CFR Cluj va primi vizita celor de la FCSB în Gruia pentru meciul din etapa 9, iar înaintea derby-ului, Artean a dezvăluit mesajul lui Dan Petrescu transmis către ardeleni.
Mesajul transmis de Dan Petrescu înaintea duelului CFR Cluj – FCSB este legat de obiectivele ardelenilor din acest sezon. După eliminarea din Conference League, formația din Gruia se va axa pe Cupa României, dar și pe campionat, chiar dacă lupta va fi una foarte strânsă.
“Îmi pare rău că s-a accidentat Lixandru, eu nu trebuia să fiu acolo, dar mă bucur că am văzut cum lucrează domnul Mircea Lucescu. Am rămas impresionat de ceea ce am văzut la dânsul. La meciul cu Lituania nu ne-a avantajat terenul din Ghencea, pentru că avem mulți jucători tehnici.
Terenul arată destul de bine acum și vom vedea mâine dacă va fi o echipă avantajată, dar cred că este un teren bun aici. E devreme să vorbim despre avantajul punctelor, dar noi ne dorim să fim pe primul loc.
Asta înseamnă că trebuie să câștigăm neapărat. Mister ne-a transmis acest lucru după ce am ratat obiectivul de a ne califica în Conference League. Acum ne dormin să fim pe primul loc și să câștigăm Cupa României”, a spus Andrei Artean la conferința de presă.
“Am jucat multe meciuri contra celor de la FCSB și se simte o altă atmosferă. Pentru că întâlnești o echipă foarte bună care an de an este acolo sus. Acum este și campioana de anul trecut.
Mereu sunt meciuri intense și foarte frumoase, cu stadioane pline, așa cum va fi și mâine. Va fi un meci frumos și e o stare de bine, pentru toată lumea vrea să joace un astfel de meci.
După această pauză nu cred că sunt cu gândul la Europa. Stau destul de rău în clasament, pentru că nu au adunat punctele pe care și le doreau. Dar acest lucru este și din cauza faptului că au jucat mai multe meciuri în Europa. Îi felicit pentru că sunt într-o grupă europeană și acest lucru este bine și pentru fotbalul românesc.
Sperăm să obținem o victorie, chiar dacă întâlnim un adversar foarte bun. Vrem să câștigăm și ne dorim mult acest lucru.
Anul acesta au un lot foarte bun și echilibrat. Nu cred că o să conteze lipsa unor jucători, deoarece toată lumea joacă bine la ei”, a mai spus mijlocașul celor de la CFR Cluj.