După ce l-a cedat pe Meriton Korenica la FCSB, CFR Cluj ar putea rămâne și fără un alt jucător extrem de important. Universitatea Craiova a ajuns la un acord cu Neluțu Varga pentru transferul lui Andrei Cordea. Din informațiile FANATIK, atacantul nu s-a înțeles, cel puțin până în acest moment, la bani cu oltenii.
Universitatea Craiova vrea să își întărească linia ofensivă după un start de sezon sub așteptări. Oficialii clubului din Bănie îl monitorizează deja de câteva luni bune pe Andrei Cordea și, conform TruMedia, au ajuns la un acord cu Neluțu Varga pentru transferul jucătorului, în schimbul sumei de 500.000 de euro.
FANATIK a scris încă de la finalul lunii iulie că Universitatea Craiova îl vrea în atac pe Andrei Cordea. Atacantul a făcut un sezon foarte bun în Gruia și a început noua stagiune în aceeași notă. Problemele financiare ale clubului din Ardeal l-au făcut pe Neluțu Varga să își reducă pretențiile financiare.
Din informațiile FANATIK, CFR Cluj a acceptat propunerea clubului din Bănie, însă mutarea nu este rezolvată. Andrei Cordea negociază acum cu Universitatea Craiova, însă jucătorul nu s-a înțeles la bani cu oficialii olteni.
Acum rămâne ca cele două părți să ajungă la un acord pentru ca Andrei Cordea să plece de la CFR Cluj. Prima propunere făcută de Universitatea Craiova a fost sub pretențiile financiare ale atacantului, care speră ca oltenii să pluseze și să vină cu o ofertă mai bună.