Sport

Veste bună pentru Gică Hagi! Andrei Coubiș, decisiv în victoria lui Lincoln City în Championship. Video

Cu două săptămâni înainte de startul noului sezon din Liga Națiunilor, Andrei Coubiș a făcut un meci excelent în Championship, contribuind decisiv la victoria lui Lincoln City.
12.09.2026 | 19:55
Veste buna pentru Gica Hagi Andrei Coubis decisiv in victoria lui Lincoln City in Championship Video
Andrei Coubiș, pasator decisiv în Preston - Lincoln City 0-1 // FOTO: colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Cu Andrei Coubiș integralist, Lincoln City a bifat cel de-al doilea succes stagional în Championship, 1-0 pe terenul celor de la Preston, într-un duel al rundei cu numărul #7 din al doilea eșalon al fotbalului englez. Internaționalul român a avut o prestație excelentă în defensivă, reușind chiar să contribuie decisiv la golul care le-a adus oaspeților cele trei puncte, el oferind pasa decisivă. Vezi toate detaliile pe FANATIK.

Andrei Coubiș, pasator decisiv în Preston – Lincoln City 0-1!

Unicul gol al întâlnirii de pe Deepdale Stadium a fost marcat în minutul 81 și a purtat semnătura nou-intratului Freddie Draper, care a reluat cu capul în poarta gazdelor după o repunere lungă de la margine pe care a executat-o Andrei Coubiș, fostul stoper al Universității Cluj. Pe lângă „assist”, internaționalul român s-a mai făcut remarcat prin câteva intervenții solide în defensivă, dar și printr-un procentaj excelent al paselor, de 83%.

ADVERTISEMENT

Meciul de sâmbătă a fost al șaselea pentru Coubiș în tricoul celor de la Lincoln în acest sezon în toate competițiile, el fiind transferat de la Universitatea Cluj la finalul lunii iulie. Dintre aceste șase apariții, trei au fost în calitate de titular. Important de menționat este și faptul că la precedentul duel din Championship, 1-1 cu Southmapton, românul a fost ales cel mai bun jucător de pe teren.

Andrei Coubiș are șanse mari să fie titular în meciurile României din Liga Națiunilor

Stoperul în vârstă de 22 de ani a strâns până acum trei selecții pentru prima reprezentativă a naționalei României, toate acestea venind în 2026. Cel mai probabil, el va fi pe teren pentru selecționata lui Gică Hagi și la finalul lunii septembrie, respectiv începutul lunii octombrie, atunci când „tricolorii” vor juca primele meciuri din noul sezon al Ligii Națiunilor.

ADVERTISEMENT

Primul duel va avea loc pe 25 septembrie, pe Strawberry Arena din Solna, împotriva Suediei. Ulterior, Bosnia va veni la București, pe 28, după care jucătorii noștri vor merge în Polonia (2 octombrie), urmând ca ultimul meci din aceste prime patru să aibă loc tot pe Arena Națională (5 octombrie), în returul cu Suedia.

ADVERTISEMENT