțului de Yoav Stern, s-a aflat că, la partaj, Oana Cuzino ar fi primit nu mai puțin de 33 de hectare de pământ lângă București, cotate, la acea vreme, la peste 8 milioane de euro.

Prezentatoarele Acces Direct, căsătorii cu bărbați valoroși

Simona Gherghe, fosta prezentatoare de la Acces Direct și, în prezent, gazda emisiunii Mireasă de la Antena 1, este una dintre cele mai cunoscute figuri din televiziune. ȘI, chiar dacă soțul ei este un tip discret, Răzvan Săndulescu este cunoscut ca fiind ”secretul” din spatele succesului politic al multor personaje.

Mai exact, Răzvan Săndulescu, tatăl celor doi copii ai Simonei Gherghe, este consultatul politic care l-a ajutat pe Traian Băsescu să devină președinte și este asul din mâneca mai multor partide care au ajuns la guvernare în România ultimilor ani.

Nici Mirela Boureanu Vaida, actuala prezentatoare a celei mai controversate emisiuni de la noi, Acces Direct, nu a ”greșit” când și-a ales soțul, acum vreo 16 ani. Personaj discret, Alexandru Vaida este un am de afaceri abil, el fiind directorul unei companii mari din România.

Cristina Herea și Simona Țăranu s-au căsătorit bine

Cristina Herea, frumoasa prezentatoare de la România TV care s-a iubit cu Codrin Ștefănescu l-a uitat pe politician când l-a văzut pe Mihai Benga, unul dintre apropiații Gabrielei Firea, fost șef al unei controversate companii municipale. Și, evident, cei doi îndrăgostiți au decis să își unească destinele, Cristina Herea luând decizia chiar să renunțe la televiziune pentru a se dedica familiei. Ceea ce nu e chiar rău, având în vedere că Mihai Benga este văzut ca fiind un am extrem de… avut.

Simona Țăranu, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri sportive a avut și una dintre cele mai discrete căsătorii din showbiz. Mai exact, prezentatoarea de la Digi și-a luat soțul, pe Florin, și, singurei, au decis să își unească destinele departe de România.

Iar nunta, una de vis conform declarațiilor Simonei Țăranu, a avut loc în Italia, în zona Amalfi, zona milionarilor, Florin, bancher la origine, ocupându-se de toate chestiunile organizatorice.

ADVERTISEMENT