Andreea Popescu Cojoc s-a operat la abdomen, iar acum se bucură atât de o siluetă de invidiat, cât și de sănătate. Asta pentru că fosta dansatoare suferea de diastază.
Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei, este căsătorită cu Rareș Cojoc, campion la dans, și au împreună 3 copii. În urma ultimei nașteri, ea s-a pricopsit cu o problemă medicală, diastază. Recent, Andreea a decis să apeleze la intervenția chirurgicală pentru a rezolva această problemă.
Zilele trecute, fosta dansatoare a fost prezentă la evenimentul Viva! Influencers Party 2024, unde a atras toate privirile. Bruneta a purtat o rochie albă, mulată, ce i-a pus în evidență talia subțire. “Am o rochie, fiți atenți, pe corp așa, mulată, nu mai am burtă, am abdomenul plat”, ne-a spus ea.
Andreea Popescu are aproape două săptămâni de când s-a operat și spune că se simte bine, deși nu a fost o intervenție ușoară. Întreaga procedură, efectuată cu anestezie generală, a durat nici mai mult, nici mai puțin de 7 ore.
“Da, mi-am făcut o intervenție. Este subiectul toamnei, ca să zic așa, despre operația de abdominoplastie și liposucție pe care mi-a făcut-o. Dar mi-am făcut și din punct de vedere medical, aveam diastază. Adică mușchii nu s-au mai lipit, era un țesut foarte mare. Și hernie ombilicală. Cu un drum le-am făcut așa pe toate, să fie frumos, ca în tinerețe, abdomenul plat.
Mă simt bine, un pic cocoșată că nu pot să mă îndrept foarte bine, dar sunt bine. Am avut și interdicții, normal. Să nu car greutăți foarte mari, să nu împing, să nu fac efort, dar e greu să nu… Doi copii îi iau pentru că sunt ok, ca și greutate, vreo 20 kilograme, dar Ioachim este mai greu”, a declarat Andreea Popescu pentru FANATIK.
Deși a adus pe lume al treilea copil în urmă cu mai bine de un an, Andreea Popescu nu reușea să scape de burtică. La un moment dat, se saturase ca fanii ei internauți să o tot întrebe dacă este din nou însărcinată și de ce are burtică. Ea de fapt avea diastază și oricât ar fi slăbit, burtica nu s-ar fi retras.
“Pentru o femeie, nu e chiar așa confortabil să te întrebe, după naștere, dacă ești iar însărcinată, că aveam burtă. Dar din cauza mușchilor, că nu s-au apropiat, tot timpul, oricât aș fi slăbit, era ca și cum eram gravidă. Adică era abdomenul foarte mare, că nu se mai apropiau mușchii și nu se mai ducea înapoi burta, oricât aș fi slăbit. Și am decis să fac lucrul acesta. Nu a fost o intervenție ușoară, a durat 7 ore, am stat sub anestezie generală, dar am trecut cu bine”, ne-a mai declarat ea.
Cu abdomenul a rezolvat problema, iar internauții cu siguranță nu o vor mai întreba de burtică. Despre cicatricile de pe chip însă, o vor întreba în continuare. Andreea Popescu a trecut printr-o experiență extrem de neplăcută pe vremea când avea doar 3 ani. Un câine a mușcat-o de față, lăsându-i niște cicatrici de care nu a reușit să scape nici în ziua de astăzi.
Cu semnele pe chip, Andreea Popescu s-a obișnuit deja și spune că fac parte din viața ei. Întrebată dacă nu s-a gândit să-și facă o intervenție și la chip, că tot s-a operat la burtă și era sub anestezie generală, Andreea Popescu ne-a spus că nu era o idee bună.
“Nu mi-am făcut, nu acum. Nu mi-am mai făcut pentru că n-am vrut să fie durerea foarte mare în zona abdomenului și să am și pe față durere. Nu, mi-am dorit să mă focusez doar pe durerea de pe abdomen care, crede-mă, nu e ușoară. Iți dai seama că s-a lucrat la toți mușchii… și lipo, s-a luat grăsime, adică sunt niște vânătăi în interiorul corpului.
La față nu-mi doresc intervenție, adică să mă tai sau ceva. Dar poate fac cu laserul, proceduri. S-au mai dus din cicatrici, dar nu o să se ducă, știi cum e, când e tăietura acolo făcută, acolo rămâne oricât ai vrea tu s-o nivelezi, s-o estompezi. Dar de tot n-o să dispară. Asta este, asta a fost neșansa mea la vârsta de 3 ani. Dar nu m-a afectat în viață. Am mai afirmat că sunt complexată, cred că orice femeie, știi cum e, fața e față… Dar am învățat să trăiesc așa”, a mai declarat fosta dansatoare, pentru FANATIK.
Chiar dacă a avut o experiență traumatizantă din copilărie, Andreea Popescu iubește câinii. Mai mult, ea a și avut, de-a lungul timpului, câțiva căței pe care i-a iubit enorm. Fosta dansatoare și-a găsit puterea să treacă peste această frică și să iubească cățeii.
“Nu mi-e frică. Eu am avut 3 câini în casă odată, din care 2 maidanezi, unul, săracul, a murit și acum a mai rămas cu un maidanez”, mai spune ea.
Andreea Popescu ne-a vorbit, în cadrul aceluiași interviu exclusiv pentru FANATIK, ce proiecte are în această toamnă. Vedeta se pregătește să plece la Cluj, unde are un eveniment de suflet, dedicat femeilor.
“Toamna aceasta avem un eveniment, ce a dea 2-a ediție MOM 3.0 , un eveniment, un proiect făcut împreună cu Alina Ceușan și cu Angi, Angela Cazan, fina mea. Este un proiect dedicat femeilor, un proiect foarte frumos care are mari șanse să se dezvolte pentru că nu există un proiect de genul acesta pentru suportul femeilor.
La evenimentul de la Cluj de pe 10, tema evenimentului este puterea de a spune “da”. Și am găsit puterea de a spune “da” oportunităților, șanselor în viață, “da” copiilor, “da” familiei. “Da” pentru că femeia poate să facă foarte multe lucruri și are nevoie de încurajare, de motivație. Și noi suntem acolo. Iar prin invitata noastră specială, Gina Pistol, care va fi cu noi în acea seară, vom inspira femeile prin propria noastră viață”, ne-a mai mărturisit Andreea Popescu Cojoc.
În prima ediție a evenimentului, invitata specială a fost Adela Popescu. Iată, în cea de-a doua ediție ce va avea loc la Cluj, în perioada următoare, invitata este Gina Pistol, mămică și ea.
“Am avut o în prima ediție pe Adela Popescu, iar pe Gina, noi ne-am gândit și am făcut un research, și am ales-o. Și, sinceră să fiu, Gina nu acceptă de obicei evenimente de acest gen. E primul ei eveniment de genul acesta, e o persoană foarte greu de accesat. Și a fost o mare bucurie pentru că am avut-o pe Adela Popescu, cea care a ajutat enorm. Adela cu Gina sunt prietene și ne-a ajutat când Adela a pus o vorbă bună pentru noi. Și așa a acceptat Gina.
Este mamă, este o femeie de carieră și are ce împărtăși femeilor și are cum să le motiveze, pentru că și a trecut prin mai multe etape. Și noi o să le dezbatem în cadrul conferinței. O să fie foarte frumos. Deci, dacă sunteți din Cluj sau de pe lângă Cluj sau puteți să fiți și din București, vă așteptam la evenimentul de pe 10 octombrie, la Wonderland Resort. Pe MOM 3.0, avem detalii sau pe pagina mea de Instagram”, a adăugat fosta dansatoare.