Life
notix pixel id

Andreea Raicu a renunțat 10 zile la telefonul mobil: “Este totul curat în jurul tău”

Andreea Raicu a experimentat viața fără a avea 10 zile acces la telefonul mobil. Vedeta a ales să se deconecteze de la lumea virtuală, pentru a se bucura mai mult de prezent. 
27.01.2022 | 18:35
Andreea Raicu a renuntat 10 zile la telefonul mobil Este totul curat in jurul tau
Andreea Raicu, experiență de viață fără telefon. Sursă foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Într-o lume în care mai toți sunt conectați non-stop la rețelele de socializare, iar telefonul a devenit o extensie a mâinii, Andreea Raicu este excepția de la regulă.

Invitată, joi, în emisiunea lui Cătălin Măruță, vedeta a vorbit despre ultima vacanță pe care a bifat-o, una cu totul altfel. Andreea Raicu s-a întors recent din Thailanda, acolo unde a dat fuga, alături de un grup de prieteni, pentru a se relaxa după un an 2021 solicitant.

ADVERTISEMENT

Andreea Raicu a renunțat la telefonul mobil

Din dorința de a-și încărca bateriile și a reveni la birou cu forțe proaspete, Andreea Raicu, ajunsă pe plajele însorite din Thailanda, a luat o decizie radicală.

Fosta prezentatoare TV spune că a renunțat la mobil și social media și, timp de aproape două săptămâni, a ”defilat” cu un dispozitiv prin care putea lua legătura doar cu mama sa, pentru a nu o speria.

ADVERTISEMENT

”Am avut nevoie de câteva zile ca să mă pot detașa”

”Aș fi stat mult mai mult dacă aș fi putut. Am fost în Thailanda, aveam semnal, dar am decis să mă întorc la mine și să nu-mi mai consum energia cu toate aplicațiile. Am avut un alt telefon, nu aveam aplicații pe el, nu aveam numere pe el, comunicam doar cu mama mea, să nu creadă că am înnebunit sau că am dispărut și cu oamenii din jurul meu.

Când am plecat de la birou le-am zis fetelor că două săptămâni vreau să mă detașez. În primele două zile întrebam lucruri la birou și apoi am zis gata. Am avut nevoie de câteva zile ca să mă pot detașa și după să pot să fiu prezentă unde eram”, a spus Andreea Raicu la Cătălin Măruță în emisiune.

ADVERTISEMENT

”Am vrut să mă bucur de prezent”

Decizia de a sta departe de telefonul mobil a făcut-o pe Andreea Raicu să retrăiască viața în forma sa naturală, liniștită și plină de surprize.

Andreea Raicu spune că putem elimina senzație de epuizare doar dacă facem un pas înapoi și renunțam la ceea ce ne consumă mintea și energia. În cazul ei a fost vorba despre telefonul mobil, decizie pe care o s-o mai ia, dacă viața profesională îi va permite acest lucru.

ADVERTISEMENT

”Te uiți la soare și nu iei telefonul să faci un story, mănânci și nu faci poză, pur și simplu te bucuri de timpul pe care-l ai. Am vrut să mă bucur de prezent cu ceea ce am și de ceea ce fac. Este o experiență pe care am mai trăit-o. Ai mult mai mult timp, mai multă libertate și nu mai ai multitudinea aia de informații din jurul tău care nu te ajută la nimic. Este totul curat în jurul tău.

ADVERTISEMENT

Trebuie să îți iei spațiu, să dai un pas înapoi și să vezi ce îți mănâncă energia în fiecare zi. Noi ne trezim deja epuizați. După ce le identifici trebuie să începi să le folosești mai puțin”, a mai adăugat vedeta la Pro TV.

În urma experienței pe care a trăit-o în Thailanda, întoarsă pe meleaguri mioritice, vedeta recunoaște că s-a readaptat cu greu ”realității”. De nevoie, pentru că trebuia să ia, din nou, frâiele afacerii pe care o are, Andreea Raicu a pus mâna pe telefon, însă timpul alocat aplicațiilor online s-a diminuat, stilul său de viață fiind altul acum.

”Instagramul nu l-au deschis decât după trei zile. În prima zi, când m-am întors la birou, am atins telefonul doar de trei ori. Lucrurile astea apar când ești foarte obosit și ai nevoie de puțin spațiu”, a concluzionat fosta prezentatoare.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria LIFE