Fata participase la o petrecere în Montecarotto, moment în care a dispărut fără urmă. Disperată, mama fetei a cerut ajutorul televiziunii Rai 3. Italienii i-au prezentat cazul la TV în cadrul emisiunii ”Chi l’ha Visto” (Cine l-a văzut), fără rezultat, însă.
”De patru luni este dispărută, sigur ştie cineva ceva. Vă rog să veniţi şi să spuneţi adevărul despre ceea ce s-a întâmplat. Mai devreme sau mai târziu se va descoperi, vă implor din tot sufletul. Ajutaţi-mă să-mi găsesc fiica”, a transmis mama Andreei, conform Gândul.
Surse din anchetă au dezvăluit că în noaptea dispariției Andreea s-a certat cu iubitul Simone Grest, 43 de ani. Martorii spun că aceasta a plecat furibund de la petrecere, însă a încercat să-și sune tatăl. Bărbatul dormea, însă, și nu a văzut apelul. A primit, totuși, un mesaj prin care tânăra îi spunea că are probleme și are nevoie de ajutorul său.
Martorii spun că, nervos pe iubita sa, Simona i-a luat acesteia telefonul după ce a încercat să-și sune tatăl. Mai mult, proprietarul cabanei unde a avut loc petrecerea a vrut să cheme poliția și le-a transmis oamenilor legii că cei doi ”se certau încontinuu. La un moment dat, abia aşteptam să plece. Sâmbătă dimineaţa, în jur de ora 7,00, am văzut-o pe fată plecând spre stradă”.
Potrivit presei din Italia, tânăra i-a trimis un ultim mesaj iubitului, înainte să dispară: „Te-am chemat pentru că mama mi-a permis să mă văd cu tine, şi doar cu tine, pentru că ştie că eşti un băiat bun, care nu mă îndeamnă să mă droghez, să beau sau să fac alte lucruri rele”.
Cum era de așteptat, principalul suspect pentru dispariție e iubitul fetei, Poliția cercetându-l inclusiv pentru răpire. Pe tricoul bărbatului, precum și în autoturism, s-au găsit pete ale sângelui Andreei, însă medicii legiști au arătat că acele pete de sânge erau vechi.
Anchetatorii vor încerca să afle dacă Andreea a fost răpită și ucisă sau dacă a dispărut din proprie inițiativă. Mărturia singurului șofer de autobuz din zonă pare să elimine a doua ipoteză.
”N-am observat nimic diferit, iar dacă s-ar fi urcat în autobuz cu siguranţă aş fi văzut-o. Deci pot exclude această posibilitate”, a spus şoferul.