Sport

Andrei Burcă a acceptat provocarea și a completat primul „11” din partidele decisive pentru calificarea la EURO 2024. Video

Andrei Burcă, fundașul de 31 de ani al echipei naționale, a acceptat provocarea și a completat primul „11” din partidele decisive pentru calificarea la EURO 2024.
13.06.2024 | 21:29
Andrei Burca a acceptat provocarea si a completat primul 11 din partidele decisive pentru calificarea la EURO 2024 Video
Andrei Burcă a acceptat provocarea și a completat primul „11” din partidele decisive pentru calificarea la EURO 2024. Video. Sursa foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Andrei Burcă, fundașul celor de la Al-Okhdood, este în continuare incert pentru meciurile de la EURO 2024. Chiar dacă fotbalistul s-a antrenat pentru prima dată cu jucătorii echipei naționale, prezența sa în teren pentru meciul cu Ucraina nu este deloc sigură.

Andrei Burcă a acceptat provocarea și a completat primul „11” din partidele decisive pentru calificarea la EURO 2024

Între timp, fundașul de 31 de ani a participat la provocarea canalului de YouTube al Federației Române de Fotbal și a completat primul „11” al partidelor decisive pentru calificarea la turneul final din Germania.

ADVERTISEMENT

Mai exact, fostul jucător al celor de la CFR Cluj a avut de ghicit fotbaliștii lipsă din meciurile cu Andorra, meci câștigat de „tricolori” cu scorul de 2-0, cu Kosovo, meci în care România a suferit mult pentru victorie, cu Israel, meci în care formația lui Edi Iordănescu și-a asigurat calificarea la turneul final din Germania, și meciul cu Elveția, meci care i-a trimis pe fotbaliștii echipei naționale la EURO 2024 după primul loc în grupă.

Fotbalistul celor de la Al-Okhdood n-a avut probleme în a-i recunoaște pe Deian Sorescu și Ionuț Radu ca fiind jucătorii lipsă din primul „11” al meciului cu Andorra. Apoi, la meciul cu Kosovo, Burcă s-a încurcat și l-a pus pe Marius Marin în locul lui Vladimir Screiu, dar l-a ghicit pe George Pușcaș.

ADVERTISEMENT

La meciul cu Israel, fundașul echipei naționale i-a ghicit fără probleme pe Ianis Hagi și Denis Drăguș, fotbaliștii care au contribuit decisiv la golurile care au dus-o pe România la EURO 2024.

ADVERTISEMENT

Andrei Burcă a completat primul „11” al României din meciurile de la EURO 2008 și EURO 2016

La fel ca la meciul cu Israel, Burcă n-a avut probleme în a completa primul „11” din victoria cu Elveția, victorie care i-a asigurat României participarea la Campionatul European din Germania de pe primul loc.

Apoi, fostul campion al României, cu CFR Cluj, a avut parte de o surpriză și a fost nevoit să completeze și echipa de start din meciul cu Italia, de la EURO 2008, dar și pe cea din partida cu Franța, de la EURO 2016.

ADVERTISEMENT

Dacă în partida cu Italia fundașul n-a avut probleme, reușind să-i ghicească pe Mirel Rădoi și pe Daniel Niculae, lucrurile au stat complet diferit în meciul de deschidere de la Euro 2016, cu Franța.

Fundașul a reușit să-l ghicească doar pe Cristi Săpunaru. Burcă nu l-a ghicit pe Florin Andone, atacantul echipei naționale de fotbal, care evolua pentru cluburi puternice din Europa la acea vreme.

Vezi mai jos videoclipul cu Andrei Burcă care a acceptat provocarea celor de la FRF.TV: