Andreea Mantea a vrut să afle ce salariu are Bursucu de la Kanal D, așa că l-a întrebat direct pe prezentatorul show-ului „Roata norocului”. Acesta a oferit câteva răspunsuri la derută, refuzând să spună suma exactă pentru care prestează la postul de televiziune.
Mantea l-a provocat pe Adrian Cristea, cunoscut publicului larg sub porecla Bursucu, să răspundă la câteva întrebări incomode în emisiunea ei, iar dacă refuză răspunsul era provocat să mănânce tot felul de preparate culinare de care oricine ar fugi.
Bursucu a răspuns la unele întrebări în emisiunea „Trăiri alături de Andreea Mantea” din 12 aprilie, însă a și mâncat câteva preparate grețoase de pe masă, căci unele lucruri nu a vrut ca lumea să le știe despre el.
Adrian s-a fâstâcit când a auzit prima întrebare a Andreei Mantea. Pentru început, ar fi fost dispus să spună aproximativ câți bani câștigă la Teo Show, dar și la Roata norocului, dar apoi a dat-o cotită și a început să facă glume pe seama remunerației sale.
„Trebuie să-ți dau o sumă exactă, nu?”, a răspuns Bursucu nedumerit, iar Mantea l-a aprobat.
Mantea i-a sugerat apoi să nu declare nimic pentru ca ai lor colegi să nu se supere, să nu se creeze frustrări, iar Bursucu i-a spus că el este foarte fericit cu salariul pe care îl are.
„Cred că șefii-s mulțumiți dacă mă plătesc, de ce să nu spunem suma, până la urmă?”, a spus Adrian Cristea păcălind-o pe Mantea că va spune într-adevăr câți bani primește.
„Salariul meu s-a spus și în presă. Cât pot să câștig? 30-50.000 de euro pe lună. Eu de-aia am renunțat la nunți, mi-a zis șefu, oprește-te, mă, vrei să cumperi Bucureștiul?”, a spus în glumă Adrian Cristea.
După câteva momente în care a cântărit foarte bine dacă să spună adevărul sau nu, Bursucu a preferat să mănânce unul din preparatele imposibile de pe masă ca să nu se creeze și mai multe speculații.
Mic sau mare, Bursucu nu se bazează exclusiv pe salariul pe care îl primește de la Kanal D, mai ales dacă vorbim despre sezonul estival. Puțini știu că realizatorul tv deține o plajă la mare, chiar în spatele cazinoului, denumită Porto Beach.
Locul amenajat după gustul său îi aduce ceva lei în buzunare în fiecare vară.