Sport

Cuvinte de laudă pentru una dintre „perlele” FCSB-ului: „Venea cu două ore înainte de antrenament și pleca ultimul”

Ascensiunea lui Andrei Cordea în tricoul „roș-albastru” nu este deloc întâmplătoare. O spune chiar Ilie Poenaru, cel care l-a avut sub comandă la Academica Clinceni.
18.02.2022 | 18:25
Cuvinte de lauda pentru una dintre perlele FCSBului Venea cu doua ore inainte de antrenament si pleca ultimul
ADVERTISEMENT

Impresionat de evoluțiile lui Andrei Cordea, Gigi Becali l-a transferat fără să stea pe gânduri de la Academica Clinceni, în luna mai a anului trecut, iar acum are toate motivele să fie mulțumit. Mijlocașul și-a trecut în cont cinci goluri și tot atâtea pase decisive în actuala stagiune din Casa Pariurilor Liga 1.

Secretul lui Andrei Cordea. Cum se pregătește tânărul de 22 de ani

Ilie Poenaru – antrenorul de numele căruia se leagă prezența Clinceniului în play-off-ul din stagiunea precedentă – l-a descris pe Cordea drept unul dintre cei mai serioși fotbaliști pe care i-a avut sub comandă. Din dorința de a reuși în carieră, acesta se prezenta la fiecare antrenament cu mult înaintea colegilor săi.

ADVERTISEMENT

A progresat foarte mult, vă spun sincer că, de când a venit la Clinceni, acest băiat, care are un caracter senzațional, s-a pregătit incredibil. A fost, poate, unul dintre cei mai profesioniști jucători pe care i-am avut.

Venea cu două ore înainte, pleca ultimul de la stadion. Își pregătea antrenamentul, lucra la sala de forță. El ajunge foarte repede la stadion, stătea aproape, lucra la forță, la mobilitate și tot ceea ce știa el că-i lipsește. În toată acea perioadă, aveam cel puțin de 2-3 ori discuții cu el față în față despre ceea ce trebuie el să facă”, a declarat tehnicianul, la Pro X.

ADVERTISEMENT

„Dacă va continua așa, va juca la cel mai înalt nivel”

De asemenea, acesta a dat asigurări că fostul său elev poate deveni unul dintre cei mai importanți fotbaliști români, însă cu o condiție: trebuie să rămână constant în evoluții.

În ultimele șase luni în care a activat la Academica, atunci a fost acea explozie a lui pentru că el a acumulat foarte mult din toate punctele de vedere. I-am și spus că dacă va continua așa va juca la cel mai înalt nivel.

ADVERTISEMENT

Trebuie să stai de vorbă cu el, trebuie doar să-l bagi în seamă, are nevoie de acest lucru. Trebuie să simtă că este un jucător important pentru echipă iar atunci el va da două sute la sută”, a mai spus Ilie Poenaru.

Ca o dovadă în plus a ascensiunii sale fulminante, în mai 2021, când era transferat de Gigi Becali la FCSB, așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate, avea o cotă de doar 450.000 de euro. Grație evoluțiilor sale din actuala stagiune, site-urile de specialitate îl evaluează acum la 1,1 milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali riscă să-l rateze pe David Miculescu: „Aș vrea să-l văd jucând în Europa”

Dacă până acum nu a fost refuzat de tinerele talente pe care le-a dorit la FCSB, Gigi Becali s-ar putea să aibă o mare surpriză în cazul lui David Miculescu. Asta pentru că familia vrea să-l vadă jucând într-un campionat al Europei.

Eu aș vrea să-l văd pe David jucând în Europa. Aș avea o mulțumire sufletească. Nu ne grăbim nicăieri, nu exclud varianta să rămână la UTA. El, în România, nu va juca, acum, decât pentru UTA, de asta să fiți siguri. Și încă ceva: David nu a discutat cu clubul, noi nu am bătut palma cu americanii.

Când și dacă vor fi negocieri, impresarul său, Cătălin Sărmășan se va ocupa de ele. Așa că nu înțeleg de unde atâta grabă. Știu că începe campionatul lor la finele săptămânii viitoare, dar mai știu și faptul că perioada de transferuri se încheie la mijlocul lunii martie”, a declarat tatăl său, potrivit aradon.ro.


  • (P) Cota BETANO pentru CS Mioveni – FCSB: 2,15 este cota pentru „peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT