Andrei Cordea este poate cel mai în formă jucător din SuperLiga în această perioadă a sezonului. De asemenea, după ultimul meci jucat în campionat, fotbalistul de la CFR Cluj s-a aflat în centrul unui moment extrem de controversat, deja celebrul scandal cu Dan Nistor și, mai ales, Cristiano Bergodi, de la finalul derby-ului orașului cu Universitatea.
În acest context, fostul jucător de la FCSB a vorbit despre momentul foarte bun traversat de el, dar și de echipa sa în general. Cordea a spus că își dorește să se lupte chiar pentru câștigarea titlului în acest sezon. De asemenea, a admis că se gândește în prezent și la o posibilă convocare la echipa națională pentru semifinala barajului pentru accederea la Cupa Mondială din martie contra Turciei, de la Istanbul.
Nu în ultimul rând, el a transmis și că s-ar bucura foarte mult, în mod firesc de altfel, dacă România s-ar califica la turneul final din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, existând bineînțeles și o anumite posibilitate ca și el să fie inclus atunci în lot.
„(n.r. Despre o posibilă convocare la barajul cu Turcia) Îmi doresc foarte mult, dar asta depinde doar de mine, de meciurile pe care o să le fac până atunci. Eu sunt concentrat și focusat să ajung în play-off cu CFR. Să ne luptăm la campionat. Ăsta a fost principalul meu obiectiv când am venit la CFR.
Apoi, dacă nu o să-l îndeplinesc, asta este. Dar până atunci mă gândesc doar să intru în play-off, să mă bat la campionat cu CFR. Dacă va veni o convocare de la echipa națională, o să răspund pozitiv și, da, mi-aș dori.
Iubesc România și e normal să-mi doresc ca România să fie la Mondial”, a spus Andrei Cordea, potrivit gsp.ro.
Fotbalistul lui Daniel Pancu a dezvăluit că a informat chiar și clubul cu legătură cu această chestiune. El spune că se simte foarte bine în prezent la echipa din Gruia, motiv pentru care susține că nu are de ce să își dorească acum o altă aventură:
„(n.r. Despre revenirea în România) Mi-a prins bine pentru că am reușit să mă adaptez foarte repede la CFR. Mă simt bine aici, sunt fericit și de asta am și refuzat acum o ofertă. Mă simt bine aici, vreau să continui, vreau să termin anul aici. Cred că nu mi-am terminat treaba și îmi doresc să continui aici. Apoi vom vedea ce se va întâmpla.
Am avut o ofertă în care nu mi-am dorit să plec. Am informat și clubul că îmi doresc să rămân aici și să ajut echipa pentru că mă simt bine, sunt fericit și cred că la fotbal asta este cel mai important”.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, antrenorul italian al lui U Cluj a dezvăluit că într-adevăr a fost înjurat într-un mod groaznic de către jucătorul de la CFR Cluj. De asemenea, cu aceeași ocazie, tehnicianul a făcut o confesiune extrem de emoționantă când a vorbit despre părinții săi.